Brexitul a fost amânat până pe 31 octombrie. Donald Tusk: ”Nu irosiți acest timp”

×
Publicitate

După dezbateri care au durat până joi noapte târziu, liderii Uniunii Europene au căzut de acord pentru amânarea BREXIT până pe 31 octombrie.

Şi în funcție de ce se întâmplă în parlamentul britanic, acest răgaz ar putea fi revizuit în iunie. Președintele Emmanuel Macron s-a opus oricărei amânări dincolo de 30 iunie, însă cei mai mulţi lideri ar fi fost de acord cu un răgaz până primăvara viitoare. În cele din urmă, s-a ajuns la un compromis.

Preşedintele Consiliului European Donald Tusk, a anunţat amânarea Brexitului, după mai bine de 5 ore de negocieri. Înainte de summit, Tusk evocase ipoteza unei prelungiri cu 12 luni, aşa că a părut uşor dezamăgit de noul termen.

„Aceasta extensie este atât de flexibilă pe cât mă aşteptam şi un pic mai scurtă decât mă aşteptam, însă este suficientă pentru a găsi cea mai bună soluţie posibilă. Vă rog, nu irosiţi acest timp!”, a spus Tusk.

„Cred în continuare că trebuie să părăsim UE cât mai repede posibil, cu un acord. Uniunea a fost de acord ca prelungirea poate fi încheiată atunci când acordul va fi ratificat, ceea ce a fost principala mea cerere către liderii UE”, a replicat Theresa May.

În ce condiţii se vor organiza alegeri europarlamentare în Marea Britanie

 

Acum, mingea este în curtea Parlamentului de la Londra. Dacă aleşii NU ratifica acordul până pe 22 mai, Londra trebuie să organizeze alegeri pentru Parlamentul European.

Dacă guvernul se repliază şi poate trece prin parlament Acordul de retragere, Marea Britanie poate părăsi UE mai devreme. Este vorba de o extensie flexibilă, o flextensie. Nimeni nu se aştepta la alt rezultat. Şansele unui Brexit fără acord au scăzut până la imposibil, iar eventualitatea că Marea Britanie să iasă mai devreme pare îndepărtată.

Emmanuel Macron s-a opus amânării Brexit
 

Jurnaliştii au aflat că negocierile au fost dificile. Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a fost cel care le-a făcut viaţa grea celorlalţi şefi de stat europeni, opunându-se cu înverşunare unei extensii îndelungate a Brexitului, până pe 31 decembrie, data susţinută de cancelarul german Angela Merkel şi majoritatea celorlalţi lideri.

În timpul unei cine diplomatice, cei mai mulţi dintre lideri au susţinut o perioadă de răgaz între 9 şi 12 luni. Însă Macron a pledat pentru o extensie scurtă.

„Cred că am ajuns la cel mai bun compromis posibil”, spune Macron. Varianta lui însă, i-a iritat pe oficialii germani.

Nu au lipsit însă nici momentele mai destinse. La începutul summitului, Angela Merkel s-a dus la șefa guvernului britanic cu tableta în mână şi i-a arătat comentariile apărute pe Internet despre faptul că amândouă erau îmbrăcate în acelaşi albastru european. Amuzamanetul celor două l-a molipsit apoi şi pe Donald Tusk.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
„S-au făcut de râs în fața întregii lumi!” Rușii ironizează France Football după nominalizările la Balonul de Aur
„S-au făcut de râs în fața întregii lumi!” Rușii ironizează France Football după nominalizările la Balonul de Aur
Citește și...
Avion deviat din cauza unui pasager. Gestul care l-a alarmat pe pilot

Un zbor al companiei Alaska Airlines, care se îndrepta spre Philadelphia, a fost deviat din cauza unui pasager care a încercat de două ori să își aprindă o țigară în avion. Astfel, aeronava a fost nevoită să aterizeze la jumătatea drumului, în Chicago.

Trump se implică în Brexit. De ce acuză Uniunea Europeană că e "brutală”

Preşedintele american deplânge modul în care UE negociază cu Marea Britanie.

Motivul pentru care patronul unui magazin l-a lăsat pe un hoț să plece cu coșul plin

Un gest de generozitate făcut de patronul unui mic magazin dn Ohio şi surprins de camerele de supraveghere culege laude și o mulțime de aprecieri pe rețelele de socializare.

Recomandări
Salariile au crescut, dar românii rămân mult în urma Europei. O familie cu doi copii câștigă doar 29.000 de euro pe an

Deși România a avut una dintre cele mai rapide creșteri salariale din Uniunea Europeană în ultimii ani veniturile nu au ținut pasul cu scumpirile.

PRO TV face un anunț de 10! Nadia Comăneci se alătură juriului „Românii au talent”. „Mă bucur enorm”

Într-o emisiune de 10, în fața unui public de 10, o personalitate care a făcut din 10 un simbol al perfecțiunii, pornește în căutarea unor concurenți de 10! 

Creatorii inteligenței artificiale vorbesc despre extincția speciei umane. ”Riscăm să fim șterși de pe fața Pământului”

Pe măsură ce se perfecționează, inteligența artificială riscă nu atât să elimine specia umană, cât, mai degrabă, să creeze riscuri tot mai mari pentru infrastructura critică, de la transporturi și comerț până la energie ori sănătate.