Cazul șocant al bebelușului ucis prin înfometare de părinții săi vegani. Cum era hrănit

62092573

Doi soți vegani din Florida au fost arestați după ce unul dintre copii acestora, în vârstă de un an și jumătate, a murit din cauza înfometării. Aceștia și-ar fi hrănit copii doar cu legume crude și fructe.

Sheila O’Leary, 35 de ani și Ryan O'Leary, 30 de ani, au fost arestați săptămâna trecută după ce fiul acestora a murit din cauza alimentației precare. Potrivit medicilor, băiatul avea greutatea unui bebeluș de doar 7 luni.

Băiatul cântărea doar 7 kg în momentul morții sale. În urma unei autopsii, a rezultat că băiatul a cedat din cauza înfometării și deshidratării, relatează Daily Mail.

Detectivii au anunțat că și frații copilului decedat, în vârste de 3 și 5 ani, erau de asemenea foarte slăbiți, fiind în stare critică. Aceștia au fost luați în custodia autorităților.

Medicii au transmis că ambii copii erau palizi și aveau pielea gălbuie.

Când a fost intervievată de poliție, mama copiilor a transmis că cel mic copil nu a mâncat altceva decât lapte matern în săptămâna în care a murit.

În dimineața morții, copilul a început să întâmpine probleme de respirație. Mama copilului a recunoscut poliției că ar fi trebuit să caute ajutor medical pentru el, dar în schimb, ea și soțul ei au adormit.

Atât Sheila, cât și Ryan O’Leary au fost acuzați de ucidere prin neglijență a unui minor.

Articol recomandat de sport.ro
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Citește și...
62091377
Motivul pentru care un bărbat a mers la proteste însoțit de un leu feroce | VIDEO
Un bărbat din Irak a mers la proteste însoțit de un leu, pentru a se proteja de posibile violențe ale poliției în timpul manifestațiilor desfășurate la Bagdad împotriva Guvernului, potrivit The Independent.
62092538
Cine se afla în spatele rețelei de proxeneți români din Londra, destructurată de autorități
Zeci de românce, forţate să practice prostituţia în Londra, au fost salvate de Poliţia Metropolitană din mâinile proxeneţilor, în urma unor raiduri la care au participat şi ofiţeri de la noi.
62092529
Momentul în care un TIR se prăbușește 20 de metri în gol de pe un pod | VIDEO
Un accident tragic a avul loc miercuri în Slovenia, după ce un TIR a căzut 20 de metri de pe un pod, după ce a fost izbit de un autoturism.