Bursele europene au închis în declin. Acţiunile auto au coborât cu 1,7%, după ameninţările cu tarife ale lui Donald Trump

62499294

Bursele europene au închis marţi pe scădere, pe măsură ce investitorii au evaluat implicaţiile planurilor preşedintelui ales al Statelor Unite, Donald Trump, de a creşte tarifele pentru importurile din China, Mexic şi Canada, transmite CNBC.

Indicele regional Stoxx 600 a coborât cu 0,5%, iar principalele burse şi majoritatea sectoarelor au fost pe teritoriu negativ.

Acţiunile din industria auto au scăzut cu 1,7%, pe fondul temerilor legate de un posibil război comercial global care ar putea afecta acest sector, Stellantis, compania-mamă a mărcilor Jeep şi Dodge, fiind în scădere cu aproape 5%.

Pe de altă parte, acţiunile din sectorul media şi bunurile de uz casnic au fost printre puţinele care au înregistrat creşteri, ambele adăugând în jur de 0,3%.

Luni, indicele închisese pe creştere pentru a treia sesiune consecutiv, impulsionat de avântul global al pieţelor de capital, care a condus şi indicele Dow Jones Industrial Average din Statele Unite la un nou record.

Indicele german DAX a coborât cu 0,52%, CAC 40, al bursei din Paris, cu 0,87%, în timp ce indicele FTSE 100, al bursei din Londra, a pierdut 0,4%, Indicele italian FTSE MIB a scăzut cu 0,78%, iar IBEX 35, al bursei din Madrid, cu 0,8%.

Ameninţările tarifare ale lui Donald Trump semnalează începutul unei curse sălbatice pentru pieţele valutare

Trump a anunţat luni că va semna pe 20 ianuarie un ordin executiv prin care va impune o taxă vamală de 25% pe toate produsele importate din Canada şi Mexic, măsură care ar putea încălca termenii acordului de liber schimb regional. Fostul preşedinte a mai declarat că intenţionează să majoreze cu încă 10% tarifele pentru toate produsele din China care ajung în Statele Unite, relatează CNBC.

Anunţurile lui Trump au provocat reacţii imediate pe pieţele valutare, dolarul american crescând cu peste 2% faţă de peso-ul mexican şi atingând un maxim al ultimilor patru ani în raport cu dolarul canadian.

”Prima reacţie este că investitorii ar trebui să se pregătească pentru o volatilitate ridicată pe piaţa valutară,” a declarat Kamakshya Trivedi, şeful departamentului de strategie globală pentru pieţele valutare, ratele dobânzilor şi pieţele emergente la Goldman Sachs.

Indicele dolarului american, care măsoară evoluţia monedei faţă de un coş de şase valute majore, a crescut cu 0,1% la 106,9, după o scădere de 0,6% în sesiunea anterioară.

Analiştii de la ING au avertizat că ameninţările lui Donald Trump cu noi tarife ar putea fi văzute ca o tactică de negociere, dar că ar fi riscant pentru investitori să ignore impactul acestora asupra pieţelor valutare.

”Dacă tarifele de 25% vor deveni realitate în Mexic, povestea USD/MXN va fi una de 24/25, nu doar de 21,” a explicat Chris Turner de la ING.

Analiştii Citi adoptă, de asemenea, o perspectivă precaută, sugerând că noua administraţie Trump va folosi tarifele ca un instrument de negociere, în special cu guvernul preşedintei mexicane Claudia Sheinbaum.

Articol recomandat de sport.ro
Andreea Ignat, președinte la clubul-fenomen din România! ”Povestea echipei dintr-un sat de 94 de locuitori"
Andreea Ignat, președinte la clubul-fenomen din România! ”Povestea echipei dintr-un sat de 94 de locuitori"
Citește și...
Joe Biden şi Donald Trump au demarat procesul de transfer al puterii

Joe Biden şi Donald Trump au demarat procesul de transfer al puterii, a anunţat marţi echipa republicanului, care şi-a format fără întârziere guvernul, notează AFP.

Anchetatorii au exhumat un mormânt în căutarea unui bărbat dat dispărut acum 52 de ani în Irlanda de Nord

Anchetatorii care îl caută pe Joe Lynskey, unul dintre aşa-numiţii dispăruţi ai IRA - oameni despre care se crede că au fost răpiţi, ucişi şi îngropaţi în secret în timpul tulburărilor din Irlanda de Nord - au exhumat un mormânt din comitatul Monaghan.

Camere video montate în toaletele unei școli din Slovacia. Ce spune directorul unității de învățământ

Indignare printre locuitorii unui mic oraș din Slovacia, după ce directorul școlii primare a dat dispoziție să fie instalate camere de supraveghere în toalete.

Recomandări
Nicușor Dan a convocat joi partidele la consultări pentru desemnarea noului premier. PSD, primul chemat la Cotroceni

Președintele Nicușor Dan va invita joi, 17 septembrie, la Palatul Cotroceni, președinții și reprezentanții partidelor și formațiunilor politice din Parlament pentru consultări în vederea desemnării candidatului la funcția de prim-ministru.

Bilanțul oficial al protestului „confiscat” din Piața Victoriei: 3 dosare penale, 6 reținuți și amenzi de 46.000 de lei

Ministerului Afacerilor Interne a anunțat miercuri că protestul s-a încheiat dar va continua identificarea și sancționarea persoanelor care au încălcat legea în urma protestului de marți din Piața Victoriei.

Știrile PRO TV lansează podcastul „Punct. Și de la capăt”, cu Cosmin Stan: Cele mai interesante povești nu sunt despre succes

Punct. Și de la capăt este podcastul în care oamenii își spun poveștile care i-au schimbat. Cu bune. Cu rele. Cu frică, curaj, pierderi, reușite, alegeri grele și începuturi noi.