Armata lui Putin a bombardat singura maternitate din Herson. Planul de pace Moscova-Kiev nu se află nici măcar pe hârtie

×
Publicitate

Rușii susțin că propunerile de pace pentru a încheia războiul din Ucraina trebuie să țină cont de „noua realitate" a anexării de către Moscova a celor patru regiuni ucrainene. Bombardamentele au continuat la Herson, inclusiv asupra maternității din oraș.

Pe de altă parte, soldații ruși mobilizați și trimiși să lupte în Ucraina vor primi dreptul de a-și congela, gratuit, sperma, transmite agenția TASS.

Deocamdată nu există un "plan de pace" redactat care să fie propus Ucrainei, a subliniat purtătorul de cuvânt al Kremlinului.

Dmitri Peskov: „Nu poate exista niciun plan de pace pentru Ucraina care să nu țină cont de realitățile de astăzi privind teritoriul rusesc, cu integrarea a patru noi regiuni în componența Rusiei. Niciun plan care nu ține cont de aceste realități nu poate fi considerat plan de pace”.

Însă, un plan de pace, așa cum îl propune Kievul - ar avea ca principale prevederi:

- retragerea trupelor ruseşti şi încetarea ostilităţilor;
- restabilirea integrităţii teritoriale a Ucrainei despre care Zelenski a spus că "nu poate fi negociată"; dar și înfințarea unui unui tribunal special care să judece crimele de război ruseşti; precum și garanții de securitate, ulterioare, pentru Ucraina.

Președintele Zelenski a promovat intens acest plan de pace al Kievului, în 10 puncte, discutându-l inclusiv cu preşedintele SUA, Joe Biden, şi îndemnând liderii mondiali să organizeze un summit global pentru pace bazat pe acest plan.

Volodimir Zelenski, președintele Rusiei: „Săptămâna aceasta va fi importantă pentru Ucraina din punct de vedere politic. Intrăm în anul următor şi trebuie să menţinem o înţelegere comună a obiectivelor noastre naţionale. Este vorba de eliberarea pământului nostru de inamic, de reconstrucţia Ucrainei, de întoarcerea oamenilor noştri acasă”.

Noi atacuri ale rușilor în Herson

50 de rachete rusești au lovit regiunea Herson, în numai 24 de ore, potrivit armatei ucrainene. Cele mai multe au căzut asupra orașului Herson. Nici singura maternitate nu a fost ferită de proiectilele lansate de pe malul celălalt al Niprului. Cel puțin 11 oameni au fost uciși în Herson, în ultimele zile.

Orașul din sudul Ucrainei, eliberat luna trecută, este bombardat constant. De Crăciun, cel puțin 40 de proiectile au lovit casele oamenilor, magazine, spitale și scoli.

De la începutul războiului, potrivit Kievului, Rusia a avariat peste 700 de instalații de infrastructură critică din Ucraina, precum conducte de gaz, stații electrice și poduri.

Acesta este un obuzier autopropulsat Caesar, livrat de Franța. Unul dintre cele peste 200 de sisteme de acest fel, primite de Ucraina, în ultimele luni, de la America și aliații NATO.

Dar și Rusia a desfășurat mai multe tancuri și vehicule blindate pe fronturile din sud și din est.

În imaginile de mai sus se vede o reușită a forțelor ucrainene. Cu un tanc din epoca sovietică, dar modernizat - inclusiv cu blindaj reactiv pentru turlă și sisteme de comunicație modernă - scoate din luptă unul dintre tancurile principale de luptă ale inamicului, undeva pe frontul din est. În altă parte, unul dintre cele mai performante tancuri ale rușilor - T90M - a fost distrus cu grenade lansate din drone.

Criobancă gratuită pentru sperma soladaților ruși

Când Rusia a mobilizat 300.000 de rezerviști pentru Ucraina, mulți dintre aceștia au apelat la clinici medicale pentru a-și congela sperma.

Și, potrivut unui important avocat de la Moscova, care este și șeful Uniunii avocaților, Ministerul Sănătății a răspuns apelului său pentru o criobancă gratuită și modificări la asigurarea medicală obligatorie pentru rezerviștii mobilizați. Solicitarea a fost făcută de Uniunea avocaților în numele mai multor cupluri în care soțul a fost chemat să ia parte la așa-numita operațiunea militară specială - cum îi spune Vladimir Putin războiului pe care l-a pornit în Ucraina.

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62299141
Oficialii ucraineni le cer locuitorilor din Herson să plece din oraș, în timp ce rușii își intensifică atacurile

Oficialii ucraineni le cer locuitorilor din Herson să plece, în timp ce Rusia îşi continuă intens atacurile asupra oraşului din sudul ţării din care forţele Moscovei s-au retras luna trecută.

 

62313497
Shiba Inu care a inspirat celebrul meme „doge” este grav bolnav de leucemie

Kabosu, câinele celebru pe internet care a inspirat meme-ul „doge” și a influențat cultura digitală timp de un deceniu, este grav bolnav. Suferă de leucemie și o afecțiune hepatică.

60598334
Microparticulele de plastic pot traversa placenta ajungând astfel la copiii nenăscuţi. Avertismentul oamenilor de știință

Microparticulele de plastic pot traversa placenta ajungând astfel la copiii nenăscuţi, conform constatărilor „îngrijorătoare” ale unui studiu condus de cercetători din Norvegia.

Recomandări
Luca niculescu id291953 inquam photos george calin
Miniștrii premierului Luca Niculescu spun că au un singur obiectiv comun: să lucreze cât mai urgent la rectificarea bugetară

În dimineața zilei de 21 octombrie, oamenii din echipa premierului Luca Niculescu s-au prezentat la ministerele pe care le vor conduce. Unii s-au bucurat și de prezența premierului la schimbul de ștafetă.

facebook
Meta, amendată cu 25 de miliarde de dolari în SUA. Ce a descoperit instanța despre datele utilizatorilor Facebook

Compania Meta se confruntă cu o sancțiune de proporții, după ce un judecător din statul american New Mexico a decis că firma a indus publicul în eroare ani la rând în privința modului în care gestiona datele utilizatorilor.

Vlcsnap 2026 10 21 19h35m21s729
România a ajuns să importe semințe de plante medicinale, deși avea o tradiție în cercetare. Ce s-a ales de stațiunea de la Fundulea

Renumită cândva pentru cercetarea din domeniul tincturilor și ierburilor terapeutice, România importă până și semințe de plante medicinale.