Comisia Europeană: Alegerile din Rusia s-au desfăşurat într-o ''atmosferă de intimidare''

62214321
Agerpres

Alegerile parlamentare desfăşurate de vineri până duminică în Rusia au fost ''libere şi corecte'', a apreciat luni Kremlinul.

În același timp, observatorii şi opoziţia au manifestat îngrijorări majore privind fraude electorale, inclusiv cu votul electronic, iar Comisia Europeană consideră că acest scrutin s-a desfăşurat într-o ''atmosferă de intimidare'', relatează agenţiile DPA şi EFE, potrivit Agerpres.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitry Peskov, a declarat agenţiei Interfax că în evaluarea preşedinţiei ruse alegerile au fost ''destul de pozitive''.

Dar observatori ai organizaţiei Golos au inventariat mii de nereguli la nivel naţional în timpul scrutinului, iar echipa opozantului încarcerat Aleksei Navalnîi vorbeşte despre ''cele mai murdare'' alegeri din ultimii ani.

Pe de altă parte, Peskov s-a arătat optimist cu privire la rezultatele obţinute de partidul preşedintelui Vladimir Putin, Rusia Unită. ''Partidul a avut obiectivul de a-şi apăra poziţia de lider. Acest obiectiv a fost cu siguranţă îndeplinit'', a spus purtătorul de cuvânt al preşedintelui rus.

Rusia Unită a obţinut 49,76 % din voturi, potrivit rezultatelor după verificarea buletinelor din 85% din birourile electorale. Urmează comuniştii din KPRF, cu 19,61%, naţionaliştii de la LDPR (7,53%), centriştii de la Rusia Justă (7,34%) şi o formaţiune nou venită, partidul Oameni noi (5,31%). În urma acestui rezultat, partidul Rusia Unită îşi va menţine o majoritate de două treimi în Duma de Stat.

În acest timp, un purtător de cuvânt al Comisiei Europene a declarat la Bruxelles că ''ceea ce am văzut în cazul Rusiei în ultimele zile este că aceste alegeri au avut loc într-o atmosferă de intimidare a vocilor critice şi independente''.

Totuşi, acest purtător de cuvânt comunitar, Peter Stano, a evitat să precizeze dacă executivul comunitar va recunoaşte rezultatul scrutinului din Rusia, întrucât, explică el, aceasta este o competenţă a statelor membre ale UE, care iau propriile decizii.

Germania s-a declarat şi ea preocupată de informaţiile venite din partea unor observatori independenţi şi politicieni ruşi de opoziţie despre presupuse neregularităţi la alegerile legislative din Rusia. ''Acuzaţiile trebuie luate în serios şi clarificate'', a declarat purtătorul de cuvânt al guvernului de la Berlin, Steffen Seibert.

Autoritățile ruse susțin că acuzațiile sunt exagerate și că au existat doar câteva cazuri în care au fost introduse ilegal voturi în urne. Însă imagini distribuite pe rețelele de socializare indică faptul că problema a fost mai răspândită. Filmările arată persoane care votează la mai multe secții de votare sau introduc mai multe buletine de vot în urne.

Imgini surprinse de o cameră de supraveghere dintr-o secție de votare a surprins momentul în care o mână apare din spatele unui steag rusesc și introduce în mod repetat hârtii în urnă, în timp ce o femeie se pune în dreptul camerei încercând să ascundă totul.

 

Guvernul german, adaugă Seibert, mai este preocupat de faptul că ''presiunea în creştere asupra opoziţiei şi societăţii civile'' înaintea alegerilor ''a condus la o pierdere a diversităţii sociale şi participării democratice''

Articol recomandat de sport.ro
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Citește și...
62214319
O grupare mafiotă din Sicilia, care folosea copii de 10 ani ca dealeri de droguri, a fost destructurată

O grupare mafiotă din Italia, care folosea copii în jurul vârstei de 10 ani ca dealeri de droguri, a fost destructurată în Sicilia, relatează dpa, citată de Agerpres.

62214311
Polonia acuză Belarusul de "asalt organizat" asupra frontierelor sale: 4 cadavre la graniță

Polonia a acuzat luni Belarusul de "asalt organizat" asupra frontierelor sale, după descoperirea la graniţă a patru cadavre, aparent refugiaţi care încercau să ajungă în Polonia, relatează Reuters.

62214314
Criză la granița SUA - Mexic. Administrația Biden accelerează ritmul expulzărilor de migranţi cu avionul

Administrația Biden se vede silită să recurgă la deportări cu avioanele, ca ultimă soluție, în criza umanitară care a luat proporții la granița Statelor Unite cu Mexicul.

Recomandări
Luca niculescu protv poza
Guvernul Luca Niculescu-PSD ajunge azi la vot. Patru miniștri au obținut deja avize favorabile în ultima zi de audieri

Guvernul premierului desemnat Luca Niculescu ajunge marţi la votul de învestitură în plenul comun al celor două Camere ale Parlamentului, după ce în cursul dimineţii vor fi audiaţi în comisii ultimii miniştri propuşi.

Gettyimages nicusor dan
Președintele Nicușor Dan, mesaj înainte de votul decisiv din Parlament: „Democrația se confruntă cu o provocare”

Președintele Nicușor Dan a afirmat, marți, chiar înainte de votul decisiv din Parlament, unde urmează să se decidă soarta Guvernului Niculescu, că „democrația se confruntă cu o provocare”, cea mai puternică și cea mai importantă în aceste zile.

Metrou
Încă un incident grav la metrou. Un tânăr s-ar fi aruncat în fața trenului, în stația Constantin Brâncoveanu

O posibilă tentativă de suicid a avut loc marți, 20 octombrie 2026, în stația de metrou Constantin Brâncoveanu din București.