Atacurile informatice asupra SUA nu vor mai fi ţinute secrete. Rusia, principala ameninţare

61885479

Departamentul american al Justiţiei a decis ca atacurile informatice ale altor ţări asupra SUA să fie făcute publice, pentru a preveni situaţii precum cea de la alegerile prezidenţiale din 2016.

Departamentul Justiţiei de la Washington a anunţat joi o nouă politică referitoare la atacurile informatice ale altor ţări împotriva Statelor Unite. Pe viitor, publicul american va fi informat despre operaţiuni cum a fost cea din 2016 a Rusiei împotriva Partidului Democrat, în timpul campaniei electorale pentru alegerile prezidenţiale, transmite Reuters.

Până acum, autorităţile din SUA au fost reticente faţă de expunerea unor astfel de operaţiuni străine, considerând că aducerea lor la cunoştinţa publicului ar putea fi considerată o modalitate de a influenţa electoratul. Rod Rosenstein, adjunct al procurorului general al SUA, a explicat însă joi, la forumul de securitate de la Aspen, că avertizarea populaţiei poate contribui la reducerea efectelor atacurilor şi poate permite americanilor să ia decizii pe baza unor informaţii mai bune.

"Poporul american are dreptul de a şti dacă guverne străine îl atacă cu propagandă", a arătat Rosenstein. Politica pe care a anunţat-o a fost unul din rezultatele unui raport al grupului operativ în domeniul cibernetic şi digital al Departamentului Justiţiei, înfiinţat în februarie. Documentul stabileşte reguli pentru deciziile de informare a publicului, a grupurilor private şi a firmelor despre atacurile clandestine.

Săptămâna aceasta, după summitul americano-rus de luni de la Helsinki, preşedintele Donald Trump a fost criticat pentru că nu l-a acuzat public pe omologul său rus, Vladimir Putin, de amestecul în alegerile din 2016. Serviciile de informaţii din SUA afirmă că Rusia a folosit pirateria informatică şi dezinformarea împotriva contracandidatei democrate a lui Trump, Hillary Clinton. Criticii politicii de a păstra secretul asupra unor astfel de operaţiuni afirmă că şi administraţia condusă de fostul preşedinte Barack Obama putea face mai mult pentru avertizarea publicului.

La Aspen, directorul comunităţii americane a informaţiilor, Dan Coats, a afirmat că ameninţarea din partea Rusiei continuă şi este omniprezentă înaintea alegerilor din noiembrie pentru Congresul Statelor Unite.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

Articol recomandat de sport.ro
Revoltă în Spania după gravul accident feroviar din Toledo: "Ne-am săturat, ești un dezastru!"
Revoltă în Spania după gravul accident feroviar din Toledo: "Ne-am săturat, ești un dezastru!"
Citește și...
61973577
Donald Trump îl invită pe Vladimir Putin la Washington. Vizita ar urma să aibă loc ”în toamnă”

Donald Trump, i-a cerut consilierului său pentru securitate naţională, John Bolton, să îl invite la Washington pe Vladimir Putin, a anunţat joi purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Sarah Sanders, într-un mesaj pe Twitter, preluat de Reuters.

61974396
Ultimul supraviețuitor al unui trib izolat din Amazon, surprins într-o filmare. VIDEO

O înregistrare remarcabilă, dată publicității, l-ar surprinde pe singurul supraviețuitor al unui trib izolat, din Amazon, care a trăit singur în pădure în ultimii 22 de ani, departe de civilizație, relatează The Guardian.

61974393
UE, îngrijorată de legea controversată prin care se defineşte "statul-naţiune al evreilor"

Uniunrea Europeană a declarat că este îngrijorată de legea adoptată în Israel prin care se defineşte statul-naţiune al evreilor, relatează Reuters.

Recomandări
Gettyimages ursula von der leyen 9 iunie
UE a renunțat la planul de a face Canada „membru asociat”, dar dorește „o asociere și mai strânsă”. Ce țări s-au opus

Ţările UE au renunţat la ideea de a oferi Canadei statutul de „membru asociat” în cadrul blocului format din 27 de state membre, optând în schimb pentru o formulare mai moderată, care promite o „asociere tot mai strânsă”.

Greva sanatate 2
Sindicaliştii din sănătate cer o nouă lege a salarizării până în 2027: „Respingerea, văzută ca opoziţie faţă de majorări”

Reprezentanţii Federaţiei „Solidaritatea Sanitară” avertizează că, dacă o nouă lege a salarizării nu intră în vigoare la 1 ianuarie 2027, respingerea proiectului din vară poate fi interpretată ca o opoziţie faţă de creşterile salariale.

Trenuri spania
Ce s-a întâmplat cu șase minute înainte de accidentul feroviar din Spania. Ultimele conversații dintre operatori și mecanici

Înregistrările audio din centrul de control feroviar din Spania au surprins discuțiile purtate cu câteva minute înainte de accidentul soldat cu 68 de morți.