În perioada martie 2025 și martie 2026, averea sa netă a crescut cu aproximativ 33 de miliarde de dolari. Spre deosebire de frații săi, Alice Walton nu conduce Walmart și nici nu face parte din consiliul de administrație al companiei, scrie Fortune.

Cum a ajuns Alice Walton la o avere de aproape 120 de miliarde de dolari

Alice Walton, mezina fondatorului Walmart, co-administrează Walton Enterprises, una dintre cele două entități prin care familia controlează o participație importantă în companie, estimată la aproximativ 39%-44%.

Ea deține direct aproximativ 20 de milioane de acțiuni Walmart, evaluate la circa 2,2 miliarde de dolari. Cea mai mare parte a participației sale este însă deținută indirect, prin structurile familiei.

Documentele Walmart pentru 2026 arată că Walton Enterprises deține aproximativ 3 miliarde de acțiuni ale companiei și exercită dreptul de vot pentru alte 513 milioane de acțiuni deținute de Walton Family Holdings Trust.

Alice Walton a lucrat pentru scurt timp la Walmart după absolvirea Trinity University, în 1971, apoi s-a orientat către finanțe. A fost broker la E.F. Hutton și a coordonat operațiunile de investiții ale Arvest, banca familiei.

În 1988, și-a fondat propria bancă de investiții, care și-a încetat activitatea după criza pieței obligațiunilor din 1998. În prezent, Walton se concentrează în principal pe artă, medicină și filantropie.

A donat 250 de milioane de dolari pentru o școală de medicină

În 2021, Walton a fondat Alice L. Walton School of Medicine în Bentonville, Arkansas, și a donat 250 de milioane de dolari pentru dezvoltarea instituției.

Școala și-a primit primii studenți în 2025. Pentru primele cinci promoții, taxa de școlarizare este eliminată, iar în această toamnă numărul studenților a ajuns la 96.

Alice Walton: „Adevărata problemă a sistemului de sănătate este că sistemul de plată nu îi stimulează pe medici să petreacă timp ajutându-vă să înțelegeți ce înseamnă o alimentație sănătoasă și cât de important este sportul.”

Un nou campus medical, de 350 de milioane de dolari

Investițiile în sănătate continuă cu un nou campus medical în Bentonville. Fundația lui Walton va investi 350 de milioane de dolari în proiect, care va include un spital cu 250 de paturi și un centru oncologic.

Prima clădire, un centru de îngrijire specializată pentru servicii cardiologice, este programată să fie inaugurată în 2029.

Alice Walton: „Văd inovația, tehnologia și cercetarea reunindu-se pentru a îmbunătăți viețile oamenilor și pentru a aborda problema esențială a accesului la servicii medicale pentru comunitățile rurale.”