Bill Gates: „Omicron se răspândește mai repede decât orice alt virus din istorie”

62231982
Agerpres

Miliardarul Bill Gates a anunţat, în mai multe mesaje publicate pe Twitter, că plănuieşte să îşi anuleze mare parte din planurile pentru sărbători şi a avertizat că SUA ar putea intra în „cea mai gravă parte a pandemiei”.

Co-fondatorul Microsoft a afirmat că tulpina Omicron se răspândeşte mai repede ca oricare alt virus din istorie şi că marea necunoscută rămâne: cât de gravă poate fi boala provocată de Omicron.

„Trebuie să o luăm în serios până ce vom şti mai multe despre ea. Chiar dacă este pe jumătate la fel de gravă ca Delta, va fi cea mai gravă creştere pe care am văzut-o până acum, pentru că este atât de infecţioasă”, a spus Gates, potrivit News.ro, care citează CNN.

El se aşteaptă ca valul de infectări să dureze trei luni în Statele Unite.

„Daca e vreo veste bună aici, e că Omicron se mișcă atât de repede încât odată ce devine varianta dominantă într-o țară, acolo valul de infectări ar trebui să țină mai puțin de trei luni. Aceste câteva luni ar putea fi rele, dar totuşi cred că, dacă facem paşii corecţi, pandemia s-ar putea încheia în 2022”, a adăugat.

În Statele Unite au fost înregistrate în medie, în ultima săptămână, 148.000 de noi cazuri de Covid-19, cu 23% mai multe decât în intervalul anterior şi similar nivelului de la jumătatea lunii septembrie, potrivit datelor Johns Hopkins University.

Mai mult de 69.700 de pacienţi diagnosticaţi cu Covid-19 se aflau miercuri internaţi în spitalele din SUA.

În ultima săptămână, în SUA au fost înregistrate zilnic, în medie, 1.324 de decese asociate Covid-19, cu 11% mai multe decât în săptămâna anterioară, potrivit aceleiaşi universităţi.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Un pachet de mușchi: Nick Walker a câștigat Mr Olympia și a primit o sumă colosală
FOTO Un pachet de mușchi: Nick Walker a câștigat Mr Olympia și a primit o sumă colosală
Citește și...
62231979
Dr. Fauci: De sărbători, ar fi mai bine să nu invitați acasă rudele nevaccinate

Dr. Anthony Fauci le recomandă oamenilor să evite, de sărbători, întâlnirile cu rudele nevaccinate, din cauza riscului de îmbolnăvire cu noua tulpină Omicron, care se răspândește foarte rapid.

62231977
Sute de obiecte arheologice, descoperite în Marea Mediterană. Un inel a stat în apă peste 1.700 de ani

Autorităţile din Israel au prezentat, miercuri, sute de obiecte arheologice descoperite în Marea Mediterană, inclusiv un inel din aur care a stat sub apă peste 1.700 de ani.

62227027
Ambasadorul Rusiei la UE: ”Pot să vă asigur că trupele ruse nu se pregătesc pentru o invazie a Ucrainei”

Rusia nu pregăteşte o invazie militară a Ucrainei, a declarat joi ambasadorul rus la Uniunea Europeană, Vladimir Cijov, după ce Moscova a trezit îngrijorări în Occident prin masarea de trupe în apropierea graniţei cu Ucraina.

Recomandări
Screenshot 2026 09 28 095236
Prețurile locuințelor au crescut cu până la 50% în ultimii trei ani în România. Ce venit trebuie să ai acum pentru un credit

În ultimii trei ani, prețurile locuințelor au crescut puternic, astfel că românii care vor să cumpere acum prin credit au nevoie de venituri semnificativ mai mari pentru a se încadra la noile prețuri.

Elevi in uniforma, la școală
Elevii protestează luni, îmbrăcaţi în negru, faţă de introducerea uniformelor. „Inechitatea nu dispare sub o vestă”

Elevii protestează luni faţă de introducerea uniformelor şcolare şi sunt îndemnaţi să vină la şcoală îmbrăcaţi în negru, la recomandarea Consiliului Naţional al Elevilor (CNE).

Aleksandar vucic
Președintele Serbiei, Aleksandar Vučić, și-a anunțat demisia. Țara se pregătește acum pentru două rânduri de alegeri

Preşedintele populist al Serbiei, Aleksandar Vučić, şi-a anunţat duminică demisia, punând capăt celui de-al doilea său mandat de cinci ani şi deschizând calea către alegerile prezidenţiale anticipate, relatează Reuters şi Euractiv.