Capodopera lui da Vinci, "Salvator Mundi", vândută cu un preț record la licitaţie: 450 milioane de dolari

×
Publicitate

Capodopera Renaşterii, "Salvator Mundi", semnată Leonardo da Vinci, a făcut istorie la Christie's miercuri seară, fiind adjudecată contra sumei de 450.315.000 de dolari.

A devenit astfel cea mai scumpă lucrare de artă vândută la licitaţie, potrivit site-ului societăţii.

Interesul internaţional pentru această lucrare a adunat aproape 1.000 de colecţionari de artă, specialişti, jurnalişti şi privitori în încăperea principală de la Rockefeller Center şi alte sute prin live streaming.

De la anunţul licitaţiei pentru această capodoperă pe 10 octombrie, aproape 30.000 de persoane s-au înghesuit să vadă tabloul expus la Hong Kong, Londra, San Francisco şi New York - prima dată când tabloul a fost arătat publicului în Asia şi America.

Recordul precedent pentru o capodoperă a fost deţinut de "Massacre of the Innocents", de Peter Paul Rubens, care s-a vândut cu 76,7 milioane de dolari (49,9 milioane de lire sterline) în 2002.

Recordul de licitaţie pentru un tablou al lui Leonardo da Vinci fusese stabilit în 2001 de "Horse and Rider", o lucrare pe hârtie, vândută pentru 11,4 milioane de dolari.

Precedentul record pentru cea mai scumpă lucrare de artă la licitaţie a fost stabilit la Christie's de "Les Femmes d'Alger (Version O), de Picasso, achiziţionat cu 179.364.992 de dolari.

Ultimul tablou al pictorului italian Leonardo da Vinci, care se află în posesia unui colecţionar privat, a fost estimat iniţial de Christie's la 100 de milioane de dolari.

"Salvator Mundi" (salvatorul lumii), tablou de o fineţe rară care-l reprezintă pe Hristos în veştminte albastre, a fost considerat multă vreme o copie, înainte ca experţii să-i ateste autenticitatea.

Mai puţin de 20 de tablouri ale lui Leonardo da Vinci, a cărei operă era deja apreciată încă din timpul vieţii, se mai păstrează şi astăzi, potrivit Christie's. În afară de "Salvator Mundi", toate se află în proprietatea muzeelor sau instituţiilor.

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
61920603
Trump, despre Coreea de Nord: Nu vom permite acestei dictaturi depravate să ţină lumea ostatică

Donald Trump a declarat, miercuri, că nu va accepta niciodată ca regimul de la Phenian să se afle în posesia armelor nucleare şi a adăugat că va continua să pună presiune pe Coreea de Nord până va înceta acţiunile provocatoare.

61922325
Familie de români din Manchester, ținta unor atacuri rasiste uluitoare: ”Vă omor! Plecați la voi în țară!”

O familie de români care locuiește în Manchester a trecut plin clipe de coșmar din cauza unui vecin britanic de 62 de ani, care a lansat la adresa lor atacuri rasiste revoltătoare.

61922306
Imagini inedite cu un incident aviatic din Las Vegas făcute publice după 2 ani

Autorităţile americane au dat publicităţii imagini inedite ale unui incident aviatic relatat pe larg de presă.

Recomandări
Luca niculescu id291953 inquam photos george calin
Miniștrii premierului Luca Niculescu spun că au un singur obiectiv comun: să lucreze cât mai urgent la rectificarea bugetară

În dimineața zilei de 21 octombrie, oamenii din echipa premierului Luca Niculescu s-au prezentat la ministerele pe care le vor conduce. Unii s-au bucurat și de prezența premierului la schimbul de ștafetă.

facebook
Meta, amendată cu 25 de miliarde de dolari în SUA. Ce a descoperit instanța despre datele utilizatorilor Facebook

Compania Meta se confruntă cu o sancțiune de proporții, după ce un judecător din statul american New Mexico a decis că firma a indus publicul în eroare ani la rând în privința modului în care gestiona datele utilizatorilor.

Vlcsnap 2026 10 21 19h35m21s729
România a ajuns să importe semințe de plante medicinale, deși avea o tradiție în cercetare. Ce s-a ales de stațiunea de la Fundulea

Renumită cândva pentru cercetarea din domeniul tincturilor și ierburilor terapeutice, România importă până și semințe de plante medicinale.