Ce sunt baloanele de spionaj folosite de China și de ce ar putea fi utilizate mai des în viitor

62321532
Profimedia

Pentagonul a transmis, joi, că a detectat un balon de spionaj chinez deasupra Statelor Unite ale Americii. Experții spun că astfel de dispozitive sunt folosite de secole, iar utilizarea lor ar putea să crească în viitor.

Balonul de spionaj a fost detectat chiar înainte ca secretarul de stat Antony Blinken să facă o vizită în China, care, ulterior, a fost amânată.

„Balonul se află, în prezent, la o altitudine mult peste traficul aerian comercial și nu reprezintă o amenințare militară sau fizică pentru oameni”, a declarat Pentagonul, joi noaptea.

Un alt balon de spionaj a fost detectat, vineri, deasupra Americii Latine.

Ce sunt baloanele de spionaj

Unui astfel de balon îi este atașată o cameră video. Acesta plutește deasupra unei zone specifice, dus de vânt. Echipamentul atașat balonului poate include un radar și poate fi alimentat cu energie solară.

Baloanele de spionaj operează, de obicei, la 24.000-37.000 de metri, cu mult deasupra zborurilor de linie, care nu se înalță mai sus de 12.000 de metri.

De ce sunt folosite baloanele de spionaj

Interesul pentru baloanele de spionaj a revenit în actualitate deoarece laserele sau armele cinetice au fost inventate pentru a ținti sateliții.

Baloanele nu oferă aceeași supraveghere precum un satelit, dar sunt mai ușor de recuperat și mai ieftin de lansat. Pentru a trimite un satelit în spațiu este nevoie de un lansator spațial, care costă de obicei sute de milioane de dolari.

Iar baloanele pot scana mai mult teritoriu de la o altitudine mai joasă și pe o durată mai lungă de timp deoarece se mișcă mai lent.

Când au fost folosite pentru prima dată baloanele de spionaj

Francezii sunt cei care au folosit pentru prima dată baloane de recunoaștere, în 1794. De asemenea, au mai fost folosite în anii 1860, în timpul Războiului Civil American.

Statele Unite le-au readus în actualitate în ultimii ani, dar au fost folosite deasupra teritoriului SUA.

Craig Singleton, un expert chinez de la Fundația pentru Apărarea Democrațiilor, a declarat pentru Reuters că astfel de baloane au fost utilizate pe scară largă de SUA și Uniunea Sovietică în timpul Războiului Rece și erau o metodă ieftină de colectare a informațiilor.

Posibile scopuri ale Chinei

John Blaxland, un profesor specializat în securitate internațională, spune că este puțin probabil ca China să nu se fi așteptat să fie „prinsă”: descoperirea balonului probabil că a fost scopul, având în vedere două rezultate. Primul motiv pentru care ar fi putut fi lansat este acela de a face de rușine SUA, mai ales dacă a reușit să facă rost de câteva informații pe parcurs.

„Este greu de crezut că ar fi putut să se gândească că nu va fi detectat. Spațiul aerian american este studiat îndeaproape, de autoritățile de aviație civile, de forțele aeriene, de forțele spațiale, de rețelele meteorologice - este un spațiu aerian extrem de analizat”, a explicat profesorul.

Al doilea motiv ar fi acela de a arăta SUA că China a ținut pasul în secret cu tehnologia lor și că au replicat-o.

„Agențiile de securitate chineze sunt experte în a copia un comportament. Sunt foarte, foarte bune în a stabili despre ce tehnologie este vorba și apoi să o copieze”, a spus Blaxland.

Articol recomandat de sport.ro
O româncă a devenit Miss Italia! E campioană la înot
O româncă a devenit Miss Italia! E campioană la înot
Citește și...
62303233
Ascensiunea Generalului de Fier al Ucrainei, care a devenit cel mai mare coșmar al lui Vladimir Putin

Comandantul şef al Forţelor Armate ale Ucrainei, Valeri Zalujnîi, conducătorul soldaților ucraineni din iulie 2021, este cel căruia i se atribuie strategiile militare de succes ale Ucrainei împotriva Rusiei.

62303071
China face apel la calm în scandalul legat de ”balonul spion”. Mesajul ministerului chinez de Externe

China a îndemnat la "calm" în scandalul legat de balonul gigantic chinezesc care se îndreaptă spre estul SUA.

 

62321592
Primul „tanc robot” al Rusiei a ajuns în Ucraina. Are scopul de a distruge vehiculele armate furnizate de Occident | VIDEO

Rusia trimite „tancuri robot” Marker în estul Ucrainei, în încercarea de a contracara tancurile Leopard 2 furnizate de Occident.

Recomandări
62587304
Bolojan și Grindeanu, negocieri pe „teren neutru” pentru noul Guvern. PSD anunțase că nu îl votează pe Mureșan

Ilie Bolojan și Sorin Grindeanu poartă negocieri pentru noul Guvern. Liderii PNL și PSD ar discuta în condițiile în care Siegfried Mureșan a început discuțiile cu partidele din Parlament pentru a-i susține guvernul.

Ninsoare
Ninsoare abundentă pe Transfăgărășan. Drumarii au intervenit cu utilaje și tone de sare | VIDEO

Direcţia Generală de Drumuri şi Poduri (DRDP) Braşov anunţă, miercuri dimineaţă, că s-a înregistrat ninsoare abundentă pe Transfăgărăşanşi a fost nevoiie de intervenţia utilajelor.

Nd nicusor dan administratia
Nicuşor Dan a avertizat la CNN că România trebuie să fie pregătită în faţa Rusiei. Ce spune despre riscul unui atac

România nu e deocamdată pregătită să țină piept dronelor rusești care ne încalcă spațiul aerian, dar țara noastră face îmbunătățiri, a declarat Nicușor Dan într-un interviu acordat postului CNN.