Cazul Stormy Daniels. Donald Trump îşi va afla pedeapsa cu zece zile înainte de a se instala la Casa Albă

×
Publicitate

Preşedintele american ales Donald Trump, condamnat penal la New York în primăvară pentru ascunderea unor plăţi făcute unui star de filme pentru adulţi, îşi va afla pedeapsa la 10 ianuarie.

Purtătorul de cuvânt al viitorului preşedinte a denunţat în acest context o "atingere" adusă imunităţii prezidenţiale.

Trump trebuie "să compară în faţa instanţei pentru pronunţarea sentinţei, ca urmare a condamnării sale, la 10 ianuarie 2025", a ordonat judecătorul tribunalului din Manhattan, Juan Merchan, într-un document judiciar datat vineri. El a precizat că nu "înclină pentru impunerea unei pedepse cu încarcerarea" celui de-al 45-lea şi în curând al 47-lea locatar al Casei Albe, în vârstă de 78 de ani.

Condamnatul ar putea să se prezinte în persoană la tribunal, la Palatul de Justiţie din sudul Manhattan-ului, sau de la distanţă prin video, dar va trebui să-şi facă cunoscută "preferinţa" până duminică, a indicat magistratul.

Juan Merchan a precizat totuşi că o pedeapsa cu închisoarea fără suspendare - cu un posibil mandat de arestare - este posibil din punct de vedere juridic prin condamnarea penală istorică din 30 mai.

În acea zi, după şase săptămâni de proces în plină campanie electorală, într-un climat electrizant, Donald Trump a fost primul fost preşedinte american (2017-2021) condamnat penal.

Juriul tribunalului din Manhattan, depinzând de justiţia locală a statului New York, l-a găsit vinovat de 34 de capete de acuzare pentru ascunderea unor plăţi către vedeta de filme porno, Stormy Daniels, efectuate chiar înaintea alegerilor prezidenţiale din noiembrie 2016.

Donald Trump este acuzat pentru "falsificare contabilă agravată pentru ascunderea unui complot vizând să pervertească alegerile din 2016" pe care le-a câştigat împotriva democratei Hillary Clinton.

Potrivit justiţiei, cei 130.000 de dolari daţi lui Stormy Daniels, pe numele său real Stephanie Clifford, trebuiau să o facă să tacă cu privire la un scurt raport sexual întreţinut în 2006 pe când Donald Trump era deja căsătorit cu Melania, însărcinată pe atunci cu fiul lor.

Trump neagă orice relaţie sexuală.

După luni de recurs şi victoria în alegerile prezidenţiale din 5 noiembrie, tabăra Trump nu a reuşit să obţină anularea acestui verdict istoric pe baza imunităţii prezidenţiale.

Această imunitate a fost extinsă la 1 iulie printr-o decizie a Curţii Supreme a SUA.

Aflat sub o enormă presiune politică, judecătorul Merchan a amânat în mai multe rânduri din 30 mai pronunţarea pedepsei.

Decizia judecătorului Merchan de a duce până la capăt procedura penală "este o atingere directă la decizia Curţii Supreme privind imunitatea" prezidenţială, a denunţat purtătorul de cuvânt al lui Trump, Steven Cheung, făcând aluzie la ceea ce deciseseră în luna iulie cei nouă judecători ai Curţii Supreme, între care şase conservatori.

Cheung a criticat de asemenea o "vânătoare de vrăjitoare" şi alte "mistificări" orchestrate, potrivit lui, de administraţia preşedintelui democrat aflat la final de mandat, Joe Biden.

Avocaţii viitorului preşedinte - despre care se spune că vor fi viitoarele numere doi, trei şi patru în noul Minister al Justiţiei - prezentaseră în această toamnă încă un recurs împotriva verdictului instanţei din Manhattan, invocând statutul prezidenţial al clientului lor, dar fără succes.

