China și-a afișat triumful împotriva noului coronavirus, dar nu și un obiectiv pentru creșterea economică

62126771
Getty

China şi-a afişat vineri triumful împotriva noului coronavirus, însă ţara care se află la originea pandemiei Covid-19 a renunţat să-şi stabilească un obiectiv de creştere economică.

Mai mult decât atât, anunţă o strângere a şurubului împotriva opoziţiei democratice de la Hong Kong, relatează AFP.

Regimul preşedintelui Xi Jinping - busculat de virusul apărut la sfârşitul lui 2019 la Wuhan (centru) - a reuşit să îndiguiască epidemia pe teritoriul chinez, în timp ce aceasta se răspândea în restul lumii, omorând 330.000 de oameni, transmite News.ro.

”Am obţinut un succes strategic major în răspunsul nostru împotriva Covid-19”, a clamat premierul Li Keqiang în deschiderea - cu două luni şi jumătate întârziere - a sesiunii plenare a Adunării Naţionale Populare (ANP), marea reuniune anuală a puterii comuniste.

În faţa ţărilor occidentale care întârzie să stăpânească epidemia, Beijingul îşi laudă fără complexe modelul autoritarist, însă el se loveşte de răzbunarea Statelor Unite, care-l acuză de faptul că a întârziat să reacţioneze împotriva epidemiei.

”Incompetenţa Chinei şi nimic altceva a provocat acest atac în masă mondial”, a tunat miercuri preşedintele american Donald Trump.

Prima ţară afectată de Covid-19 şi totodată prima care iese din ea, gigantul asiatic se confruntă în prezent cu ”sarcina imensă” de a-şi relansa economia, în plină drepresiune mondială, le-a spus Li Keqiang celor 3.000 de deputaţi reuniţi, cu masca pe faţă, în cadrul solemn al Palatului Poporului.

PREŢ DE PLĂTIT

Succesul împotriva epidemiei ”a fost plătit cu un preţ mare”, a recunoscut, referindu-se la prăbuşirea Produsului Intern Brut (PIB) cu 6,8% - o premieră în istoria Republicii Populare.

”Presiunea asupa locurilor de muncă a crescut puternic”, a recunoscut el.

Un semn al incertitudinii cu care se confruntă ţara, Li s-a abţinut să stabilească un obiectiv al creşterii economice pentru anul în curs - încă o premieră în istoria recentă.

”Ţara noastră se va confrunta cu anumiţi factori care sunt dificil de prevăzut”, a justificat el, în contextul în care principalii clienţi ai Chinei - Europa şi America de Nord - sunt în pană.

Împotriva marasmului generalizat, China îşi va lăsa deficitul să crească la 3,6% din PIB, faţă de 2,8% anul trecut.

Premierul a anunţat de asemenea emiterea unui împrumut de stat în valoare de 128 de miliarde de euro, alături de un vast plan de investiţii, în valoare de 481 de miliarde de euro.

Ţara nu are un obiectiv de creştere economică, însă prevede să-şi crească cheltuielile militare cu 6,6% anul acesta, a anunţat Ministerul Finanţelor.

Un semn al dificultărţilor economice, acest buget - al doilea din lume după cel al Statelor Unite - creşte mai puţin decât anul trecut (7,5%).

HONG KONG-UL, ÎN VIZOR

În contextul în care lumea este acaparată de noul coronaviurs, Beijingul intenţionează să profite de sesiunea sa parlamentară pentru a-şi impune voinţa la Hong Kong, zguduit anul trecut de o contestare uriaşă a Guvernului local prochinez.

Un proiect de lege a fost depus vineri, care să permită Guvernului central să aplice o ”lege a securităţii naţionale” în teritoriul autonom, restituit de Regatul Unit Chinei în 1997, fără să treacă prin Consiliul Legislativ (LegCo) local.

Opoziţia democratică de la Hong Kong a reacţionat puternic încă de joi seara, dar şi Statele Unite, care au avertizat Beijingul cu privire la o lege ”foarte destabilizatoare”.

Articolul 23 al ”Legii fundamentale”, care serveşte de 20 de ani drept constituţie a teritoriului, prevede ca regiunea să se doteze cu o lege care să interzică ”trădarea, secesiunea, răzvrătirea (şi) subversiunea”.

Însă această clauză nu a fost aplicată - întrucât o mare parte a populaţiei din Hong Kong o consideră drept o ameninţare la adresa libertăţilor sale.

Ultima încercare de punere în aplicare a articolului 23, în 2003, a eşuat din cauza unei manifestaţii de stradă uriaşe la Hong Kong.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO A fost gimnastă de performanță și a devenit pilot de avion! "În ultimul an am zburat aproximativ 300.000 de kilometri"
FOTO A fost gimnastă de performanță și a devenit pilot de avion! "În ultimul an am zburat aproximativ 300.000 de kilometri"
Citește și...
Criza provocată de coronavrus a ajuns și la Palatul Buckingham. 380 de angajați vor fi dați afară

Palatul Buckingham va tăia anul acesta 380 de locuri de muncă temporare, a declarat vineri o purtătoare de cuvânt a Royal Collection Trust, relatează dpa.

Incident terorist la o bază militară din SUA. Ce spune FBI despre atacatorul care a murit

Poliţia federală americană a lansat o anchetă antiteroristă după ce un bărbat a deschis focul într-o bază militară în Texas, rănind uşor o persoană, înainte să fie ucis, relatează AFP.

Și-au găsit sfârșitul la pescuit. Motivul șocant pentru care administratorul lacului i-a ucis

Şapte bărbaţi plecaţi la pescuit au fost împuşcaţi mortal de către un companion beat, într-un sat din centrul Ucrainei, a anunţat vineri poliţia locală, incident de o gravitate rară în această fostă republică sovietică, relatează AFP.

Recomandări
Lucian Pahonțu, reacție la acuzațiile privind Revoluția: „Întreaga activitate s-a derulat în conformitate cu normele legale”

Nicușor Dan a declarat că șeful SPP Lucian Pahonțu nu este în situația celor care au participat la acțiunile de reprimare a protestatarilor din Decembrie '89 și de la Mineriada din iunie 1990.

Două noi centrale, la Constanța și Arad, au fost racordate la Sistemul Energetic Național. Când vor începe să funcționeze

Premierul interimar Ilie Bolojan anunță că două proiecte importante de modernizare a sistemelor de termoficare, finanțate prin PNRR, au fost racordate la Sistemul Energetic Național. 

Trump anunță „cel mai mare acord petrolier din istorie” cu Venezuela: „Va reduce considerabil prețul benzinei”

Preşedintele american Donald Trump a anunţat vineri încheierea unui acord în sectorul petrolier cu Venezuela, în virtutea căruia Statele Unite ar urma să-şi dubleze rezervele de petrol, transmit AFP şi Reuters.