Ce soluție au găsit autoritățile dintr-un sat din estul Spaniei pentru a preveni incendiile de vegetație

×
Publicitate

Vara care se încheie a fost marcată de nenumărate incendii de vegetație izbucnite în sudul Europei, din Turcia până în Spania, dar și în multe alte țări ale lumii.

Specialiștii spun că lucrurile vor continua să se agraveze din cauza încălzirii globale și ca să se ferească mai bine de aceste dezastre naturale, o comunitate din estul Spaniei a venit cu o soluție mai puțin obișnuită: a instalat zeci de detectoare de fum în pădurile din jurul localității.

Olocau este un sat aflat la aproape 40 de kilometri de Valencia, la marginea unui parc natural. Aici, riscul de incendii e uriaș, așa că Primăria a instalat câteva zeci de detectoare de fum în pădurile din jur.

Antonio Ropero, primar: ”Dacă izbucnește un incendiu de pădure, temperatura în zona respectivă crește și detectoarele ne avertizează.”

Sistemul de avertizare e unul simplu, dar eficient, spun inițiatorii proiectului. Alarma e dată în câteva minute de la izbucnirea unui focar, iar pompierii pot să intervină eficient. Localnicii pot monitoriza detectoarele în timp real și, în cazul unei urgențe, primesc un mesaj SMS care le spune unde sunt flăcările și cum să iasă în siguranță din pădure.

În jurul localității au fost instalate 47 de asemenea detectoare, iar costul proiectului-pilot a fost de 13.000 de euro.

Raúl Quílez, cercetător: ”Le folosim pe post de sistem de avertizare rapidă și încercăm să-i facem pe oameni conștienți de pericolul incendiilor de vegetație.”

Regiunea Valencia, din care face parte și acest sat, e una dintre zonele cu risc ridicat de incendii de vegetație din Peninsula Iberică.

Localnic: ”Riscul e întotdeauna ridicat în timpul verii. Trebuie să fim grijulii.”

Localnic: ”Incendiile de pădure sunt o adevărată problemă. Trăim mereu cu speranța că nu se vor apropia prea mult de satul nostru.”

Localnicii spun că nu au mai avut focare majore în zonă de când au instalat detectoarele.

Au, însă, alte probleme. În aceste zile, regiunea se confruntă cu inundații masive, provocate de ploi abundente, care au afectat mai multe orașe aflate pe litoralul mediteranean. În două orașe din apropiere de Valencia au căzut aproximativ 180 de litri pe metru pătrat. Drumurile au fost inundate, la fel și gospodăriile oamenilor.

Articol recomandat de sport.ro
Fostul campion mondial, condamnat la șapte ani de închisoare pentru abuzuri sexuale asupra minorilor!
Fostul campion mondial, condamnat la șapte ani de închisoare pentru abuzuri sexuale asupra minorilor!
Citește și...
62210385
Astăzi se împlinesc 24 de ani de la moartea prințesei Diana

Astăzi se împlinesc 24 de ani de la moartea prințesei Diana. "Prințesa inimilor", așa cum au numit-o britanicii, a rămas în amintirea lor și a întregii lumi prin șarmul ei, eforturile filantropice și destinul tragic.

62210369
Un taliban filmat în timp ce stătea agățat de un elicopter american în zbor încerca să plaseze un steag pe o clădire

Un taliban a fost surprins în timp ce stătea agățat de un elicopter american, deasupra orașului Kandahar.

62204745
Cehia începe imunizarea cu a treia doză de vaccin

Cehia va începe imunizarea cu a treia doză de vaccin, începând cu 20 septembrie, a declarat ministrul Sănătății, Adam Vojtech.

Recomandări
62584237
Ţintă aeriană detectată lângă graniţa României. Două aeronave F-18 au fost ridicate şi a fost emis mesaj RO-Alert în Tulcea

O ţintă aeriană a fost detectată în noaptea de marţi spre miercuri, la est de Izmail, pe teritoriul Ucrainei, în apropierea graniţei cu România, anunţă Ministerul Apărării.

62589455
CCR decide azi în disputa dintre Guvern și ÎCCJ privind plata restanțelor salariale de 4,8 miliarde de lei pentru magistrați

CCR ar urma să decidă miercuri asupra conflictului dintre Guvern și ÎCCJ privind plata restanțelor salariale ale magistraților, în valoare de aproape 5 miliarde de lei.

62574023
Profesorii români se plâng de salarii, dar au un program mult mai lejer față de alte state. Doar bulgarii lucrează mai puțin

Școala din România este un mediu al paradoxurilor în care 6 din 10 profesori spun că sunt mulțumiți de salarii și, în același timp, se plâng că profesia lor a decăzut în societate.