CE a prezentat planul pentru Pactul ecologic european. Investițiile vor fi de 1.000 de miliarde de euro

ursula von der leyen
Getty

Comisia Europeană a prezentat marţi planul de investiţii pentru Planul ecologic european, care va mobiliza investiţii publice şi va contribui la deblocarea de fonduri private prin intermediul unor instrumente financiare ale Uniunii Europene.

Acest fapt ar duce la investiţii în valoare de cel puţin 1.000 de miliarde de euro, relevă un comunicat al executivului comunitar.

Planul prevede că toate statele membre, regiunile şi sectoarele vor trebui să aibă o contribuţie la tranziţie, însă intensitatea provocărilor este diferită. Unele regiuni vor fi afectate în mod particular şi vor trece prin transformări economice şi sociale profunde. Mecanismul pentru o tranziţie justă va oferi sprijin financiar şi practic specific pentru a-i ajuta pe lucrători şi a genera investiţiile necesare în regiunile respective.

"Oamenii sunt cei în jurul cărora s-a construit Pactul ecologic european, viziunea noastră pentru o Europă neutră din punct de vedere climatic până în 2050. Ne aşteaptă o transformare fără precedent, care va funcţiona dacă va fi echitabilă şi fiabilă pentru noi toţi. Vom sprijini oamenii şi regiunile care vor trebui să depună eforturi mai mari pentru realizarea acestei schimbări, pentru a ne asigura că nimeni nu este lăsat în urmă. Pactul ecologic implică nevoi ridicate de investiţii, pe care le vom preschimba în oportunităţi de investiţii. Planul pe care îl prezentăm astăzi, de a mobiliza cel puţin o mie de miliarde de euro, va arăta drumul şi va debloca un val de investiţii verzi", a afirmat preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

Vicepreşedintele executiv al CE pentru Pactul ecologic european, Frans Timmermans, a spus că ''tranziţia necesară către neutralitate din punct de vedere climatic va spori bunăstarea oamenilor şi competitivitatea Europei, iar pentru ca aceasta să se realizeze, este nevoie de mai multe eforturi din partea cetăţenilor, a sectoarelor şi a regiunilor care se bazează într-o măsură mai mare decât alţii pe combustibili fosili''.

Citește și
ursula von der leyen
Von der Leyen anticipează discuţii "dure" cu Marea Britanie asupra relaţiei post-Brexit

Potrivit acestuia, Mecanismul pentru o tranziţie justă va contribui la sprijinirea celor mai afectaţi prin sporirea atractivităţii investiţiilor şi propunerea unui pachet de sprijin financiar şi practic în valoare de cel puţin 100 de miliarde de euro.

Planul de investiţii pentru Pactul ecologic european va mobiliza fonduri UE şi va crea un cadru favorabil care să faciliteze şi să stimuleze investiţiile publice şi private necesare pentru tranziţia către o economie neutră din punct de vedere climatic, verde, competitivă şi incluzivă. Venind în completarea altor iniţiative anunţate în cadrul Pactului ecologic, planul se bazează pe trei dimensiuni - finanţare, facilitare şi sprijin practic.

În privinţa finanţării, se doreşte mobilizarea, în următorul deceniu, a unui cuantum de minimum o mie de miliarde de euro reprezentând investiţii durabile. Cea mai mare proporţie de până acum de cheltuieli din bugetul UE pentru acţiuni climatice şi de mediu va face posibilă atragerea de fonduri private, un rol-cheie urmând a fi jucat de Banca Europeană de Investiţii.

Referitor la facilitare, este avută în vedere oferirea de stimulente pentru deblocarea şi redirecţionarea investiţiilor publice şi private. UE va furniza investitorilor instrumente, plasând resursele financiare durabile în centrul sistemului financiar, şi va facilita realizarea de investiţii durabile de către autorităţile publice, încurajând "înverzirea" bugetului şi achiziţiile publice ecologice şi concepând modalităţi de a facilita procedurile de aprobare a ajutoarelor de stat destinate regiunilor vizate de tranziţia justă.

În legătură cu sprijinul practic, Comisia Europeană va acorda sprijin autorităţilor publice şi promotorilor proiectelor pentru planificarea, conceperea şi executarea de proiecte sustenabile.

Mecanismul pentru o tranziţie justă este un instrument-cheie creat pentru a se asigura că tranziţia către o economie neutră din punct de vedere climatic are loc în mod echitabil şi că nimeni nu este lăsat în urmă. Deşi toate regiunile vor avea nevoie de finanţare, iar Planul de investiţii pentru Pactul ecologic european o va furniza, mecanismul asigură un sprijin ţintit care să ajute la mobilizarea unui cuantum de cel puţin 100 de miliarde de euro în perioada 2021-2027 în cele mai afectate regiuni, în scopul de a se atenua impactul socio-economic al tranziţiei. Mecanismul va crea investiţiile necesare pentru a ajuta lucrătorii şi comunităţile care se bazează pe lanţul valoric al combustibililor fosili. Mecanismul va suplimenta contribuţia substanţială de la bugetul UE prin intermediul tuturor instrumentelor care sunt relevante în mod direct pentru tranziţie.

