Va publica Casa Alba fotografii cu Osama bin Laden mort?

60484069

Purtatorul de cuvant al Casei Albe, Jay Carney, a sustinut o conferinta de presa marti seara privitoare la moartea celui mai temut terorist al planetei.

Unul dintre subiectele principale de discutie a fost legat de eventuala publicarea a fotografiilor cu trupul neinsufletit al lui Osama bin Laden.

Marti, in presa internationala s-a vehiculat ca administratia Obama va face publice aceste fotografii, cu continut “explicit”, potrivit celor de la drudgereport.com. Purtatorul de cuvant al Casei Albe a admis ca imaginile sunt “macabre”, dar Casa Alba, a mai declarat acesta, inca dezbate daca sa faca sau nu publice imaginile.

Intrebat daca SUA se consulta si cu alte tari in privinta publicarii fotografiilor, Carney a fost evaziv, spunand ca nu are detalii legate de acest subiect. In plus, intrebat daca a vazut imaginile cu Osama bin Laden mort, acesta le-a transmis jurnalistilor ca nu vrea sa intre in detalii legate despre cine le-a vazut sau unde se afla acum.

Un oficial american a declarat pentru CNN ca exista trei seturi de fotografii. Sunt poze cu trupul neinsufletit al lui Osama transportat, altele cu inmormantare liderului al-Qaida in mare, dar si poze cu atacul propriu-zis.

Sursa a explicat ca fotografia care demonstreaza clar ca bin Laden a fost ucis este si cea mai socanta, tocmai din cauza ranii adanci de pe fata. Autoritatile nu cred ca o astfel de imagine ar trebui facuta publica, dar, in acelasi timp, ea ar inlatura orice suspiciune legata de moartea lui Osama.

De asemenea, purtatorul de cuvant al Casei Albe a dezmintit faptul ca una dintre sotiile lui Osama bin Laden a fost folosita ca scut uman si a murit in operatiunea SEAL. Carney a declarat ca aceasta a fost impuscata in picior dupa ce “s-a napustit asupra ofiterilor americani, dar nu ucisa”.

Purtatorul de cuvant al Casei Albe a dezvaluit ca operatiunea de capturare a lui Osama bin Laden a fost “cel mai bine pazita operatiune pe care guvernul (n.r. american) a intreprins-o in multi, multi ani”.

Osama bin Laden “a reusit sa se ascunda de noi pentru o mare perioada de timp. Nu este singura tinta de prioritatea maxima care a reusit sa se ascunda in zone urbane. (…) Continuam lupta impotriva al-Qaida in fiecare zi. Focusul militarilor americani detasati in Afghanistan este pe al-Qaida”.

Osama bin Laden “nu era inarmat” cand fortele speciale ale SUA l-au impuscat.

Presedintele Barack Obama a descris uciderea teroristului numarul 1 al planetei ca “o zi buna pentru America”.

Speculatii privitoare la imaginile cu Osama bin Laden mort

Daca vor fi publicate, imaginile, descrise ca avand un continut "explicit", vor deveni, cel mai probabil, cele mai vazute fotografii din istoria moderna.

In una dintre aceste imagini s-ar vedea rana provocata de glontul care l-a nimerit pe Osama bin Laden deasupra ochiului stang, scrie drudgereport.com.

Ramane o singura intrebare: va pune capat publicarea acestor fotografii speculatiilor cu privire la moartea lui Osama?

Teroristul numarul 1 al planetei a fost omorat de trupele SEAL in cursul zilei de duminica. Anuntul mortii lui bin Laden a fost facut de presedintele american in cadrul unei conferinte de presa.

“Liderul lumii libere”, asa cum a fost numit presedintele american a vazut in direct, via internet, cum a fost ucis teroristul numarul 1 al planetei, Osama bin Laden.

Faceti cunostinta cu Echipa Seal 6. Ei sunt eroii care l-au ucis pe Osama

Datorita unei camere video ce a fost montata pe casca unui soldat SEAL, Obama a urmarit cum bin Laden a fost doborat la pamant cu un glont trans in ochiul stang. Apoi, trupele SEAL l-au mai impuscat o data pe terorist, probabil in piept, ca sa se asigure ca acesta este mort.

Intrebarea de pe buzele tuturor: Cine e in poza de pe masa lui Obama?

Cititi si:

Cine este acum teroristul nr. 1, dupa moartea lui Osama? Vezi lista FBI

ABC: bin Laden are o rana adanca langa ochiul stang. I se vede creierul

VIDEO. Primele imagini din casa unde a fost ucis bin Laden

Cum a fost tradat Osama de Al-Qaeda. Un curier, cheia capturarii

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Erling Haaland i-a șocat pe fani cu noul său look: ”Spune-mi că nu e adevărat”
FOTO Erling Haaland i-a șocat pe fani cu noul său look: ”Spune-mi că nu e adevărat”
Citește și...
Intrebarea de pe buzele tuturor: Cine e in poza de pe masa lui Obama?

Fotografia cu presedintele Barack Obama, vicepresedintele Joe Biden, secretarul apararii Robert Gates si secretarul de stat Hillary Clinton urmarind operatiunile militare care au dus la uciderea lui bin Laden a facut inconjurul planetei.

Protest aprins in Argentina. Suparati pe intarzieri, au incendiat vagoanele

Furiosi ca trenurile intarzie foarte mult dupa deraierea unei garnituri, zeci de persoane au incendiat vagoane in trei statii diferite in apropiere de Buenos Aires.

Julian Assange: Facebook este cea mai perversa masina de spionaj din lume

VIDEO. Desi pagina oficiala a WikiLeaks are 1,72 milioane de 'like'-uri pe Facebook, Assange critica dur reteaua de socializare. Fondatorul WikiLeaks sustine ca Facebook este unul dintre instrumentele prin care guvernul SUA isi spioneaza cetatenii.

Recomandări
Datoria publică a României, în creștere constantă. Suntem la 61,4% din PIB. Instrumentele de finanțare a deficitului bugetar

În luna mai 2026, datoria publică a României a depășit pragul de 1.194 de miliarde de lei, ceea ce reprezintă 61,4% din produsul intern brut, potrivit datelor publicate de Ministerul Finanțelor.

Răsturnare de situație. Întâlnirea lui Nicușor Dan cu liderii fostei coaliții privind legea salarizării, anulată. SURSE

Întâlnirea dintre Nicușor Dan și liderii din fosta coaliție cu privire la legea salarizării nu va mai avea loc luni, au precizat surse pentru Știrile PRO TV.

Bogdan Ivan: „Reducerea accizei cu 20% trebuia să ieftinească motorina, dar prețurile la pompă au sărit din nou de 10,4 lei”

Fostul ministru al Energiei, social-democratul Bogdan Ivan, afirmă că reducerea accizei cu 20% trebuia să ieftinească motorina, însă prețurile la pompă au sărit din nou peste 10,2 - 10,4 lei.