O parlamentară în greva foamei riscă să moară. "Nu mai poate nici să bea apă"

62013861

Principalul partid prokurd din Turcia a anunţat joi că o parlamentară a sa, aflată în greva foamei în închisoare de peste două luni, riscă să moară, informează AFP.

Leyla Güven, încarcerată din ianuarie 2018, a început o grevă a foamei în închisoare la 8 noiembrie pentru a protesta împotriva condiţiilor în care este deţinut Abdullah Öcalan, liderul istoric al Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK), care execută o pedeapsă cu închisoarea pe viaţă într-o insulă apropiată de Istanbul, după ce a fost capturat de Turcia în 1999.

Formaţiunea Leylei Güven, Partidul Democratic al Poporului (HDP), a afirmat într-un comunicat că starea de sănătate a acesteia s-a deteriorat până la punctul în care 'viaţa ei este în pericol'.

Potrivit HDP, Güven a pierdut 'circa 15 kg' de când a început greva foamei şi 'nu mai poate să-şi satisfacă nevoile şi să meargă singură'.

Ritmul său cardiac şi presiunea arterială sunt extrem de scăzute şi 'ea nu mai poate să bea lichide, inclusiv apă', adaugă HDP.

Conform partidului, '171 de deţinuţi politici' sunt în prezent în greva foamei în închisorile din Turcia pentru a protesta împotriva 'menţinerii în izolare' a lui Abdullah Öcalan în închisoarea din insula Imrali.

Leyla Güven a fost arestată în ianuarie 2018 după ce a criticat ofensiva turcă, în curs de desfăşurare atunci în enclava majoritar kurdă Afrin din nordul Siriei.

În comunicatul său, HDP atribuie guvernului turc responsabilitatea 'pentru toate consecinţele negative decurgând din protestul Leylei Güven şi al altor militanţi care îşi continuă greva foamei în închisoare'.

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a acuzat HDP că ar fi vitrina politică a PKK, catalogată drept 'teroristă' de către Ankara şi aliaţii săi occidentali.

Liderul HDP, Selahattin Demirtas, este încarcerat din noiembrie 2016, fiind acuzat că a condus o 'organizaţie teroristă', de 'propagandă teroristă' şi de 'incitare la comiterea de crime'.

HDP a fost puternic afectată de epurările care au urmat tentativei de puci din iulie 2016 şi, în afară de Demirtas, au fost arestaţi şi alţi deputaţi ai formaţiunii

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
61995557
Şeful diplomaţiei SUA a confirmat retragerea din Siria. "Vom lupta cu ISIS în alt loc"

Secretarul de stat al SUA, Mike Pompeo, a confirmat joi că retragerea trupelor americane din Siria va avea loc, el negând orice 'contradicţie' în strategia preşedintelui Donald Trump pentru Orientul Mijlociu.

62013177
Trump a dat cu pumnul în masă și a plecat de la negocieri. Ce a postat apoi pe Twitter

Trump a dat cu pumnul în masă, s-a ridicat şi le-a zis musafirilor: Bye-Bye!

62013773
Ninsori abundente în Austria. Stratul de zăpadă a ajuns în 10 zile la 129 de centimetri

Austriecii se confruntă cu un episod de ninsori abundente, iar zăpezile au rupt cu totul de restul lumii localități întregi.

Recomandări
Luca niculescu id291953 inquam photos george calin
Miniștrii premierului Luca Niculescu spun că au un singur obiectiv comun: să lucreze cât mai urgent la rectificarea bugetară

În dimineața zilei de 21 octombrie, oamenii din echipa premierului Luca Niculescu s-au prezentat la ministerele pe care le vor conduce. Unii s-au bucurat și de prezența premierului la schimbul de ștafetă.

facebook
Meta, amendată cu 25 de miliarde de dolari în SUA. Ce a descoperit instanța despre datele utilizatorilor Facebook

Compania Meta se confruntă cu o sancțiune de proporții, după ce un judecător din statul american New Mexico a decis că firma a indus publicul în eroare ani la rând în privința modului în care gestiona datele utilizatorilor.

Vlcsnap 2026 10 21 19h35m21s729
România a ajuns să importe semințe de plante medicinale, deși avea o tradiție în cercetare. Ce s-a ales de stațiunea de la Fundulea

Renumită cândva pentru cercetarea din domeniul tincturilor și ierburilor terapeutice, România importă până și semințe de plante medicinale.