Comisia Europeană şi-a îmbunătăţit estimările privind creşterea economiei româneşti în acest an, de la 2,6%, la 3,9%

62272111
Shutterstock

Comisia Europeană şi-a îmbunătăţit estimările privind creşterea economiei româneşti în acest an, de la 2,6%, la 3,9%, conform previziunilor economice de vară făcute publice joi de Comisia Europeană.

Această schimbare este consecinţa creşterii surprinzătoare a PIB în primul trimestru al anului, la 5,2%.

Pentru 2023, însă, estimările sunt revizuite în scădere, la 2,9%, date fiind perspectivele de încetinire a creşterii economice atât la nivel mondial, precum şi în UE.

"Datorită acestui prim trimestru foarte puternic, creşterea PIB pentru întreg anul 2022 a fost revizuită în sus la 3,9%. Pentru 2023, însă, este justificată o revizuire în scădere, la 2,9%, date fiind perspectivele privind încetinirea creşterii economiei mondiale şi a Uniunii Europene. Consumul privat şi investiţiile vor fi principalele motoare de creştere pentru acest an şi pentru următorul, în timp ce exporturile nete vor acţiona ca o frână asupra PIB şi vor duce la o creştere a deficitului comercial", transmite Comisia Europeană, potrivit News.ro.

Comisia Europeană şi-a majorat, însă, prognoza de inflaţie pentru acest an în cazul României, de la 8,9% până la 11,1%. Anul viitor, aceasta ar urma să scadă la 7,2%.

"Preţurile vor creşte şi mai mult în orizontul de prognoză din cauza energiei, deoarece nu toţi consumatorii sunt acoperiţi de schema de plafonare şi numeroase contracte de furnizare de electricitate şi gaze vor fi renegociate în perioada următoare. Un vârf de creştere a preţurilor pentru această componentă a indicelui de inflaţie e aşteptată în luna aprilie 2023, când va expira schema de plafonare. De asemenea, preţurile la alimente urmează să crească luând în calcul tendinţele globale şi lipsurile generate de război. Inflaţia medie anuală este prognozată la 11,1% în 2022, pentru a încetini la 7,2% în 2023, pe măsură ce preţurile la energie se vor modera şi vor începe să se resimtă efectele de bază. O dinamică mai mare a salariilor decât cea estimată în prezent reprezintă un risc la adresa previziunilor legate de inflaţie", indică datele transmise de Comisia Europeană.

Articol recomandat de sport.ro
„Un idiot nebun!” Rușii, atac nemilos la adresa secretarului de stat din Canada
„Un idiot nebun!” Rușii, atac nemilos la adresa secretarului de stat din Canada
Citește și...
62272088
Rusia critică SUA și Marea Britanie pentru instruirea forțelor armate ale Ucrainei
Ministerul rus de Externe a criticat SUA şi Marea Britanie joi pentru ajutorul acordat Ucrainei în instruirea forţelor armate ale acesteia.
62251849
Prezentatoarea televiziunii de stat din Rusia: ”Vom merge până în Polonia”, dacă e nevoie
Prezentatoarea televiziunii de stat a Rusiei, Olga Skabeieva, a sugerat că dacă SUA vor continua să ajute militar Ucraina, războiul din Ucraina ar putea ajunge și în Polonia.  
62272074
Parada Națională de Ziua Franței, deschisă și de militari din România. Mesajul președintelui Macron
La Paris a avut loc parada militară de Ziua Națională a Franței. Președintele Emmanuel Macron a trecut în revistă trupele la bordul unui vehicul militar înainte de a lua loc în tribuna pentru oficialități, instalată în "Place de la Concorde".