Bill Clinton: "Am ştiut din 2011 că Putin va ataca Ucraina". Ce i-a transmis liderul de la Kremlin fostului președinte al SUA

62345304

Bill Clinton a dezvăluit că Vladimir Putin i-a spus în 2011 că nu se simţea legat de Memorandumul de la Budapesta, care fusese încheiat de fostul lider rus Boris Elţîn şi care garanta integritatea teritorială a Ucrainei.

Fostul președinte american a precizat că, astfel, cu trei ani înainte ca Rusia să anexeze Crimeea, și-a dat seama că liderul de la Kremlin va ataca Ucraina. 

Dezvăluirea ridică semne de întrebare dacă SUA şi aliaţii europeni n-ar fi trebuit, în aceste condiţii, să fie mai pregătiţi pentru atacul din 2014, când Rusia a anexat Crimeea şi a atacat Donbasul, notează The Guardian, citat de News.ro.

Bill Clinton a povestit că a discutat în 2011 cu preşedintele rus la Forumul Economic Mondial de la Davos, unde Putin a adus în discuţie problema Memorandumului de la Budapesta, în baza căruia Ucraina, Belarus şi Kazahstan au fost de acord în 1994 să renunţe la arsenalul nuclear pe care îl moşteniseră pe teritoriul lor de la Uniunea Sovietică, în schimbul asigurării că suveranitatea lor va fi respectată "în cadrul graniţelor existente".

Memorandumul din 1994 a fost semnat de Boris Elţîn în numele Rusiei, de Bill Clinton pentru SUA şi de John Major în numele Regatului Unit, în calitate de a treia naţiune garant.

Citește și
Trei frați norvegieni de origine irakiană, arestați pentru un posibil atentat cu bombă la Ambasada SUA din Oslo
Trei frați norvegieni de origine irakiană, arestați pentru un posibil atentat cu bombă la Ambasada SUA din Oslo

"Putin mi-a spus în 2011, cu trei ani înainte de a cuceri Crimeea, că nu este de acord cu înţelegerea pe care am încheiat-o cu Boris Elţîn, (înţelegere care prevedea) că vor respecta teritoriul Ucrainei dacă renunţă la armele nucleare", a declarat Bill Clinton, joi, în cadrul unei discuţii publice la 92nd Street Y, un centru cultural şi comunitar evreiesc din New York.

"Putin mi-a spus: Ştiu că Boris a fost de acord să meargă pe mâna ta, a lui John Major şi a NATO, dar nu a reuşit să treacă de Dumă (parlamentul rus). Avem şi noi naţionaliştii noştri extremişti. Nu sunt de acord (cu înţelegerea), nu o susţin şi nu sunt legat de ea”, a relatat Biil Clinton. "Am ştiut din acea zi că era doar o chestiune de timp", a adăugat fostul preşedinte american, referindu-se la lansarea unui atac din partea lui Putin.

Liderul rus lansase deja o invazie în Cecenia în 1999 şi în Georgia în 2008.

După cucerirea Crimeei în 2014, Putin a susţinut că Rusia nu se mai simte obligată să respecte Memorandumul de la Budapesta, deoarece revoluţia Maidan - care a dus, la începutul acelui an, sub presiunea străzii, la schimbarea guvernului prorus de la Kiev cu unul proocidental - însemna că Ucraina devenise un stat diferit. "Cu acest stat nu am semnat niciun document obligatoriu", a declarat liderul de la Kremlin.

Cu toate acestea, conversaţia sa cu Clinton sugerează că Putin era de fapt decis să nu mai respecte acordul deja cu ani înainte de revolta din Piaţa Maidan.

"Guvernul SUA a fost surprins de operaţiunea din Crimeea, dar nu ar fi trebuit să fie"

Daniel Fried, fost secretar de stat adjunct pentru afaceri europene şi eurasiatice, a declarat că remarcile din 2011 ale lui Putin către Clinton nu erau cunoscute în rândul membrilor administraţiei Obama, dar a adăugat că a presupus că fostul preşedinte trebuie să-i fi spus soţiei sale, Hillary, care era secretar de stat.

