Bill Cosby a fost eliberat din închisoare după ce condamnarea sa pentru agresiune sexuală a fost anulată

61988292
Getty

Actorul Bill Cosby, care ispăşea o pedeapsă cu închisoare pentru agresiune sexuală, a fost eliberat miercuri din penitenciar la scurt timp după ce Curtea Supremă din Pennsylvania a anulat sentinţa, informează AFP.

''Sentinţa şi pedepsele aplicate lui Bill Cosby au fost anulate şi acesta trebuie pus în libertate'', a precizat instituţia cu cel mai înalt grad de jurisdicţie din statul american la finalul unei lungi motivări, pe 79 de pagini, referitoare la cazul actorului.

Cu puţin înainte de ora locală 14:30 (18:30 GMT), creatorul serialului ''The Cosby Show'', în vârstă de 83 de ani, a ieşit pe poarta penitenciarului SCI Phoenix, din Collegeville, Pennsylvania, unde îşi ispăşea pedeapsa în urma sentinţei primite în septembrie 2018, când a fost condamnat pentru că a drogat-o şi agresat-o pe Andrea Constand după ce a invitat-o la domiciliul său în 2004.

Miercuri seară, în faţa locuinţei sale, actorul a apărut înconjurat de avocaţi şi de purtătorul de cuvânt, însă nu a dat nicio declaraţie, arătând doar semnul victoriei cu două degete. Actorul, pe numele său complet William Henry Cosby Jr., a fost condamnat la o pedeapsă de minimum trei ani de închisoare (10 ani maximum), care corespunde aproximativ duratei petrecute deja în penitenciar, potrivit Agerpres.

Curtea Supremă precizează în decizia sa că procurorul însărcinat cu acest dosar a decis neînceperea urmăririi penale pentru a-l determina pe actor să depună mărturie în cadrul unei proceduri civile intentate de reclamantă, pe care actorul a acceptat-o. În timpul acelei audieri, Bill Cosby a recunoscut că i-a dat Andreei Constand un sedativ puternic, după care a atins-o într-o manieră nepotrivită interpretând lipsa unei reacţii din partea acesteia drept consimţământ.

Mărturia actorului a fost folosită împotriva sa în cadrul procesului penal, când un alt procuror a decis, câţiva ani mai târziu, să redeschidă dosarul, au mai precizat magistraţii, care au spus că decizia luată este una tehnică şi nu de fond.

''Atunci când un procuror ia o decizie publică cu intenţia de a constrânge acuzatul la anumite acţiuni care sunt în detrimentul său (câteodată chiar la sfatul avocaţilor), a-i refuza dreptul de a beneficia de această decizie este un afront la principiul fundamental al echităţii'', au mai spus judecătorii.

Condamnarea lui Bill Cosby a fost considerată prima sentinţă în urma mişcării #MeToo şi o victorie în lupta împotriva violenţelor sexuale îndreptate asupra femeilor. Ulterior, producătorul Harvey Weinstein a fost găsit vinovat pentru agresiuni sexuale şi condamnat, în martie 2020, la 23 de ani de închisoare. Un alt proces important, care îl vizează pe cântăreţul R. Kelly, acuzat tot de agresiune sexuală, urmează să înceapă în august la New York.

Întruchipând un tată ideal în emisiunea sa de televiziune ''The Cosby Show'', actorul, unul dintre primele persoane de culoare care au dobândit notorietatea în televiziunea americană, a fost acuzat de circa 60 de femei de agresiuni sexuale şi chiar de viol, acuzaţii care au depăşit însă termenele de prescripţie.

''Sper că această decizie nu va descuraja victimele de a mai semnala agresiuni sexuale'', a reacţionat procurorul Kevin Steele, care l-a pus sub acuzare pe Cosby, într-un comunicat. ''Credem în continuare că nimeni nu este mai presus de lege, nici măcar cei care sunt bogaţi, celebri şi puternici'', a precizat el.

Articol recomandat de sport.ro
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Citește și...
Rusia raportează un nou record de decese COVID. Este cea mai îndoliată ţară europeană din cauza pandemiei

Moscova, principaul focar al epidemiei în Rusia, şi Sankt Petersburgul au înregistrat 108 şi, respectiv, 115 morţi din cauza covid-19, bilanţuri zilnice apropiate de ”recorduri” atinse la începutul săptămânii.

Prințesa Diana, omagiată de William şi Harry în ziua în care ar fi împlinit 60 de ani

Prințesa Diana ar fi împlinit astăzi vârsta de 60 de ani. În memoria mamei lor, prinţii William şi Harry vor dezveli în grădina palatului Kensington o statuie ce o reprezintă.

Scandal în Italia. Mai mulți gardieni au bătut cu brutalitate deținuți dintr-o închisoare. VIDEO

Imagini cu gardieni lovind deţinuţi cu bastoane şi pumni într-o închisoare din Italia, în urma unui protest legat de pandemia de coronavirus anul trecut, au declanşat o polemică în Peninsulă după publicarea lor de către un cotidian, transmite joi AFP.

Recomandări
Ecuația cu 47 de necunoscute a Guvernului Mureșan. Premierul desemnat are 10 zile să obțină voturile necesare

România are o nouă nominalizare pentru funcția de premier. Președintele Nicușor Dan a făcut anunțul după mai bine de șase ore de consultări cu partidele politice și aproape cinci luni de interimat guvernamental.

Piața neagră a meditațiilor. Profesorii ar fi ascuns peste un miliard de lei de ANAF

După o creștere constantă, în 2025, mai puțini profesori au declarat la ANAF venituri din meditații. Doar 12.500 de cadre didactice, din 250.000, au plătit impozit pentru banii primiți, după ce au pregătit elevi în privat.  

ADDA, despre boala Lyme și momentul în care a trebuit să o ia de la capăt: „Am crezut că sunt nebună”

Un diagnostic, ani de întrebări fără răspuns și decizia de a o lua de la capăt. ADDA este invitata primului episod al podcastului „Punct. Și de la capăt” cu Cosmin Stan.