Cadavre carbonizate găsite îmbrățișate în infernul din Grecia. ”Flăcările ne ardeau spatele”

61975415
AFP

Relatări sfâșietoare în urma tragediei de proporţii biblice aşa cum sunt descris incendiile care au cauzat în ultimele ore ore zeci de morţi şi sute de răniţi, relatează BBC.

Pompierii continuă miercuri să caute persoane blocate în case sau în maşini carbonizate în împrejurimile staţiunilor Mati şi Rafina. Un primar local susține că sunt cel puţin 77 de morţi însă numărul lor ar putea creşte, mai ales că sunt căutaţi cei daţi dispăruţi după ce au intrat în mare de teama focului. 

Catalogat drept o ”tragedie naţională” de presă elenă, dezastrul a avut loc luni după-amiaza, după ce incendiul a izbucnit pe muntele din apropierea Pendeli şi a fost alimentat de rafale de vânt de 100 de kilometri pe oră, răspândindu-se rapid şi invadând Mati, la 40 de kilometri Atena, şi arzând sute de locuinţe.

Un tată, Yiannis Philippopoulos, a povestit la o televiziune din Grecia că gemenele sale, în vârstă de 9 ani, sunt dispărute. A spus că le-a văzut pe cele două, Sophia şi Vasiliki, la TV fiind salvate de o barcă de pescuit, dar nu a mai auzit de ele sau de bunicii care le însoţeau.

Primarul din Rafina, Evangelos Bournous, a spus pentru BBC că numărul morţilor ar putea trece de 100.

Patrulele de coastă  au scanat malul mării în căutare de supraviețuitori şi cadavre, în timp ce echipe de salvare au verificat la sol case şi maşini.

În tragedie a fost afectat şi un turist britanic care s-a ales cu arsuri.

incendii grecia - 16

Îmbrăţişarea finală

Marţi au fost găsite pe o stancă cadavrele a 26 de persoane - adulţi şi copii are au murit aparent îmbrăţişaţi.

”Au încercat să găsească un drum de scăpare însă ei şi copii lor nu au reuşit la timp. Instictiv, văzând finalul aproape, s-au îmbrățișat” a povestit Nikos Economopoulos, șeful Crucii Roșii din Grecia.

Luni noapte, sute de pompieri s-au luptat cu flăcările alimentate de vântul care a bătut şi cu 100km/h.

Premieryl Tsipras a declarat doliu național și stare de urgență în Attica. Italia, Germania, Polonia și Franța au trimis ajutoare sub formă de avioane care să lupte cu flăcările, Spania și Cipru au oferit şi ele asistență. Miercuri dimineaţa două aeronave MApN au plecat spre Grecia pentru sprijin.

incendii grecia - 18

Tragedie de proporţii biblice

”Ne ardeau spatele şi am sărit în apă” a relatat un supravieţuitor - Kostas Laganos. George Vokas a cărui familie a scăpat, a spus pentru BBC News că două femei pe care a încercat să le ajute au murit. ”Vorbim de o catastrofă de proporţii biblice” a spus el.

Cadavre carbonizate se însiruiau la 15 metri de mare în Mati a relatat fotograful Pantelis Saitas.

”Am văzut flăcările în faţa ferestrei hotelului, am crezut că va exploda”, a povestit Alina Marzin, în vârstă de 20 de ani, o turistă din Wuppertal (Germania) care se afla în Hotelul Capo Verde la Mati, luni seara, împreună cu părinţii şi fratele său.

Ei au fost evacuaţi câteva ore mai târziu şi transferaţi în portul Rafina, la bordul unor nave de patrulare aparţinând Poliţiei Portuare.

Aproximativ 100 de pompieri, ajutaţi de poliţie şi zeci de voluntari au continuat marţi să caute eventuale victime în această zonă din Atica cuprinsă de flăcări.

Sute de ingineri de la Ministerul Transporturilor şi din regiune au început să înregistreze pagubele.

”Mă tem că ar putea să existe alte victime şi dispăruţi, mai ales persoane în vârstă”, a declarat pentru AFP un consilier municipal din Rafina, Myron Tsagarakis.

