Blinken l-a sunat pe Lavrov. I-a cerut eliberarea „imediată” a jurnalistului american arestat în Rusia

62275394

Secretarul de stat american Antony Blinken a cerut, duminică, eliberarea „imediată” a jurnalistului american arestat în Rusia sub suspiciunea de spionaj, într-o convorbire telefonică cu ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, transmite AFP.

Blinken „a exprimat marea îngrijorare a SUA în legătură cu detenţia inacceptabilă a unui jurnalist american de către Rusia”, a declarat un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat, Vedant Patel.

Secretarul de stat a cerut eliberarea ”imediată a acestuia” şi a cerut, de asemenea, eliberarea unui alt american, Paul Whelan, potrivit lui Patel.

Un tribunal din Moscova a decis, joi, ca jurnalistul american Evan Gershkovich, reporter al cotidianului „The Wall Street Journal", reţinut de FSB pentru acuzaţia de spionaj în favoarea Washingtonului, să fie arestat pentru două luni, potrivit News.ro.

El va fi deţinut cel mai probabil în închisoarea Lefortovo din capitală, un centru de detenţie preventivă al FSB. Închisoarea din centrul Moscovei, datând din secolul al XIX-lea, este renumită că în perioada sovietică deţinea prizonieri politici.

Serviciul de securitate FSB al Rusiei anunţase joi dimineaţă că a deschis un dosar penal împotriva cetăţeanului american Evan Gershkovich sub suspiciunea de spionaj, iar Kremlinul a declarat că acesta a fost "prins în flagrant delict".

Gershkovich, care lucrează pentru WSJ de ceva mai mult de un an, a declarat în faţa instanţei că este nevinovat.

Angajatorul său a spus că dosarul - primul caz penal intentat pentru spionaj împotriva unui jurnalist străin în Rusia post-sovietică - se bazează pe o acuzaţie falsă.

Conform legislaţiei ruse, spionajul poate fi pedepsit cu până la 20 de ani de închisoare.

Cazul este de natură să înrăutăţească şi mai mult relaţiile deja dificile dintre Rusia şi Statele Unite.

Articol recomandat de sport.ro
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
Citește și...
62336500
VIDEO. Papa Francisc a participat la slujba din Duminica Floriilor, la o zi după externare. „Vă mulțumesc pentru rugăciuni”

Papa Francisc a mulţumit credincioşilor care s-au rugat pentru recuperarea sa rapidă după o bronşită din cauza căreia a fost spitalizat timp de trei zile, până sâmbătă.  

62336499
Fostul campion mondial de box scoţian Ken Buchanan a încetat din viaţă la vârsta de 77 ani

Fostul campion mondial de box scoţian Ken Buchanan a încetat din viaţă la vârsta de 77 ani, a anunţat, sâmbătă, fundaţia acestuia, citată de AFP.

 

62297089
Factorul care cauzează pierderi uriașe rândul trupelor ruse. Mulți militari mor fără să fi fost răniți în luptă

Ministerul britanic al Apărării a anunţat că de la startul războiului din Ucraina armata rusă a suferit pierderi semnificative, aproximativ 200.000 de decese, dintre care multe au venit după incidente legate de consumul de alcool, relatează The Guardian.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 08 21h07m09s004
Concluzia lui Luca Niculescu după prima zi de negocieri. Anunță că a găsit un punct comun cu liderii PSD, PNL şi UDMR

Premierul desemnat, Luca Niculescu, a transmis joi că va continua dialogul cu partidele, exprimându-şi încrederea că, de această dată, se va ajunge la un rezultat bun pentru România.

Bolojan pnl 2
Ilie Bolojan: „La Mintia, a avut loc prima aprindere a turbinei pe gaz nr. 1 din noua centrală. Urmează finalizarea testelor”

Premierul demis, Ilie Bolojan, a anunțat că joi a avut loc prima aprindere a turbinei pe gaz nr. 1 din noua centrală de la Mintia, o etapă tehnică importantă pentru una dintre cele mai importante investiții energetice ale României din ultimii ani.

Martori georgescu
Cine sunt cei doi martori-cheie audiați în dosarul lui Călin Georgescu. Legătura lor cu afacerea de 1,1 milioane de euro

Procurorii DIICOT au audiat doi martori importanți în dosarul în care Călin Georgescu a fost arestat preventiv pentru acuzația că ar fi înșelat un om de afaceri cu 1.100.000 de euro.