„Documentul menționat de presă nu este planul la care lucrăm. Nu vom negocia în mod public”, a declarat sursa sub protecția anonimatului, după ce președintele american Donald Trump a vorbit marți despre un plan „viabil” prezentat de Iran.
Lista publicată marți de Republica Islamică include solicitări majore: menținerea controlului iranian asupra Strâmtorii Ormuz, dreptul la îmbogățirea uraniului, ridicarea tuturor sancțiunilor primare și secundare, retragerea forțelor americane din Orientul Mijlociu, încetarea atacurilor împotriva Iranului și aliaților săi, deblocarea activelor iraniene „înghețate” și adoptarea unei rezoluții a Consiliului de Securitate al ONU pentru a face acordul obligatoriu din punct de vedere juridic.
Iranul ameninţă cu retragerea din acordul de armistiţiu
Iranul ia în considerare să se retragă din armistiţiul de două săptămâni convenit cu SUA, din cauza atacurilor continue ale Israelului asupra Libanului, a relatat miercuri agenţia de presă Fars, menţionând că transportul maritim a fost oprit în Strâmtoarea Ormuz în semn de protest, transmite dpa.
Potrivit Fars, doar două petroliere au trecut prin strâmtoare înainte ca traficul maritim să fie suspendat din nou, în semn de protest.
Citând o sursă informată, Fars a transmis că Teheranul se va retrage din înţelegerea de armistiţiu ca răspuns la atacurile israeliene continue împotriva Hezbollah în Liban. Mişcarea şiită libaneză este considerată cel mai important aliat al Iranului în regiune.
Iranul şi SUA au convenit în cursul nopţii asupra unui armistiţiu de două săptămâni şi a redeschiderii temporare a Strâmtorii Ormuz, în baza unui acord de ultimă oră, menit să evite un val masiv de atacuri cu care ameninţa preşedintele american Donald Trump.
Acordul mediat de Pakistan primește aprecieri globale
Acordul, mediat de Pakistan, a fost salutat de politicieni din întreaga lume, dar persistă îngrijorări cu privire la situaţia din Liban.
Armata israeliană a anunţat încetarea atacurilor asupra ţintelor iraniene, dar prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu a declarat că Libanul nu a fost inclus în armistiţiu.
Fars a relatat, de asemenea, că un reprezentant militar, căruia i-a păstrat anonimatul, a ameninţat Israelul cu noi atacuri dacă loviturile acestuia împotriva Hezbollah continuă.
În opinia conducerii iraniene, Israelul încalcă armistiţiul convenit cu SUA.
După anunţarea armistiţiului, prim-ministrul pakistanez Shehbaz Sharif a scris pe X că el se aplică în mod explicit şi Libanului.
Dar, câteva ore mai târziu, Netanyahu l-a contrazis, spunând că armistiţiul acoperă doar conflictul dintre SUA şi Iran, nu şi operaţiunile Israelului împotriva Hezbollah.
Reprezentantul militar citat de Fars a interpretat situaţia drept o confirmare a suspiciunii Teheranului că, fie Washingtonul nu are nicio influenţă asupra guvernului israelian, fie Comandamentul Central al SUA în Orientul Mijlociu (Centcom) tolerează tacit atacurile israeliene.