Când se va restabili complet traficul feroviar din Franța, după sabotajul de vineri. Indicii către activiști de stânga

×
Publicitate

A apărut un prim indiciu cu privire la autorii actelor de sabotaj care au vizat liniile ferate de mare viteză din Franța.

Un e-mail de revendicare, trimis de persoane care se prezintă drept „o delegație neașteptată”, a ajuns în presa franceză și cea internațională. Între timp, traficul feroviar revine treptat la normal.

Zeci de procurori și sute de polițiști au fost mobilizați pentru găsirea făptașilor. Suspiciunile se îndreaptă către activiștii de extremă stânga. Asta pentru că adresa de e-mail de pe care a fost trimis mesajul de revendicare are în componență expresia „Rise-up”, un domeniu folosit de obicei de grupările ecologiste și anarhiste.

Conținutul mesajului nu a fost făcut public, dar potrivit presei din Franța, autorii își exprimă opoziția virulentă față de organizarea Jocurilor Olimpice.

Patrice Vergriete, ministrul francez al transporturilor: „Pe ruta de nord și pe ruta Atlanticului (de Vest) circulă șapte din zece trenuri. În plus, fiindcă trenurile TGV trebuie să circule și pe linii obișnuite, adună întârzieri de una până la două ore în direcția Bretania și Sud-Vest. Reîntoarcerea la normal e prevăzută pentru luni dimineață."

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
Citește și...
62448713
Rusia se laudă cu o nouă cucerire pe frontul ucrainean, în timp ce atacă mai multe localități din Donețk
Ministerul rus al Apărării a afirmat că forţele sale au prelat controlul asupra localităţii Lozuvatka din sectorul Pokrovsk al regiunii Doneţk din Ucraina, unde au avut loc unele dintre cele mai încinse lupte de pe linia frontului.  
62470342
Scandal de spionaj în Coreea de Sud. Seulul anchetează deconspirarea agenților care supraveghează Pehenianul
Armata sud-coreeană anchetează o posibilă scurgeri de informaţii foarte sensibile, susceptibile potrivit presei să ducă la identificarea unor agenţi de informaţii ai Seulului care spionează Coreea de Nord, a anunţat, sâmbătă, Ministerul Apărării. 
62470340
Trump nu renunță la mitingurile în aer liber, deși a fost la un pas de moarte. Înțelegerea la care a ajuns cu Secret Service
Donald Trump a declarat că va continua să organizeze mitinguri în aer liber, ignorând recomandarea Serviciului Secret de a nu mai face acest lucru, asta desi a fost victima unei tentative de asasinat.