Barurile şi cafenelele din Paris se închid 2 săptămâni. Mai multe țări introduc noi restricții

×
Publicitate

De marți, Parisul şi suburbiile trec la nivelul maxim de alertă sanitară, ca urmare a creşterii dramatice a numărului de infectări cu SARS COV-2.

Sâmbătă, Franța a raportat 17.000 de cazuri noi. În capitala Franței se închid barurile, târgurile și centrele de expoziții. Magazinele trebuie să asigure 4 metri pătrați pentru fiecare client. Greu de crezut, dar în Cehia, situația este chiar mai rea. Vineri, Praga raporta 3.800 de cazuri în decurs de 24 de ore, mai multe decât în toată luns martie.

Barurile şi cafenelele din Paris vor fi închise 2 săptămâni

 

De mâine, barurile şi cafenelele din Paris vor fi închise pentru cel puţin 2 săptămâni, iar oamenii sunt încurajaţi să lucreze cât mai mult de acasă.

Restaurantele rămân totuşi deschise până la ora 22.00, dar toţi clienţii sunt obligaţi să-şi lase datele personale. În Universităţi, sălile pot fi ocupate doar pe jumătate.

Cehia s-a întors la starea de urgenţă

 

Cehia s-a întors şi ea la stare de urgenţă, după ce îmbolnăvirile s-au înmulţit ameţitor în ultimele săptămâni. Nu se pot aduna mai mult de 10 persoane în interior şi 20 în exterior, distanţarea e obligatorie în şcoli şi restaurante, iar competiţiile sportive se vor derula fără public. Ţara are în medie 303 de cazuri active la sută de mii de locuitori, fiind depăşită, în Europa, doar de Spania, cu 319 cazuri.

Roman Prymula, ministrul Sănătății din Cehia: Virusul nu are culoare politică. Virusul este aici și trebuie să găsim o soluție! Nu putem da înapoi din cauza presiunii făcute de unele grupuri. Implementăm noi restricții, dar până la urmă depinde de fiecare dintre noi!

Şi Italia, până de curând, singura ţară aparent ferită de al doilea val, a adoptat noi restricţii, după ce sâmbătă au fost raportate 2.500 de teste pozitive. La Roma şi în toată regiunea Lazio purtarea măştii în spaţiul public a devenit obligatorie.

Locuitor: Mi se pare corect și necesar. Pentru că mulți nu poartă măști, iar discuțiile sunt fără sfârșit.

Ministrul italian al Sănătăţii şi-a îndemnat compatrioţii să lupte alte 7-8 luni cu "cuţitul în dinţi" pentru a ieşi complet din pandemie.

Chiar şi suedezii au luat decizii cu privire la familiile celor depistaţi pozitiv, după ce numărul de îmbolnăviri a început să crească şi în regatul scandinav.

Anders Tegnell, epidemiolog la Agenția de Sănătăte Publică din Suedia: Dacă cel infectat locuiește în aceeași casă cu alte persoane, atunci acestea trebuie să stea acasă 7 zile, să nu meargă la muncă. Iar dacă sunt copii, să nu meargă la școală.

Linus Bergström, cercetător: E rezonabil, se ştie că poți răspândi virusul chiar dacă nu ai simptome.

10.000 de infectări zilnice în Rusia

 

De asemenea, şcolile din Moscova și regiunile Ulianovsk și Sahalin se muta online după ce numărul infectărilor zilnice a început din nou să se apropie de 10.000 în Rusia.

Yekterina Levakhina: Am observat că sunt mai stricți săptămâna asta, mai ales la metrou. Fără mască, nu pot intra la metrou. Dar aș cere autorităților să se gândească de două ori cum pot împiedica al doilea val, să nu mai închidă totul și să ne forțeze pe toți să ne izolăm.

Şi în New York vor fi închise, timp de o săptămână, şcolile publice, precum şi afacerile neesenţiale din Brooklyn şi Queens, zone care au înregistrat o rată de infectare cu coronavirus de peste 3%.

Pentru Statele Unite, cea mai bună strategie ar fi acum obligativitatea măștilor! Poartă mască, spală-te pe mâini, păstrează distanța! Urmează recomandările pentru că nu știi de unde te lovește!

Articol recomandat de sport.ro
Revoltă în Spania după gravul accident feroviar din Toledo: "Ne-am săturat, ești un dezastru!"
Revoltă în Spania după gravul accident feroviar din Toledo: "Ne-am săturat, ești un dezastru!"
Citește și...
62133355
Avertisment al OMS: „Ne îndreptăm în prezent spre o perioadă dificilă. Boala continuă să se răspândească”

Aproximativ una din zece persoane este posibil să fi fost infectată cu noul coronavirus.

62151165
VIDEO. Trump a părăsit spitalul în care este tratat de COVID-19, pentru a-și saluta fanii: „Mi-aș da viața pentru el”

Preşedintele american Donald Trump a părăsit pentru scurt timp spitalul militar Walter Reed din Bethesda, în apropiere de Washington, unde a fost internat vineri pentru a se tratat de COVID-19, pentru a-şi saluta susţinătorii adunaţi în apropiere.

62151123
Ce le-a transmis Donald Trump fanilor săi de pe patul de spital: „Este pregătit să revină”

Președintele SUA, Donald Trump, a publicat luni un șir de postări pe Twitter de pe patul său de spital, reamintind oamenilor să voteze pentru el la viitoarele alegeri prezidențiale.

Recomandări
Carfil 2
Pază cu drone la fabrica de armament Carfil, după sabotajul rusesc. Ce măsuri de securitate sunt pregătite

Producătorul de tehnică militară Carfil, din Brașov, își sporește măsurile de securitate în special în zona în care fabrică muniție. Iar paza obiectivelor va fi asigurată și cu drone.

Ipoteza accident tren spania
S-a aflat cauza tragediei feroviare din Spania, în care au murit cel puțin 68 de oameni. Ministrul Transporturilor a venit cu precizări

Tragedie feroviară de proporții în Spania. Două trenuri de pasageri s-au ciocnit, apoi vagoanele deraiate au luat foc. Cel puțin 68 de oameni au murit și sunt sute de răniți.

Vlcsnap 2026 10 28 19h32m04s125
Ordinele de protecție emise împotriva minorilor aproape s-au triplat din 2023. Doar anul acesta au fost emise peste 100

Numărul ordinelor de protecție provizorii emise împotriva copiilor aproape că s-a triplat din 2023 încoace, o arată datele Poliției Române.