„Nu se prevăd riscuri imediate pentru securitatea aprovizionării. Se așteaptă consecințe de durată, așa că este important să începem pregătirile pentru iarnă", a declarat un înalt oficial european, sub anonimat, după o reuniune a Grupului de coordonare pentru Gaze, conform agenției EFE, preluată de Agerpres.
Statele membre trebuie să reumple infrastructura de stocare a gazelor naturale la 80% până în noiembrie. „O injecție timpurie este preferabilă", a subliniat oficialul, pentru a evita o avalanșă (de cerere, n.r.) la sfârșitul verii. Cu toate acestea, gradul de umplere este în prezent la 28%, sub pragul de 30%, după ofensiva SUA-Israel împotriva Iranului de la sfârșitul lunii februarie, arată sursa citată.
„UE are acum timpul și instrumentele necesare pentru a anticipa provocările", au adăugat sursele comunitare. Uniunea obține 40% din importurile de kerosen, 8,5% din gazul natural lichefiat și 7% din petrolul brut și rafinat via Strâmtoarea Hormuz, în principal din Irak, Kuweit, Arabia Saudită și Emiratele Arabe Unite.