Băncile din Afganistan s-au deschis. Talibanii interzic orice transfer de dolari şi artefacte în străinătate

62208473
Getty

Talibanii au anunţat, după redeschiderea băncilor din capitala Kabul, că au interzis afganilor să transfere dolari americani şi artefacte în străinătate.

Băncile au fost redeschise după puţin mai mult de o săptămână, precizează News.ro

Un purtător de cuvânt al talibanilor a declarat că oricine va fi prins cu astfel de obiecte va suporta acţiuni legale, iar acestea vor fi confiscate, informează BBC.

Banca centrală afgană are rezerve de aproximativ 9 miliarde de dolari americani, dintre care majoritatea se află în America. Însă Statele Unite le-au interzis talibanilor să retragă orice bunuri din America.

Fondul Monetar Internaţional şi Banca Mondială au suspendat de asemenea ajutorul şi împrumuturile pentru Afganistan.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62206363
Incendiile forestiere extreme fac ravagii în centrul Rusiei
Incendii forestiere "extreme" s-au dezlănţuit miercuri în unele regiuni din centrul Rusiei pe fondul unui val de căldură ce survine unor episoade similare în timpul cărora flăcările au devastat Siberia vara aceasta, informează AFP.
62209486
Londra va evacua sute de câini şi pisici din Kabul
Ministrul britanic al Apărării, Ben Wallace, a anunţat că va autoriza evacuarea aeriană din Kabul a câinilor şi pisicilor dintr-un adăpost înfiinţat de un fost soldat din marină, care a închiriat un avion pentru a-şi evacua personalul afgan şi animalele.
62198989
Serena Williams anunță retragerea de la US Open
Jucătoarea americană Serena Williams, locul 22 WTA, a anunţat, miercuri, în social media, că s-a retras de la US Open.