Azerbaidjan şi Armenia au ajuns la un acord de încetare a focului în Nagorno-Karabah

62149949
Getty

Azerbaidjanul şi Armenia au ajuns la un acord de încetare a focului în regiunea separatistă Nagorno-Karabah, pradă luptelor, a anunţat diplomaţia rusă după negocieri maraton la Moscova între şefii diplomaţiilor de la Erevan şi Baku.

 

"Un acord de încetare a focului este anunţat cu începere de la orele 12.00, 10 octombrie 2020, în scopuri umanitare", a indicat ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, citind un comunicat la finalul negocierilor.

Purtătoarea de cuvânt a diplomaţiei ruse, Maria Zaharova, a precizat ulterior pentru agenţia France Presse că acordul de încetare a focului va începe sâmbătă la prânz.

Ministrul Serghei Lavrov a afirmat că acordul de încetare a focului va permite "schimbul de prizonieri de război, de alte persoane şi de corpuri ale celor ucişi, în acord cu criteriile Comitetului Crucii Roşii".

De asemenea, Armenia şi Azerbaidjanul au ajuns la o înţelegere să demareze "negocieri substanţiale" pentru o rezolvare paşnică a conflictului cu medierea copreşedinţilor Grupului de la Minsk al Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE), a precizat ministrul rus.

Coprezidat de Rusia, Statele Unite şi Franţa, Grupul de la Minsk este de la mijlocul anilor 1990 principalul mediator internaţional în acest conflict.

 

Bilanțul oficial este de peste 400 de morți 

 

"Parametrii specifici" ai punerii în aplicare a acordului de încetare a focului vor fi conveniţi ulterior, a adăugat Serghei Lavrov.

Aceste negocieri între miniştrii de externe armean şi azer, la Moscova, au durat peste 10 ore şi s-au încheiat târziu în noaptea de vineri spre sâmbătă.

De la 27 septembrie, separatiştii armeni din autoproclamata republică Nagorno-Karabah, sprijiniţi de Armenia, şi forţele azere se înfruntă în această regiune muntoasă.

Bilanţul oficial a urcat vineri la peste 400 de morţi, dintre care 22 de civili armeni şi 31 azeri.

El este însă foarte parţial şi ar putea fi mult mai ridicat, fiecare tabără afirmând că a eliminat mii de soldaţi inamici.

 

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62150272
OMS îi îndeamnă pe liderii Europei să ia măsuri urgente, după numărul mare de infectări cu coronavirus: „Este îngrijorător”
OMS îi îndeamnă pe liderii Europei să ia măsuri urgente pentru prevenirea răspândirii noului coronavirus.
62152099
Donald Trump va fi supus unui control medical în direct la TV. Care e acum starea lui
Donald Trump şi-a încheiat tratamentul pentru Covid-19, a răspuns "extrem de bine" la medicaţie şi îşi poate relua activităţile publice, susţine medicul său personal.
62152074
Europa a trecut de 100.000 de cazuri de Covid-19 zilnic. Cea mai afectată zonă este Madridul
Cu toată opoziţia autorităţilor locale, guvernul spaniol a decretat starea de urgenţă timp de 15 zile în regiunea Madridului, unde se înregistrează cea mai mare rată de infectare cu coronavirus din Uniunea Europeană.