Cel puţin 18 copii din Uzbekistan au murit după ce au consumat un sirop de răceală și gripă produs de o companie din India

62295944
Shutterstock

Ministerul Sănătăţii din Uzbekistan a anunţat că cel puţin 18 copii au murit după ce au consumat un sirop pediatric produs de compania indiană de medicamente Marion Biotech.

Potrivit ministerului uzbec al Sănătăţii, 18 dintre cei 21 de copii care sufereau de o afecţiune respiratorie acută şi au consumat siropul Doc-1 Max au murit după administrare. Produsul este comercializat pe site-ul companiei ca tratament pentru simptome de răceală şi gripă, scrie Reuters, citată de Agerpres.

Un lot de sirop conţinea etilenglicol care, conform ministerului, este o substanţă toxică. Siropul a fost importat în Uzbekistan de compania Quramax Medical, a indicat ministerul într-un comunicat emis marţi.

De asemenea, ministerul a precizat că siropul a fost administrat copiilor acasă fără reţetă de la medic, fie de către părinţi, fie la sfatul farmaciştilor, în doze care depăşeau doza standard pentru copii.

Nu este deocamdată clar dacă aceşti copii au consumat sirop din lotul suspect sau dacă le-a fost administrată o doză mai mare decât cea standard, ori dacă a fost un cumul din ambele situaţii.

Marion Biotech, Quramax Medical şi Ministerul Sănătăţii din India nu au răspuns imediat la solicitarea Reuters de a face comentarii. O sursă guvernamentală indiană a declarat că Ministerul Sănătăţii din această ţară analizează cazul.

India a lansat marţi o inspecţie la unele fabrici de medicamente din toată ţara pentru a asigura standarde înalte de calitate.

Incidentul din Uzbekistan a fost precedat de un caz similar din Gambia, unde moartea a cel puţin 70 de copii a fost pusă pe seama siropurilor pentru tuse şi răceală produse de Maiden Pharmaceuticals cu sediul în New Delhi. Atât guvernul indian cât şi compania au negat că aceste medicamente au fost de vină pentru decese.

India este cunoscută drept „farmacia lumii”, iar exporturile sale de produse farmaceutice s-au dublat în ultimul deceniu ajungând la 24,5 miliarde de dolari americani în ultimul an fiscal.

Ministerul Sănătăţii din Uzbekistan a declarat că a demis şapte angajaţi pe motiv de neglijenţă pentru că nu au analizat decesele la timp şi nu au luat măsurile necesare. De asemenea, instituţia a precizat că au fost luate măsuri disciplinare împotriva unor „specialişti”, fără a preciza rolul acestora.

De asemenea, ministerul a retras pastilele şi siropurilor Doc-1 Max din toate farmaciile.

În luna noiembrie, Ministerul Sănătăţii din Indonezia a anunţat că numărul copiilor diagnosticaţi cu insuficienţă renală acută ca urmare a ingerării unor substanţe nocive prezente în siropuri medicale ajunsese la 324, dintre care 195 decedaseră. Testele au scos la iveală că cele mai multe dintre decese au fost atribuite unor siropuri contaminate cu cantităţi în exces de etilenglicol şi dietilen glicol, două produse chimice utilizate în produse industriale precum antigelul.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a anunţat la începutul lunii octombrie că a descoperit „cantităţi inacceptabile” de dietilen glicol şi de etilenglicol în patru siropuri pentru tuse de producţie indiană responsabile pentru decesul copiilor din Gambia.

 

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62313532
Nepotul regelui Spaniei, anchetat de poliție după ce a participat la un scandal monstru, cu cuțite, în Madrid

Felipe Juan Froilán, 24 de ani, fiul Infantei Elena a Spaniei, sora regelui Felipe al VI-lea, este anchetat de poliția iberică pentru o presupusă implicare într-un scandal izbucnit într-un club de noapte din Madrid, în care s-au folosit cuțite.

61913641
Armata lui Putin a bombardat singura maternitate din Herson. Planul de pace Moscova-Kiev nu se află nici măcar pe hârtie

Rușii susțin că propunerile de pace pentru a încheia războiul din Ucraina trebuie să țină cont de „noua realitate" a anexării de către Moscova a celor patru regiuni ucrainene. Bombardamentele au continuat la Herson, inclusiv asupra maternității din oraș.

62299141
Oficialii ucraineni le cer locuitorilor din Herson să plece din oraș, în timp ce rușii își intensifică atacurile

Oficialii ucraineni le cer locuitorilor din Herson să plece, în timp ce Rusia îşi continuă intens atacurile asupra oraşului din sudul ţării din care forţele Moscovei s-au retras luna trecută.

 

Recomandări
Luca niculescu id291953 inquam photos george calin
Miniștrii premierului Luca Niculescu spun că au un singur obiectiv comun: să lucreze cât mai urgent la rectificarea bugetară

În dimineața zilei de 21 octombrie, oamenii din echipa premierului Luca Niculescu s-au prezentat la ministerele pe care le vor conduce. Unii s-au bucurat și de prezența premierului la schimbul de ștafetă.

facebook
Meta, amendată cu 25 de miliarde de dolari în SUA. Ce a descoperit instanța despre datele utilizatorilor Facebook

Compania Meta se confruntă cu o sancțiune de proporții, după ce un judecător din statul american New Mexico a decis că firma a indus publicul în eroare ani la rând în privința modului în care gestiona datele utilizatorilor.

Vlcsnap 2026 10 21 19h35m21s729
România a ajuns să importe semințe de plante medicinale, deși avea o tradiție în cercetare. Ce s-a ales de stațiunea de la Fundulea

Renumită cândva pentru cercetarea din domeniul tincturilor și ierburilor terapeutice, România importă până și semințe de plante medicinale.