China a dezvoltat un avion hipersonic care va parcurge distanţa Beijing-New York în două ore

61942359

O echipă de cercetători chinezi a proiectat un avion ultrarapid care va parcurge distanţa între Beijing şi New York în două ore.

Aparatul, care va zbura cu o viteză de peste 6.000 de km/h, va putea transporta zeci de persoane şi tone de încărcătură, relatează Agerpres, citând EFE.

"Va avea nevoie de două două ore pentru a parcurge distanţa între Beijing şi New York la o viteză supersonică", a explicat echipa condusă de Cui Kai de la Academia de Ştiinţe din China într-un articol ştiinţific preluat de ziarul South China Morning Post.

În prezent, un avion de pasageri are nevoie de aproximativ 14 ore pentru a parcurge cei 11.000 de kilometri care separă cele două metropole.

Denumit I-plane, aparatul este un biplan similar celor utilizate în Primul Război Mondial, cu scopul de a transporta o încărcătură mai mare decât o pot face avioanele hipersonice, care au o formă aerodinamică şi aripi delta, au precizat cercetătorii.

Echipa a testat avionul, în versiune redusă, într-un tunel de vânt care a fost utilizat şi pentru a realiza evaluări aerodinamice ale ultimelor prototipuri de arme hipersonice chineze. Testul a constat în lansarea aparatului la o viteză de şapte ori mai mare decât cea a sunetului - 1.235 km/h - şi, "în mod surprinzător", au constatat că funcţionează corect.

Ţări precum China şi SUA dezvoltă arme hipersonice, precum vehiculele supersonice care le permite să penetreze cu o oarecare uşurinţă un sistem de apărare antirachetă străin.

Vehiculele hipersonice la care se lucrează în prezent se află în fază experimentală, în faţa marilor provocări tehnologice care există şi deocamdată niciunul dintre ele nu poate transporta pasageri.

Articol recomandat de sport.ro
Fostul campion mondial, condamnat la șapte ani de închisoare pentru abuzuri sexuale asupra minorilor!
Fostul campion mondial, condamnat la șapte ani de închisoare pentru abuzuri sexuale asupra minorilor!
Citește și...
61825129
Acțiune în forță a poliției la Bruxelles. Trupele speciale, în alertă

Poliția belgiană a izolat o stradă din Bruxelles, restricționând accesul cu ajutorul trupelor de intervenție specială, după ce a fost raportată o posibilă crimă.

61942324
Un bărbat din India trăiește cu două inimi care bat diferit. Medicii au utilizat o tehnică rară de transplant

Un bărbat din India trăieşte cu două inimi după ce medicii chirurgi au utilizat o tehnică rară de transplant în încercarea de a-i salva viaţa, informează The Independent.

61942310
Un uriaș scandal de corupție cutremură lumea politică

După o dezbatere maraton de aproape 20 de ore, parlamentul de la Atena a votat pentu anchetarea a 10 politicieni de rang înalt, inclusiv doi foști premieri, care ar fi primit mită de la compania Novartis.

Recomandări
62584237
Ţintă aeriană detectată lângă graniţa României. Două aeronave F-18 au fost ridicate şi a fost emis mesaj RO-Alert în Tulcea

O ţintă aeriană a fost detectată în noaptea de marţi spre miercuri, la est de Izmail, pe teritoriul Ucrainei, în apropierea graniţei cu România, anunţă Ministerul Apărării.

62589455
CCR decide azi în disputa dintre Guvern și ÎCCJ privind plata restanțelor salariale de 4,8 miliarde de lei pentru magistrați

CCR ar urma să decidă miercuri asupra conflictului dintre Guvern și ÎCCJ privind plata restanțelor salariale ale magistraților, în valoare de aproape 5 miliarde de lei.

Perchezitii diicot 3
Percheziţii la persoane care au încercat să trimită în Belarus un utilaj industrial pentru fabricarea de echipamente militare

Poliţiştii şi procurorii DIICOT au făcut, miercuri, percheziţii în Bucureşti şi în judeţele Dâmboviţa, Bacău şi Ilfov, într-un dosar care vizează încălcarea şi eludarea sancţiunilor internaţionale.