Un belgian se află între victime, potrivit lui Didier Reynders, ministrul belgian de Externe, dar şi o poloneză şi fiul ei, potrivit Varşoviei.

incendii grecia - 12

Steaguri în bernă

Supravieţuitori au petrecut ore de angoasă, într-un nor de cenuşă, la malul apei, în aşteptarea salvatorilor. Cel puţin şase s-au înecat.

Aproximativ 715 persoane au fost evacuate cu nave militare sau private până lîn portul Rafina.

”Astăzi Grecia este în doliu”, a declarat premierul Alexis Tsipras, anunţând, într-un discurs televizat către naţiune, trei zile de doliu naţional. Steagurile vor rămâne în bernă până vineri.

Preşedinţia a anulat festivităţi în vederea sărbătoririi, marţi, a întoarcerii la democraţie în Grecia, în iulie 1974. Ministerul Finanţelor a deblocat 20 de milioane de euro ”pentru a aborda nevoi iminente ale primăriilor şi cetăţenilor afectaţi”.

Un purtător de cuvânt al Guvernului a anunţat exonerări de la taxa funciară pe 2018 a cetăţenilor şi familiilor afectate, dar şi indemnizaţii.

Un oraş plin de pini, Mati a fost cel mai afectat din cauza ”unei înaintări fulgerătoare a focului în ţesutul urban”, a declarat o purtătoare de cuvânt a serviciului de pompieri, Stavroula Maliri.

”Mati nu mai există”, a declarat primarul din Rafina, Evangelos Bournous, înregistrând ”peste 1.000 de clădiri şi 300 de maşini” avariate.

Marţi seara, în sectorul Mati, ”focul evolua fără front activ, cu focare dispersate”, potrivit pompierilor.

Însă alt front a reizbucnit în Kineta, în vestul Aticăi, unde luni au avut loc pagube, dar nu victime. Trei noi localităţi din Kineta ”au fost evacuate ca măsură de protecţie”, potrivit unui reprezentant al pompierilor.
 

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

Articol recomandat de sport.ro
Maya Jama a ”rupt” internetul cu ultima postare, după ce Ruben Dias s-a afișat cu noua iubită
Maya Jama a ”rupt” internetul cu ultima postare, după ce Ruben Dias s-a afișat cu noua iubită
Citește și...
Pedeapsa primită în UK de un șofer român prins beat la volan, conducând pe contrasens. Scuza bărbatului

Un șofer de TIR din România a fost arestat în Marea Britanie, după ce a fost prins conducând pe contrasens, cu o alcoolemie de trei ori peste limita legală.

Cel puţin 32 de morți în Siria în urma a trei atacuri sinucigaşe

Cel puţin 32 de membri ai forţelor regimului sirian, aliaţii lor şi civili au fost ucişi miercuri în trei atacuri sinucigaşe care au lovit oraşul pro-regim Sweida, în sudul Siriei, a anunţat Observatorul sirian pentru Drepturile Omului.

Incendii în Grecia: Zeci de persoane sunt date dispărute. Satul Mati a fost șters de pe hartă

Premierul Greciei a decretat trei zile de doliu naţional după incendiile devastatoare care au afectat câteva localităţi din apropiere de Atena.

Recomandări
SURSE: Președintele Nicușor Dan va face o nouă desemnare de premier la începutul lunii septembrie

Președintele Nicușor Dan va face o nouă desemnare de premier la începutul lunii septembrie, fără să mai organizeze consultări politice oficiale cu partidele, au precizat pentru Știrile Pro TV surse apropiate de Palatul Cotroceni.

Planul pentru cel mai negru scenariu la Cernavodă. Autoritățile vor să aducă apă cu cisterna dacă Dunărea scade la un metru

Guvernul anunță noi măsuri pe Dunăre prin care să asigure în viitor suficientă apă pentru răcirea reactoarelor centralei de la Cernavodă.

Cel mai în vârstă monarh din Europa, Regele Harald al Norvegiei, a decedat la vârsta de 89 de ani

Regele Harald al V-lea al Norvegiei, care a plecat în exil în Statele Unite încă din copilărie, în timpul ocupației naziste a țării sale natale, a murit la vârsta de 89 de ani.