Procurorul din Mahattan, Alvin Bragg, care a instruit întregul dosar, propusese atunci ca miliardarul să nu fie condamnat la o "pedeapsă cu încarcerarea" şi ca "procedura să fie suspendată pe durata mandatului" de patru ani, adică până la 20 ianuarie 2029.

Vineri seara, Donald Trump a reacţionat pe reţeaua sa de socializare Truth Social împotriva unui "atac politic ilegitim care nu este decât o mascaradă" şi l-a atacat din nou pe judecătorul Merchan, "un partizan extremist" şi care "nu respectă Constituţia".

De la realegerea sa răsunătoare, republicanul şi-a văzut orizontul judiciar penal însenindu-se aproape complet.

Justiţia federală a abandonat două proceduri penale pentru tentative ilegale de inversare a rezultatelor alegerilor prezidenţiale din noiembrie 2020, pierdute în favoarea lui Joe Biden, şi pentru reţinerea de documente clasificate după plecarea sa haotică de la Casa Albă în 20 ianuarie 2021.

În materie de drept civil în schimb, în pofida argumentului imunităţii prezidenţiale, Donald Trump rămâne răspunzător pentru daune şi interese de sute de milioane de dolari în cel puţin trei dosare judecate la NewYork.

Cazul Stormy Daniels este singurul dosar penal împotriva unui preşedinte dus până la capăt, un scenariu inedit în istoria americană, notează AFP.

Articol recomandat de sport.ro
„S-au făcut de râs în fața întregii lumi!” Rușii ironizează France Football după nominalizările la Balonul de Aur
„S-au făcut de râs în fața întregii lumi!” Rușii ironizează France Football după nominalizările la Balonul de Aur
Citește și...
„Când absolvi devii șomer”. Tinerii supracalificați din China lucrează ca șoferi, livratori sau figuranți de film

Numeroși chinezi cu studii superioare nu reușesc să-și găsească locuri de muncă în domeniile dorite, astfel că sunt nevoiți să se întrețină din joburi sub nivelul lor de calificare

De ce s-a sinucis militarul din Tesla Cybertruck, în fața hotelului Trump. Mesajele găsite de FBI în telefonul său

Militarul găsit mort într-o maşină Cybertruck Tesla, care a explodat miercuri în faţa Trump Hotel din Las Vegas, suferea de "stres posttraumatic" şi "nu avea nicio animozitate faţă de preşedintele" nou ales, au asigurat vineri autorităţile americane.  

Doi logodnici au fost găsiți morți într-o vilă din Vietnam, în timp ce erau în vacanță. Cazul e învăluit în mister

O femeie britanică și logodnicul ei sud-african au fost găsiți morți într-o vilă de vacanță din Vietnam, au declarat autoritățile locale.

Recomandări
Scenariu: Drona care a survolat Republica Moldova și România ar fi urmărit avionul lui Volodimir Zelenski

Avionul care îl transporta pe președintele ucrainean Volodimir Zelenski la Oslo, unde urma să participe la funeraliile regelui Norvegiei, a fost „aproape lovit” de o dronă în momentul decolării din Republica Moldova. 

„Statul degeaba”. Județul cu 104 comune care ar intra în faliment fără ajutorul statului. Unele nu au nici 1.500 de locuitori

Campania „Statul degeaba” ajunge astăzi în județul Olt, alcătuit din peste o sută de comune mici. Aici găsim primării, cu aleși și funcționari, care în multe situații, pur și simplu, stau degeaba.

Apple a prezentat iPhone Duo, primul său telefon pliabil. Se deschide ca o tabletă și are camere ascunse sub ecran

Apple a prezentat miercuri noile produse într-un eveniment marcat de debutul lui John Ternus în funcția de CEO. Vedeta lansării este iPhone Duo, primul telefon pliabil al companiei, alături de noile iPhone 18 Pro și Pro Max, Apple Watch și AirPods 5.