Fried, în prezent membru al think tank-ului Atlantic Council, şi-a adus aminte că de fapt, Putin ameninţase deja integritatea teritorială a Ucrainei cu trei ani înainte de întâlnirea lui de la Davos cu Bill Clinton. S-a întâmplat la o reuniune a Consiliului NATO-Rusia din aprilie 2008 (cu ocazia summitului NATO de la Bucureşti - n.r.), în timpul administraţiei Bush. Putin a declarat că atunci când Crimeea a fost transferată de la Republica Socialistă Federativă Sovietică Rusă către Republica Socialistă Sovietică Ucraineană, în 1954, "nu au fost respectate toate procedurile legale".

"Eram prezent şi stăteam alături de consilierul polonez pentru securitate naţională de atunci, Mariusz Handzlik. Ne-am ridicat amândoi în picioare alarmaţi şi ne-am întors unul către celălalt, spunând: Aţi auzit şi dumneavoastră ceea ce tocmai am auzit şi eu?", a povestit Daniel Fried.

"Din acel moment, m-am gândit că Putin se va întoarce împotriva Ucrainei şi le-am spus acest lucru lui Condi Rice şi Steve Hadley", a adăugat el, referindu-se la secretarul de stat şi, respectiv, consilierul pentru securitate naţională din administraţia Bush.

"Guvernul american a fost surprins de operaţiunea din Crimeea, dar nu ar fi trebuit să fie, având în vedere avertismentele", a punctat Fried.

Articol recomandat de sport.ro
Ea este Mirra Andreeva, rusoaica fără de scrupule? Imagini dezgustătoare vin de la Indian Wells. Ce a făcut pe teren
Ea este Mirra Andreeva, rusoaica fără de scrupule? Imagini dezgustătoare vin de la Indian Wells. Ce a făcut pe teren
Citește și...
Trei frați norvegieni de origine irakiană, arestați pentru un posibil atentat cu bombă la Ambasada SUA din Oslo
Trei frați norvegieni de origine irakiană, arestați pentru un posibil atentat cu bombă la Ambasada SUA din Oslo

O explozie a avariat o intrare în ambasada americană, în noaptea de sâmbătă spre duminică, provocând pagube materiale uşoare, fără să rănească pe cineva.

Bloomberg: Producția de drone sinucigașe Shahed în Iran a încetinit, dar nu s-a oprit
Bloomberg: Producția de drone sinucigașe Shahed în Iran a încetinit, dar nu s-a oprit

Atacurile israeliene și americane asupra Iranului au încetinit producția dronei sinucigașe Shahed-136, dar nu au distrus-o, potrivit unui articol din Bloomberg.

ONU: ”Discursul urii rasiste” al lui Donald Trump încurajează intoleranța și incită la infracțiuni
ONU: ”Discursul urii rasiste” al lui Donald Trump încurajează intoleranța și incită la infracțiuni

Ura rasistă promovată agresiv de Donald Trump încurajează intoleranța și incită la comiterea de infracțiuni de ură, este concluzia unui raport emis de un organism al ONU. 

Recomandări
Parlamentul a aprobat cererea SUA de dislocare a forțelor militare în România. AUR și POT au votat împotrivă
Parlamentul a aprobat cererea SUA de dislocare a forțelor militare în România. AUR și POT au votat împotrivă

Parlamentul a aprobat miercuri cererea SUA de a trimite forțe militare în România. Președintele Nicușor Dan a anunțat că membrii CSAT au aprobat deja această solicitare.

Un fost comandant în structurile NATO a explicat care este probabilitatea ca o rachetă iraniană să lovească baza Kogălniceanu
Un fost comandant în structurile NATO a explicat care este probabilitatea ca o rachetă iraniană să lovească baza Kogălniceanu

După ce CSAT a aprobat cererea SUA de a trimite forțe militare în România, generalul în rezervă Virgil Bălăceanu a explicat de ce riscul unui atac iranian asupra bazei de la Kogălniceanu este unul ”extrem de scăzut”.

Ce stocuri strategice de carburanți, alimente și echipamente are România și cât valorează. Cele 2.000 de locații sunt secrete
Ce stocuri strategice de carburanți, alimente și echipamente are România și cât valorează. Cele 2.000 de locații sunt secrete

România își mărește bugetul pentru situații de criză. Potrivit unui proiect de lege, scris la Ministerul Finanțelor, Administrația Națională a Rezervelor de Stat ar putea primi anul acesta 656 de milioane de lei, cu 25% mai mult, decât anul trecut.