Ciocniri violente între polițiști și protestatari, la Atena. Oamenii, furioși pe Merkel

62013928
AFP

Un protest a avut loc, joi seara, la Atena, în timpul vizitei cancelarului german Angela Merkel. Astfel, poliția a intervenit pentru a preveni protestatarii să ajungă la sediul Guvernului.

Potrivit DPA, demonstranţii au scandat sloganuri acuzând-o pe Merkel pentru dificultăţile prin care a trecut poporul grec în opt ani de austeritate, dictate de trei programe de salvare pe care ţara lor a fost forţată să le ceară, informează Agerpres.

Potrivit presei locale, situaţia s-a calmat repede.

Cu prilejul vizitei, cancelarul german a cerut Greciei să implementeze acordul dintre Uniunea Europeană şi Turcia privind refugiaţii, să continue reformele şi să susţină înţelegerea cu Macedonia referitoare la viitoarea denumire a acestei foste republici iugoslave.

Protest la Atena

Merkel a început joi o vizită de două zile la Atena, prima din 2014. În 2012, ea a fost întâmpinată de greci cu proteste, din cauza atitudinii dure faţă de condiţiile planurilor internaţionale de salvare financiară a Greciei. Şi de data aceasta, poliţia a fost nevoită să intervină, inclusiv cu gaze lacrimogene, împotriva manifestanţilor care o învinovăţeau pe şefa guvernului de la Berlin pentru cei opt ani de austeritate prin care au trecut, însă - potrivit presei locale preluate de DPA - situaţia s-a calmat rapid.

„Vom continua să colaborăm constructiv cu Grecia pentru a ameliora situaţia", a asigurat Merkel după ce s-a întâlnit cu premierul elen Alexis Tsipras. Vineri, ea urmează să se întâlnească cu preşedintele Prokopis Pavlopoulos şi cu liderul opoziţiei, Kyriakos Mitsotakis.

Protest la Atena

Grecia a încheiat recent al treilea şi ultimul program de salvare financiară. Ţara se confruntă cu o criză a migranţilor: mii de refugiaţi trăiesc în condiţii necorespunzătoare în tabere din insulele din Marea Egee, aşteptând să le fie procesate cererile de azil. Conform acordului din 2016 menit să pună capăt exodului din Orientul Mijlociu către UE, via Turcia, migranţii economici ar trebui să fie returnaţi în ţările de origine, iar în Uniunea Europeană să fie primiţi doar cei cărora li se confirmă statutul de refugiat.

Protest la Atena

În privinţa Macedoniei, guvernele de la Skopje şi Atena au ajuns la un compromis. Fosta republică iugoslavă urmează să fie recunoscută ca Republica Macedoniei de Nord, iar Grecia să nu se mai opună aderării Macedoniei la NATO şi să permită începerea de negocieri de aderare cu UE. Ratificarea înţelegerii întâmpină însă dificultăţi în ambele ţări.

Protest la Atena

Merkel s-a referit la aceste probleme în remarcile făcute joi, înainte şi după dialogul cu Tsipras. Ea le-a cerut tuturor politicenilor de la Atena să sprijine acordul cu Macedonia şi a apreciat eforturile poporului grec „în vremurile grele" de austeritate de după criza financiară din 2010.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62013910
Atentat cu dronă asupra unei baze militare. Sunt cel puţin 6 morţi

Rebelii din Yemen au atacat cu o dronă cu explozibil o bază a forțelor pro-guvernamentale, chiar în momentul când ofițeri de rang înalt și autorități asistau la o paradă militară.

62013903
Musulman, amendat pentru că a spus „Allahu akbar” în public. Explicaţia bărbatului

Decizia a fost luată de autorităţile din oraşul elveţian Schaffhausen, dar este contestată de apărătorii drepturilor omului.

62013861
O parlamentară în greva foamei riscă să moară. "Nu mai poate nici să bea apă"

Principalul partid prokurd din Turcia a anunţat joi că o parlamentară a sa, aflată în greva foamei în închisoare de peste două luni, riscă să moară, informează AFP.

Recomandări
Luca niculescu id291953 inquam photos george calin
Miniștrii premierului Luca Niculescu spun că au un singur obiectiv comun: să lucreze cât mai urgent la rectificarea bugetară

În dimineața zilei de 21 octombrie, oamenii din echipa premierului Luca Niculescu s-au prezentat la ministerele pe care le vor conduce. Unii s-au bucurat și de prezența premierului la schimbul de ștafetă.

facebook
Meta, amendată cu 25 de miliarde de dolari în SUA. Ce a descoperit instanța despre datele utilizatorilor Facebook

Compania Meta se confruntă cu o sancțiune de proporții, după ce un judecător din statul american New Mexico a decis că firma a indus publicul în eroare ani la rând în privința modului în care gestiona datele utilizatorilor.

Vlcsnap 2026 10 21 19h35m21s729
România a ajuns să importe semințe de plante medicinale, deși avea o tradiție în cercetare. Ce s-a ales de stațiunea de la Fundulea

Renumită cândva pentru cercetarea din domeniul tincturilor și ierburilor terapeutice, România importă până și semințe de plante medicinale.