Ce s-a întâmplat cu fetița salvată de soldații americani, în Kabul. A fost scoasă din mulțime peste un gard ghimpat

62216526
Profimedia

Imaginile cu un bebeluș preluat de soldații forțelor americane din Kabul au făcut înconjurul lumii. Fetița avea doar 16 zile în momentul în care mama ei a dat-o peste gardul de sârmă ghimpată.

Tatăl fetiței, Hameed, a fost la aeroportul din Kabul în luna august, pentru a ajuta soldații americani să efectueze evacuările. De cealaltă parte a zidului, acesta și-a observat soția care își ținea în brațe bebelușul, înspăimântată de faptul că ar putea fi strivite în haosul din zonă.

Hameed a rugat unul dintre soldați să-i prindă fiica de braț și să o dea peste gard. Era pentru prima dată când acesta își vedea copilul. Bărbatul nu a putut să fie alături de soția sa când aceasta a născut deoarece se afla la aeroport unde ajuta forțele americane.

Bărbatul a povestit că și-a ținut fiica în brațe pentru două minute, apoi a dat-o unui soldat. Hameed s-a concentrat, ulterior, pe salvarea soției sale, Sadia, care fusese capturată de talibani în timp ce voia să evadeze din Afganistan.

Sadia a reușit să treacă de poartă câteva ore mai târziu. Părinții au reușit, într-un final, să-și găsească și fiica, dar și să plece din Afganistan.

„În acea zi am dat fiica mea unui străin. Singurul motiv pentru care am avut încredere a fost faptul că era un soldat”, a povestit Hameed.

Fetița, în vârstă de opt săptămâni acum, este în siguranță alături de părinții ei, în Phoenix. Aceștia nu au știut că videoclipul cu cea mică face înconjurul lumii până când nu au ajuns în SUA.

„Îi voi spune că este o luptătoare. A făcut față celor mai grele vremuri chiar la începutul vieții”, a mai spus Hameed.

Articol recomandat de sport.ro
”Să vină Antonela!”. Leo Messi nu a rămas indiferent după gestul colegului său
”Să vină Antonela!”. Leo Messi nu a rămas indiferent după gestul colegului său
Citește și...
62216524
Țara care se confruntă cu o criză de clovni: „A fi clovn este mult mai mult decât să-ți pui un nas roșu”

„A fi clovn este mult mai mult decât să-ți pui un nas roșu mare și o pereche mare de pantaloni largi.” Asta spune David Duffy, coproprietar al Circului Duffy's, care face apel la oamenii din Irlanda de Nord pentru a deveni clovni, scrie BBC.

62216476
Video. Expo Dubai 2020 a început cu o ceremonie spectaculoasă

În Dubai oraşul opulenţei s-a deschis cel mai important eveniment de promovare a țărilor de pe toate continentele: „Expoziția Universală”, la care participă aproape 200 de țări, printre care și România.

62216465
Autoritățile bulgare au oprit operațiunea de mutare a ureei de pe nava eșuată în zona „Kaliakra”

Autoritățile bulgare au oprit operațiunea de mutare a ureei de pe nava eșuată în zona „Kaliakra”, la doar 60 de kilometri distanţă de Vama Veche.

Recomandări
Shutterstock uzina dacia
Se clatină un gigant. Nou val de plecări voluntare la Dacia. Uzina de la Mioveni își oprește producția pentru patru zile

Dacia a anunțat un nou val de plecări voluntare, în contextul problemelor din industria auto și a noii strategii a Renault. În jur de 160 angajați de la uzina de la Mioveni sunt vizați, după cum au declarat surse pentru ȘtirileProTV.ro.

Sorin grindeanu
Sorin Grindeanu: Ne-am fi aşteptat ca după patru premieri de dreapta să existe şansa celor care au câştigat alegerile

Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat marţi că desemnarea lui Luca Niculescu pentru funcţia de premier "nu este neconstituţională", dar s-ar fi aşteptat ca preşedintele Nicuşor Dan să-l desemneze pe el.

Cafea cu visuri 6 octombrie
Cosmin Stan, despre lecțiile pe care le oferă copiilor săi prin călătorii: „Mi se pare unul dintre cele mai de preț lucruri”

În acest episod, Oana Andoni a vorbit despre visuri, curajul de a le urma și despre destinații fabuloase cu prezentatorul Știrilor ProTV de dimineață din weekend și corespondent senior -Cosmin Stan.