"Noi știm ce au ei, iar dacă nu-l vor ceda, noi îl vom obține, îl vom lua dacă va trebui să facem asta. O putem face prin toate mijloacele necesare", a susținut Hegseth la o conferință de presă desfășurată după ce Iranul și SUA au convenit noaptea trecută un armistițiu de două săptămâni, timp în care vor negocia încheierea războiului lansat de SUA și Israel pe 28 februarie.
Șeful Pentagonului a prezentat campania de bombardamente americano-israeliene desfășurată până în prezent drept o "victorie istorică" ce ar fi decimat forțele armate iraniene și ar fi redus capacitatea acestora pentru "ani de acum înainte", în timp ce armata americană a folosit în această campanie doar "mai puțin de 10% din forța totală de luptă".
Pete Hegseth a mai susținut că în "valul de peste 800 de atacuri lansate aseară", înaintea stabilirii armistițiului, Statele Unite "au finalizat distrugerea bazei industriale de apărare" a Iranului.
Potrivit secretarului american al Apărării, acum forțele navale iraniene "zac pe fundul mării", iar Iranul este "lipsit complet de un sistem integral de apărare aeriană".
Șeful Statului Major Interarme al SUA, generalul Dan Caine, a susținut, la rândul său, că au fost atacate în total peste 13.000 de ținte iraniene, inclusiv peste 4.000 de ținte dinamice care au apărut în mod repetat în teatrul de operațiuni și care au fost neutralizate.
"Am distrus aproximativ 80% din sistemele de apărare aeriană ale Iranului, am atacat peste 1.500 de ținte antiaeriene, peste 450 de instalații de depozitare a rachetelor balistice și 80 de instalații de depozitare a dronelor de atac unidirecțional", a continuat el bilanțul.
Mai mult, a continuat generalul american, forțele aeriene ale SUA au "devastat rețelele de comandă și control ale Iranului, precum și rețelele sale logistice", distrugând peste 2.000 de centre de comandă și control și au scufundat peste 90% din "flota regulată" iraniană, "inclusiv toate navele principale de luptă de suprafață".