Câte drone lansate de Rusia au fost doborâte într-o noapte. Un oficial ucrainean laudă „eficiența” armelor occidentale

62301271
AFP

Toate dronele lansate de Rusia în cursul nopții de duminică spre luni au fost doborâte de apărarea ucraineană, afirmă oficiali din țara vecină, dar resturile uneia a avariat un depozit din portul Odesa.

Armata Ucrainei a doborât în cursul nopţii 14 drone de atac şi o rachetă de croazieră lansate de Rusia spre sudul şi estul ţării, au declarat luni oficiali ucraineni, relatează Reuters, preluat de news.ro.

Apărarea antiaeriană a doborât nouă drone Shahed, de fabricaţie iraniană, deasupra regiunii sudice Odesa, unde se află principalele porturi ucrainene de la Marea Neagră, şi nu s-a raportat niciun rănit, a scris guvernatorul Oleh Kiper pe aplicaţia de mesagerie Telegram.

Regiunile Herson, din sud, Doneţk, în est, şi Sumî, în nord-est, au fost, de asemenea, vizate de atacuri, a anunţat Ministerul ucrainean de Interne.

Resturile unei drone au avariat un depozit din portul Odesa, arată sursa citată.

Toate cele 14 drone, inclusiv 13 Shahed, şi o rachetă de croazieră au fost doborâte, au anunţat forţele aeriene ucrainene, care au lăudat sistemele de apărare aeriană furnizate de Occident.

„Armele occidentale şi-au dovedit şi continuă să îşi dovedească eficienţa pe câmpul de luptă", a scris Mîkola Oleşciuk, comandantul forţelor aeriene, într-o postare pe Telegram.

Nu a existat niciun comentariu din partea Moscovei, care neagă că ar fi vizat infrastructura civilă.

Rusia şi-a intensificat atacurile asupra infrastructurii portuare şi a infrastructurii cerealiere de când a renunţat în iulie la un acord mediat de ONU, care permitea Kievului să îşi transporte cerealele pe Marea Neagră.

Ucraina, un important producător de cereale, a încercat să stabilească un nou coridor de transport maritim, în ciuda unei blocade ruseşti de facto, pentru a-şi relansa exporturile prin Marea Neagră, în mod tradiţional principala sa rută către pieţele globale.

Kievul se teme, pe de altă parte, că Rusia îşi va intensifica atacurile asupra reţelei sale de energie electrică pentru a paraliza infrastructura în momentul în care începe să se instaleze iarna.

Biroul preşedintelui Volodimir Zelenski a anunţat că bombardamente ruseşti au lovit duminică seara o centrală termică din regiunea Doneţk. Ministerul de Interne a declarat că a avut loc un incendiu de proporţii.

DTEK, cea mai mare companie energetică privată din Ucraina, a raportat că una dintre centralele sale termice a fost bombardată de Rusia, dar nu a oferit alte detalii.

Articol recomandat de sport.ro
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Citește și...
62396170
Mărturiile familiei lui Tal, bărbatul cu ceățenie română răpit de Hamas. „Sperăm că nu s-au obosit să care cadavre după ei”

Numărul persoanelor răpite de Hamas în Gaza este în creștere. Forţele de Apărare ale Israelului susțin că numărul ostaticilor a ajuns la 222.

 

62396151
Atac masiv al Israelului. A lovit 320 de ţinte, inclusiv tuneluri şi centre de comandă ale Hamas. Zeci de oameni au murit

Forţele de Apărare ale Israelului (IDF) au anunţat că au lovit 320 de "ţinte teroriste" în Gaza în cursul nopţii, inclusiv tuneluri şi "zeci de centre de comandă operaţionale" aparţinând Hamas şi Jihadului Islamic, relatează CNN.

62396140
„Dentistul groazei”. A extras 4.000 de dinți sănătoși ca să pună proteze scumpe pacienților săi. Câți bani câștiga lunar

Un dentist din Marsilia, Franța, s-a îmbogățit după ce a scos dinții sănătoși de la 374 de pacienți și apoi le-a pus proteze scumpe, scrie publicația Bild.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 19 17h47m21s027
Filmul atacului de la școala din Bistrița. Copiii au sărit să se lupte cu agresorul. Dezvăluirea tristă a bunicului său. VIDEO

Atac sângeros la o școală din orașul Bistrița. O profesoară de matematică și un elev au ajuns la spital după ce au fost înjunghiați de un copil de 13 ani. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h42m47s513
Ministru propus de PSD, la audieri: ”Prostia este ca betonul: odată turnat, se întărește pentru totdeauna”

Pentru a treia oară în numai 4 luni, Parlamentul audiază o nouă echipă de miniștri. La Agricultură, discuțiile despre subvențiile pentru stuf s-au transformat într-un schimb de replici acide. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h16m02s964
Valuri de violențe și jafuri în Franța și Italia. Ministrul francez de Interne a recunoscut că poliția „a pierdut controlul”

Primarii orașelor franceze pot impune restricții parțiale de circulație pe timpul nopții pentru a proteja populația și magazinele. Măsura a fost luată de premierul Sébastien Lecornu după un weekend de violențe și jafuri.