Între timp, Statele Unite au aprobat vânzarea a 500 de rachete interceptoare Patriot către Ucraina. Tranzacția, în valoare de 2,1 miliarde de dolari, va fi finanțată de aliații europeni ai Kievului: Germania și Norvegia, dar și de Canada.
Epuizați și înfometați, primii locuitori evacuați din orașul ucrainean Oleșki au ajuns în Belarus. Un convoi de autobuze a pornit apoi spre granița cu Ucraina.
Deși trupele ucrainene se află la numai cinci kilometri de Oleșki, podurile din apropiere, care traversează Niprul, au fost distruse, iar malurile râului sunt minate. Din acest motiv, pentru a fi repatriați în siguranță, civilii au fost nevoiți să facă un ocol de peste 1.500 de kilometri.
Stuart Ramsay, corespondent Sky News: „Procesul de evacuare din orașul Oleșki este în plină desfășurare. Mulți dintre locuitorii cu care am vorbit în ultimele zile s-au arătat foarte îngrijorați de întregul proces, iar îngrijorarea persistă. Ei spun că li s-a comunicat că vor fi două cozi: una care îi va duce pe oameni în Rusia pentru a se stabili acolo, iar cealaltă care îi va conduce prin Rusia și Belarus pentru a se întoarce în Ucraina.”
În Oleșki, armistițiul este în vigoare până mâine seară.
Stuart Ramsay, corespondent Sky News: „O informație pe care am mai auzit-o, dar acum a fost confirmată de localnici, este aceea că prezența militară rusă a crescut semnificativ. Spun că au văzut mult mai mulți soldați, au văzut cum soseau mai multe echipamente militare. Oamenii ne-au spus că soldații merg din casă în casă, căutând locuințe care au subsoluri.”
Ucraina are nevoie urgentă de scuturi antiaeriene, dar ajutorul aprobat de Washington nu va ajunge prea curând pe front.
Departamentul de Stat american a dat undă verde vânzării a 500 de rachete interceptoare, destinate sistemelor Patriot. Valoarea contractului se ridică la 2,1 miliarde de dolari, iar nota de plată va fi achitată integral de Canada și de aliații europeni ai Kievului.
Printre statele care vor contribui la finanțare se numără Germania și Norvegia. Banii vor proveni atât din donații, prin programul JUMPSTART, cât și din fonduri naționale susținute prin împrumutul Uniunii Europene pentru Ucraina.
Anunțul a fost salutat de Volodimir Zelenski, însă liderul de la Kiev avertizează că țara sa nu își permite să aștepte.
Volodimir Zelenski: „În cursul nopții au fost lansate 17 rachete balistice. O provocare dificilă, mai ales în condițiile în care rachetele Patriot sunt atât de puține.”
Pe de altă parte, la reuniunea miniștrilor de Externe din G20, organizată la Atlanta, diplomații europeni au refuzat să participe la fotografia oficială de grup, în semn de protest față de prezența ministrului rus de Externe, Serghei Lavrov. Secretarul de Stat american, Marco Rubio, a decis anularea momentului, pentru a evita un incident diplomatic care ar fi umbrit discuțiile summitului.