Axios.com: Valiza nucleară a lui Trump, motiv de conflict între agenții de securitate americani și chinezi

61941464
Getty

Un incident diplomatic în care a fost implicat John Kelly, șeful Cancelariei de la Casa Albă, și câțiva agenți de securitate chinezi a avut loc în timpul vizitei președintelui american Donald Trump la Beijing, în luna noiembrie a anului trecut.

Potrivit jurnaliștilor de la Axios.com, care citează cinci surse politice familiare cu respectivul incident, disputa dintre oficialii americani și cei chinezi a fost stârnită de existența valizei nucleare, pe care liderul american o purta cu el.

Un consilier american pe probleme militare transporta valiza nucleară într-o instituție publică din Beijing, atunci când mai mulți agenți de securitate chinezi i-au blocat accesul. Potrivit Axios.com, oficialul care are în posesie valiza nucleară are îndatorirea ca, alături de un medic, să fie tot timpul în apropierea președintelui.

Astfel, un oficial american a intrat într-o încăpere și l-a informat pe Kelly cu privire la incident. Șeful Cancelariei s-a dus în grabă după oficialul care transporta valiza și le-a spus celorlalți din echipa sa să intre în încăpere, după președinte.

„Intrăm”, a spus el, iar oficialii americani au încercat să meargă în încăperea în care se afla Donald Trump.

La acel moment a izbucnit un conflict, iar un agent de securitate chinez l-a prins pe Kelly de braț și l-a bruscat. În replică, un agent al Serviciilor Secrete americane l-a doborât la pământ pe acesta.

„Întreaga altercație s-a încheiat instant, iar oficialilor americani li s-a cerut să păstreze discreția cu privire la incident. Echipa lui Trump a urmat procedura de securitate obișnuită și i-a anunțat pe agenții chinezi cu privire la valiza care transporta dispozitivul ce îi permite unui președinte american să lanseze un atac nuclear, în caz de necesitate. Cu toate acestea, autoritățile chineze fie că n-au primit nota informativă, fie au decis să îi provoace pe americani”, a spus o sursă care ar fi participat la această vizită.

Cu toate acestea, valiza nu s-ar fi aflat niciun moment în posesia chinezilor, iar agenții de securitate nici măcar nu ar fi atins-o. Mai mult, șeful Securității le-ar fi cerut scuze oficialilor americani pentru neînțelegere.

Într-un mesaj postat pe Twitter, Serviciile Secrete Americane a reacționat la informațiile dezvăluite de jurnaliștii Axios.com, precizând că abordarea ar fi „incorectă”.

„Relatările despre agenții Serviciiulor Secrete care ar fi imobilizat un oficial în timpul vizitei președintelui în China, în noiembrie 2017, sunt false”, a scris Agenția pe Twitter.

Conform unei surse citate de Fox News, ar fi fost vorba doar despre o îmbrânceală, dar că situația s-ar fi detensionat destul de repede.

Articol recomandat de sport.ro
O româncă a devenit Miss Italia! E campioană la înot
O româncă a devenit Miss Italia! E campioană la înot
Citește și...
61941747
Sportivii nord-coreeni riscă să ajungă la închisoare, dacă se întorc de la JO de iarnă fără medalii

Cei 22 de sportivi nord-coreeni trimiși de liderul Kim Jong-un la Jocurile Olimpice de iarnă de la PyeongChang ar putea ajunge în lagăre dacă se întorc acasă fără medalii.

61941745
Minora care a părăsit Germania pentru a se alătura ISIS, condamnată la închisoare

O minoră germană în vârstă de 17 ani a fost condamnată luni de un tribunal din Bagdad la şase ani de închisoare pentru apartenenţă la gruparea jihadistă Stat Islamic (SI) şi intrare ilegală pe teritoriul Irakului, transmite AFP, citând o sursă judiciară.

61941743
Discuţie între şeful statului major rus şi ambasadorul american. "Nivel scăzut de încredere"

Generalul Valeri Gherasimov s-a întâlnit luni la Moscova cu ambasadorul Statelor Unite în capitala rusă.

Recomandări
Armata romana id204594 inquam photos alex nicodim
RO-ALERT în Botoșani. Autoritățile avertizează asupra unei posibile incursiuni de drone

Autorităţile au emis, joi dimineaţă, o avertizare RO-ALERT pentru populaţie, pe fondul unei posibile incursiuni de drone pe teritoriul judeţului.

Fata valiza 5
Ce au descoperit criminaliștii în camera Valentinei și a iubitului ei. Un prieten l-ar fi ajutat pe bărbat să plece din țară

O anchetă complicată este în desfășurare în Vâlcea, după ce o femeie de 28 de ani a fost găsită moartă, înghesuită într-o valiză care plutea pe râul Olt. Tânăra era fiica unui lăutar cunoscut din Filiași. 

Nicusor dan new york presidency
Nicuşor Dan, despre alegerile anticipate: „Românii nu-şi doresc în niciun caz asta”. Ce le cere partidelor

Alegerile anticipate înseamnă patru-şase luni de bannere pe stradă, reclame la TV, certuri între partide şi cred că românii nu-şi doresc în niciun caz asta, a declarat președintele Nicușor Dan într-un interviu pentru Agerpres.