Candidatura lui Timmermans la șefia CE scindează Europa de Est. Negocierile continuă

×
Publicitate

Liderii Uniunii Europene au continuat la Bruxelles unul dintre cele mai îndelungate summituri din ultimii ani pentru posturile cheie ale instituțiilor europene.

Cel mai controversat subiect este candidatura lui Frans Timmermans la funcția de șef al Comisiei Europene. Câteva țări din Estul Europei nu îl vor, iar altele, precum Bulgaria, își negociază dur susținerea. Așa cum o dovedește o discuție dintre Timmermans și premierul Bulgariei transmisă pe rețelele de socializare.

După două zile de discuţii maraton, sfârşite fără vreun progres, liderii europeni îşi puneau speranţele în întâlnirile de marți.

Cancelarul german, Angela Merkel, a făcut apel la găsirea unui compromis şi la "flexibilitate" din partea colegilor.

Angela Merkel: "Ne vom apuca de treaba cu şi mai multă creativitate azi şi cred că toată lumea înţelege că trebuie să fie mai flexibilă... Şi vreau să subliniez "toată lumea".

Ţările grupului de la Visegrad, alături de Italia, sunt cele care nu accepta candidatura lui Timmermans. Cel care tună şi fulgeră împotriva actualului vicepreşedinte al Comisiei este premierul Cehiei, contestat în ţara lui tocmai pentru un scandal de corupţie.

Andrej Babis, premier Cehia: "Noi patru (Polonia, Ungaria, Cehia şi Slovacia) avem o cerinţă simplă. Vrem un preşedinte al Comisiei care să nu aibă o părere negativă despre regiunea noastră şi spunem doar ca dl Timmermans nu este acceptabil pentru noi, atâta tot"

Între timp, unii dintre cei dispuşi să îl susţină pe Timmermans pun condiţii. Boiko Borisov, premierul Bulgariei a difuzat o asemenea discuţie în direct, pe pagină lui de Facebook. Pe lista de condiţii se număra accesul Bulgariei în spaţiul Schengen.

Timmermans: "Nu sunt sigur că ar trebui să înregistrăm toată discuţia asta..."

Indiferent de rezultatul discuţiilor de la Bruxelles, legate de şeful Comisiei Europene, Parlamentul European îşi va alege preşedintele mâine, după cum a declarat un purtător de cuvânt al legislativului UE.

De altfel, Parlamentul European şi-a început activitatea, cu o sesiune inaugurală marcată de .. un protest.

Eurodeputaţii Partidului Brexit al lui Nigel Farage s-au întors cu spatele atunci când s-a cântat Oda Bucuriei.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Citește și...
62058976
Liderii UE continuă negocierile pentru șefii de instituții. Merkel face apel la compromis

Toată lumea trebuie să facă un compromis pentru a se obţine un acord în privinţa ocupării posturilor-cheie din Uniunea Europeană, a declarat marţi cancelarul german Angela Merkel. 

62059197
Vaticanul va deschide 2 morminte pentru a elucida un mister vechi de zeci de ani

Vaticanul a declarat marţi că va deschide două morminte dintr-un cimitir aflat pe teritoriul său, în încercarea de a face lumină în cazul dispariţiei în urmă cu peste 30 de ani a unui fete pe nume Emanuela Orlandi, informează DPA.

62059186
Momentul în care un copil cade pe lângă tren într-o stație. VIDEO

Un copil de 4 ani a fost filmat într-o gară de Sydney, Australia cum cade prin spațiul dintre peron și tren, spre panica martorilor.

Recomandări
Luca niculescu protv
Partidele care au anunțat că vor vota guvernul Luca Niculescu. Cine intră la guvernare și cine rămâne în opoziție

PSD revine la guvernare, dar fără PNL și UDMR, la cinci luni după ce a rupt coaliția și a dat jos Guvernul Bolojan. Social-democrații au votat unanim la Vila Lac susținerea Guvernului Niculescu, săptămâna viitoare în Parlament.

Adr nord est1
Cum a reușit cea mai săracă zonă a României să primească la Bruxelles un premiu pentru antreprenoriat și inovare

Cea mai săracă zonă a României a primit la Bruxelles un premiu pentru antreprenoriat și inovare. Nord-Estul țării, cunoscut ani la rând pentru lipsuri și depopulare, este desemnat "Regiune Europeană Antreprenorială 2027".

Savu femicid 2
Femicidul și eșecul protecției. Cum a fost ucisă Alexandra, deși agresorul avea brățară electronică. Poliția primise sute de alerte

Violența bazată pe gen nu este doar o problemă intimă, ci o realitate socială care ne privește pe toți. Fără educație, responsabilitate instituțională și reacție rapidă crimele vor continua.