Calendarul gafelor in cazul avionului disparut. Sapte greseli comise de autoritatile din Malaysia in timpul cautarilor

61489143

Compania Malaysia Airlines si guvernul malaysian au primit critici in masa pentru modul in care au gestionat atat cautarile avionului "pierdut" cat si situatia rudelor celor 239 de pasageri ai zborului MH370.

In unele cazuri, furia a fost atat de mare incat rudele indurerate din Beijing au amenintat cu greva foamei pentru ca nimeni nu le comunica nimic, relateaza Sky News, care publica online o lista cu gafele autoritatilor.

Apropiatii din China au decis sa organizeze un mars in fata Ambasadei Malaysiei din Beijing, aruncand in cladire sticle si strigand "Mincinosilor".  Principala nemultumire a rudelor pasagerilor este modul superficial in care informatiile le-au fost furnizate de catre autoritati, explicand ca au aflat detalii noi mai degraba din presa decat din partea celor care ar fi trebuit sa se ocupe de acest lucru.

Mai mult, guvernul chinez acuza autoritatile din Malaysia ca ar fi ascuns amanunte importante despre accidentul aviatic, ba chiar ar fi intarziat intentionat cautarile posibililor supravietuitori. Chiar daca apropiatii pasagerilor au fost instiintati primii cu privire la prabusirea avionului in sudul Oceanului Indian, modul in care a fost trimisa informatia, adica printr-un SMS, a infuriat si mai rau oamenii.

Expertul in gestionarea situatiilor de criza, Raine Marcus, a declarat pentru Sky News ca, indiferent cat de complexa ar fi fost misiunea de cautare a avionului disparut si tinand cont ca guvernul malaysian nu s-a mai confruntat cu un asemenea accident aviatic pana in prezent, autoritatile ar fi trebuit sa tina legatura in permanenta cu rudele pasagerilor, pentru a nu lasa loc la interpretari.

Sirul evenimentelor si gafele guvernului malaysian in timpul cautarilor:

8 Martie
Abia dupa cinci ore de la pierderea contactului cu zborul MH370, compania Malaysia Airlines a confirmat acest fapt.  Primele detalii cu privire la locul de cautare al aeronavei au fost eronate, intrucat zona comunicata initial a fost coasta de vest a Vietnamului.  In aeroportul din Beijing familiile disperate ale pasagerilor asteapta explicatii si nimeni nu ii baga in seama. Peste 500 de rude au fost transportate la un hotel pentru a astepta vesti, fara sa li se mai comunice nimic.

10 martie
Se afla ca doi pasageri au urcat la bordul aeronavei cu acte false. Seful serviciului civil de aviatie din Malaysia, Azharuddin Abdul Rahman, a declarat ca cei doi pasageri suspecti nu sunt asiatici. Intrebat cum arata, acesta i-a comparat cu fotbalistul Mario Balotelli.

12 martie
Ministrul transporturilor din Malaysia, Hishammuddin Hussein, a declarat in timpul unei conferinte de presa ca Malaysia nu are nimic de ascuns. "As vrea sa clarific informatiile aparute in presa potrivit carora avionul ar mai fi continuat sa zboare dupa pierderea contactului cu turnul de control. Aceste informatii sunt false", a mai adaugat acesta. Tot el a negat faptul ca politia ar fi investigat domiciliile echipajului. Conform relatarilor ulterioare, s-a dovedit ca avionul a continuat sa mai stea in aer pentru inca cinci ore de la pierderea contactului cu baza, in timp ce domiciliile celor doi piloti au fost perchezitionate de politisti.

19 martie
In cadrul unei conferinte de presa din Kuala Lumpur doua rude ale pasagerilor disparuti au fost bruscate de fortele de ordine si scoase din sala de conferinte, atunci cand au vrut sa isi exprime dezamagirea. Intr-o alta conferinta de presa, ministrul Hishammuddin declara ca s-ar fi primit mai multe coordonate radar ale avionului, dar ca nu le poate face publice atat timp cat nu apartin guvernului malaysian.

22 martie
Conversatiile intre piloti si turnul de control au fost facute publice abia la doua saptamani de la disparitie.

24 martie
Rudele pasagerilor primesc un SMS prin care sunt anuntate ca, din datele analizate pana la acel moment, avionul s-a prabusit, cei 239 de pasageri fiind declarati morti. Malaysia Airlines a declarat ca informarea apropiatilor pasagerilor nu a fost facuta doar printr-un SMS ci prin toate canalele de informare.
Rudele indurerate pornesc un atac la adresa guvernului malaysian, a companiei aeriene in cauza si a fortelor armate implicate in cautari.

25 martie
Rudele din China nu accepta confirmarea mortilor pasagerilor fara o dovada clara ca avionul s-ar fi prabusit.
 

Articol recomandat de sport.ro
VIDEO Scoasă la cafea, Sorana Cîrstea le-a spus americanilor tot despre România
VIDEO Scoasă la cafea, Sorana Cîrstea le-a spus americanilor tot despre România
Citește și...
Statia Spatiala Internationala, in mijlocul tensiunilor ruso-americane. De ce Razboiul Rece NU a ajuns pe orbita

In timp ce tensiunile internationale cresc, pe fondul crizei militare si politice din Crimeea, doi cosmonauti rusi si un astronaut american au decolat, miercuri, catre Statia Spatiala Internationala.

Bruno, cainele politist, EROU in California. Cum arata patrupedul dupa ce a fost impuscat in cap de un infractor

Bruno, un caine politist american, a fost impuscat in fata, in timp ce cauta trei infractori inarmati.

Gradina zoologica, criticata pentru uciderea unei girafe sanatoase, a eutanasiat patru lei. Explicatia administratorilor

Gradina zoologica din Copenhaga, criticata pentru ca a ucis o girafa sanatoasa, a eutanasiat o familie de patru lei pentru a face loc unui alt animal, relateaza BBC.

Recomandări
Dealeri, elevi beți și marcaje rutiere șterse. Ce au descoperit polițiștii în jurul unor școli. Măsurile luate

Mai sunt doar câteva zile până când elevii încep cursurile, iar multe școli de stat din țară nu și-au pus la punct sistemele de securitate. Controalele polițiștilor au descoperit probleme și în jurul unităților de învățământ.  

Cât timp are la dispoziție România pentru a explica Bruxelles-ului ce este „amendamentul Fritz”. Ce vrea să afle Comisia

Direcția Generală pentru Justiție a Comisiei Europene cere clarificări autorităților din România cu privire la Legea Integrității. Oficialii de la Bruxelles vor să știe mai ales cum e posibil ca o lege să fie aplicată retroactiv. 

Christian Anting, CEO PRO TV: Suntem foarte pregătiți la PRO TV să înfruntăm și să îmbrățișăm schimbările aduse de streaming

În această toamnă rămânem cu ochii lipiți de ecran: PRO TV a lansat noua grilă de toamnă.