Cine este Papa Benedict al XVI-lea. Viata Suveranului Pontif care nu si-a dorit sa ajunga la Vatican

61269339

Papa Benedict al XVI-lea este cel de-al 265-lea Papa din istorie, rol care presupune atat conducerea statului Vatican, cat si functia de lider al Bisericii Catolice, ca urmas al Sfantului Petru.

Benedict al XVI-lea a fost ales Papa pe 19 aprilie 2005, fiind inscaunat pe 24 aprilie.

Pe numele sau adevarat Joseph Aloisius Ratzinger, Suveranul Pontif s-a nascut pe 16 aprilie 1927 in orasul Marktl din Germania.

Cand avea numai 5 ani, l-a intampinat cu flori pe Arhiepiscopul din Munchen si a fost atat de impresionat de tinuta acestuia incat a anuntat ca vrea sa devina cardinal.

Cand a implinit 14 ani a fost obligat sa se inscrie in Tineretul Hitlerist, asa cum prevedea legea, insa nu a fost un membru entuziast si nu participa la intalniri.

In 1941, unul dintre verii sai, care avea sindromul Down, a fost ucis de nazisti, in cadrul campaniei lor de purificare rasiala si genetica.

Obligat sa lupte ca infanterist in Al doilea razboi mondial, Ratzinger a fost timp de cateva luni prizonier intr-un lagar american, fiind eliberat in 1945.

In acelasi an a intrat la seminarul Sfantul Mihail din Trauntstein, alaturi de fratele sau. In 1959 a devenit profesor de religie la Universitatea din Bonn, iar apoi la cea din Munster.

Pe 24 martie 1977, Ratzinger a fost ales Arhiepiscop de Munchen si Freising, iar in 1981 Papa Ioan Paul al II-lea l-a numit Prefect al Sacrei Congregatii a Doctinei Credintei, cunoscuta in trecut sub numele de Inchizitie. A fost promovat Cardinal Episcop de Velletri-Segni in 1993.

Papa Benedict al XVI-lea 2

Ratzinger s-a remarcat printr-o atitudine conservatoare, sustinand vechea doctrina catolica privind homosexualitatea si avorturile.

Afirmatiile sale, conforma carora crestinii protestanti nu apartin de o biserica adevarata, ci au “simple comunitati ecleziastice”, i-au revoltat pe adeptii acestor culte.

Cand a fost ales succesorul Papei Ioan Paul al II-lea, in aprilie 2005, Ratzinger a declarat ca nu si-ar fi dorit aceasta functie:

“La un moment dat, m-am rugat la Dumnezeu – te rog, nu-mi face asta! - evident, de data asta nu m-a ascultat”.

Noul Papa si-a ales numele de Benedict, in onoarea Sfantului Benedict de Nursia, cel care a fondat ordinul calugarilor benedictini si a Papei Benedict al XV-lea, care a propovaduit pacea in timpul Primului razboi mondial.

Incepand cu anul 2005 au circulat multe zvonuri privind problemele sale de sanatate. Suveranul Pontif are afectiuni cardiace si urmeaza un tratament special.

Acesta este si motivul pentru care, pe 11 februarie 2013, Papa Benedict al XVI-lea a anuntat ca va demisiona din functie, acuzand varsta inaintata si “degradarea” sanatatii sale.

El a precizat insa ca va sluji in continuare Biserica Catolica, urmand sa aiba o viata “dedicata rugaciunii”.

Vezi pe Voyo.ro: Ce se intampla cand un asasin platit primeste 25 de milioane de euro pentru uciderea Papei

Articol recomandat de sport.ro
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Citește și...
60618715
Cum se va alege noul Suveran Pontif. Decizia ar urma sa fie luata pana pe 31 martie, de Pasti

"Ar trebui sa avem un nou papa pentru Paste", adica pana in 31 martie, a spus purtatorul de cuvant al Vaticanului. Ar urma ca un nou Conclav al cardinalilor sa fie organizat in cel mult trei saptamani dupa demisia lui Benedict al 16-lea.

61257837
Papa Benedict al XVI-lea isi anunta demisia incepand cu 28 februarie. Motivul din spatele deciziei

De la Vatican vine un anunt fara precedent in istoria moderna a Bisericii Catolice, din ultimii 600 de ani. Conducatorul suprem a peste un miliard de credinciosi din intreaga lume, Papa Benedict al 16-lea renunta la pontificat din 28 februarie.

61269262
Britanicii s-au mai linistit: nu toti tiganii romani pleaca in Anglia. Reportaj "The Independent"

Cotidianul britanic The Independent publica prima parte a unui reportaj despre tiganii romani, intitulat “Noii vecini din 2014”. Jurnalistul care a vizitat Pata Rat are o parere diferita fata de colegii sai de alte publicatii straine.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 19 17h47m21s027
Filmul atacului de la școala din Bistrița. Copiii au sărit să se lupte cu agresorul. Dezvăluirea tristă a bunicului său. VIDEO

Atac sângeros la o școală din orașul Bistrița. O profesoară de matematică și un elev au ajuns la spital după ce au fost înjunghiați de un copil de 13 ani. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h42m47s513
Ministru propus de PSD, la audieri: ”Prostia este ca betonul: odată turnat, se întărește pentru totdeauna”

Pentru a treia oară în numai 4 luni, Parlamentul audiază o nouă echipă de miniștri. La Agricultură, discuțiile despre subvențiile pentru stuf s-au transformat într-un schimb de replici acide. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h16m02s964
Valuri de violențe și jafuri în Franța și Italia. Ministrul francez de Interne a recunoscut că poliția „a pierdut controlul”

Primarii orașelor franceze pot impune restricții parțiale de circulație pe timpul nopții pentru a proteja populația și magazinele. Măsura a fost luată de premierul Sébastien Lecornu după un weekend de violențe și jafuri.