Mecanismul pentru o tranziţie justă va consta în trei surse principale de finanţare:

1) Un fond pentru o tranziţie justă, care va primi fonduri noi din partea UE în cuantum de 7,5 miliarde de euro, care se adaugă cuantumului inclus în propunerea Comisiei pentru următorul buget pe termen lung al UE. Pentru a putea valorifica partea din fond care le revine, statele membre vor trebui, în colaborare cu Comisia, să identifice teritoriile eligibile prin intermediul unor planuri teritoriale specifice privind tranziţia justă. Statele membre vor trebui, de asemenea, să se angajeze să aloce, pentru fiecare euro din Fondul pentru o tranziţie justă, fonduri din Fondul european de dezvoltare regională şi din Fondul social european Plus şi să furnizeze resurse naţionale suplimentare. Efectul cumulat va consta în finanţare în cuantum de 30-50 de miliarde de euro, care va mobiliza şi mai multe investiţii. Fondul va furniza în principal granturi regiunilor. De exemplu, va sprijini lucrătorii în dobândirea de abilităţi şi competenţe pentru viitoarea piaţă a forţei de muncă şi va ajuta IMM-urile, startup-urile şi incubatoarele de afaceri să creeze noi oportunităţi economice în aceste regiuni. Totodată, fondul va sprijini investiţiile în tranziţia către o energie curată, de exemplu în eficienţa energetică.

2) O schemă specifică pentru o tranziţie justă în cadrul InvestEU, pentru mobilizarea de investiţii în cuantum de până la 45 de miliarde de euro. Această schemă va încerca să atragă investiţii private, inclusiv în energie şi transporturi durabile, care să aducă beneficii regiunilor respective şi să ajute economiile acestora să găsească surse noi de creştere.

3) Un mecanism de împrumut pentru sectorul public, în colaborare cu Banca Europeană de Investiţii, cu garanţii de la bugetul UE, pentru mobilizarea unor investiţii de 25-30 de miliarde de euro. Mecanismul va fi folosit pentru împrumuturi acordate sectorului public, de exemplu în sectorul reţelelor de încălzire centralizată şi în cel al renovării clădirilor. În martie 2020, Comisia va prezenta o propunere legislativă care să încadreze acest aspect.

Mecanismul pentru o tranziţie justă vizează mai mult decât finanţarea. Prin intermediul unei platforme dedicate tranziţiei juste, Comisia Europeană va furniza asistenţă tehnică statelor membre şi investitorilor şi se va asigura că sunt implicate comunităţile afectate, autorităţile locale, partenerii sociali şi organizaţiile neguvernamentale. Mecanismul pentru o tranziţie justă va include un cadru de guvernanţă puternic, axat pe planuri teritoriale specifice privind tranziţia justă.

La 11 decembrie 2019, Comisia a prezentat Pactul ecologic european, care descrie obiectivul ambiţios al Europei de deveni, până în 2050, primul bloc din lume neutru din punct de vedere climatic. Tranziţia Europei către o economie sustenabilă implică eforturi semnificative în privinţa investiţiilor în toate sectoarele: pentru atingerea ţintelor actuale în materie de climă şi energie pentru 2030 va fi nevoie de investiţii suplimentare de 260 de miliarde de euro pe an până în 2030.

 

Articol recomandat de sport.ro
Dan Șucu este noul proprietar al clubului Genoa: ”Pachetul majoritar de acțiuni a fost vândut!” | OFICIAL
Dan Șucu este noul proprietar al clubului Genoa: ”Pachetul majoritar de acțiuni a fost vândut!” | OFICIAL
Citește și...
Orban, despre aderarea la Schengen: „România îndeplinește toate condițiile”
Orban, despre aderarea la Schengen: „România îndeplinește toate condițiile”

România îndeplinește toate condițiile pentru aderarea la Spațiul Schengen, a declarat prim-ministrul Ludovic Orban la Bruxelles, în urma întâlnirii cu Ursula von der Leyen, președintele Comisiei Europene.

Von der Leyen anticipează discuţii
Von der Leyen anticipează discuţii "dure" cu Marea Britanie asupra relaţiei post-Brexit

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat miercuri că se aşteaptă la discuţii "dure" cu Marea Britanie asupra relaţiei post-Brexit, relatează AFP.

Ursula von der Leyen își începe mandatul. Cine e prima femeie președinte a CE
Ursula von der Leyen își începe mandatul. Cine e prima femeie președinte a CE

Ursula von der Leyen începe, la 1 decembrie 2019, mandatul de cinci ani la conducerea Comisiei Europene (CE), devenind prima femeie ajunsă preşedinte al executivului comunitar.

Recomandări
Afacere ilegală descoperită de Inspectorul Pro. Cum au reușit o mamă și fiica ei să păcălească firme cu proiecte europene
Afacere ilegală descoperită de Inspectorul Pro. Cum au reușit o mamă și fiica ei să păcălească firme cu proiecte europene

Interesul pentru fondurile europene este atât de mare, încât internetul s-a umplut de companii care oferă consultanță și întocmesc proiecte pentru obținerea sumelor alocate de Uniune.

România, la un pas de a deveni „nerecomandată pentru investiții”. Rating de țară retrogradat, amenințare la stabilitatea UE
România, la un pas de a deveni „nerecomandată pentru investiții”. Rating de țară retrogradat, amenințare la stabilitatea UE

Comisia Europeană a inclus România pe lista statelor cu dezechilibre economice grave, care amenință stabilitatea Uniunii Europene.

Dan Șucu, pe prima pagină La Gazzetta dello Sport după preluarea Genoa CFC: ”Donald Trump de România”
Dan Șucu, pe prima pagină La Gazzetta dello Sport după preluarea Genoa CFC: ”Donald Trump de România”

Preluarea Genoa CFC, cel mai vechi club de fotbal din Italia, de către omul de afaceri român Dan Șucu, ține prima pagină La Gazzetta dello Sport, una dintre cele mai importante publicații sportive din lume. Șucu este numit ”Donald Trump de România”.