Armata israeliană continuă loviturile aeriene în Fâșia Gaza. „M-am trezit la zgomotul fetelor care strigau mama”

62416906
Getty

Israelul a întreprins joi noi lovituri aeriene în Fâşia Gaza, unde armata sa este în război împotriva mişcării palestiniene Hamas.

Comunitatea internaţională aşteaptă cu îngrijorare răspunsul promis de autorităţile israeliene la atacul fără precedent al Iranului din weekendul trecut, transmite AFP.

În noaptea de miercuri spre joi, martorii au raportat lovituri letale israeliene în Fâşia Gaza, unde ofensiva militară a făcut 33.899 de morţi în mai mult de şase luni, în principal civili, potrivit Ministerului Sănătăţii al Hamas.

Potrivit Apărării civile a teritoriului, loviturile au vizat mai ales oraşele Gaza, Khan Yunes şi Rafah.

'Trupurile a opt persoane din familia Ayyad, printre care cinci copii şi două femei, au fost descoperite după o lovitură împotriva fermei lor din districtul Al-Salamf', în Rafah, potrivit aceleiaşi surse.

Un fotograf al AFP a văzut oameni adunându-se în jurul unui crater imens joi dimineaţă după un bombardament.

'M-am trezit la zgomotul fetelor care strigau 'mamă, mamă (...) Am alergat şi am văzut copii care ieşeau în fugă (...) peste tot erau cadavre împrăştiate', a declarat palestiniana Jamalat Ramidan pentru AFP, după o lovitură în Rafah, unde se află un milion şi jumătate de refugiaţi de război.

Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu îşi menţine proiectul de ofensivă terestră împotriva Rafah, la frontiera cu Egiptul, pe care îl prezintă drept ultimul bastion al Hamas.

Armata israeliană a declarat joi că a lovit zeci de 'ţinte' în Fâşia Gaza în ultimele 24 de ore, inclusiv 'terorişti, posturi de observaţie şi structuri militare'.

În timp ce discuţiile pentru un armistiţiu în Gaza bat pasul pe loc, Qatarul a declarat miercuri că 'procedează la o reevaluare globală' a rolului său de mediator de prim-plan.

ONU, care se teme de o foamete generalizată în enclava cu 2,4 milioane de locuitori, a lansat miercuri un apel la donaţii de 2,8 miliarde de dolari în sprijinul palestinienilor din Fâşia Gaza şi din Cisiordania ocupată.

Armata israeliană a anunţat ulterior intrarea în Gaza a opt camioane care transportau făină din Programul Alimentar Mondial, prin portul israelian Ashdod, o nouă rută pentru a creşte ajutorul pentru Gaza.

În acest context, joi sau vineri ar urma să aibă loc un vot în Consiliului de Securitate al ONU la iniţiativa Algeriei, cu privire la cererea palestinienilor de a deveni stat membru cu drepturi depline al ONU, au indicat mai mulţi diplomaţi.

Iniţiativa pare însă sortită eşecului din cauza opoziţiei Statelor Unite, care au drept de veto.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
Citește și...
62107538
Încă o țară din Europa le dă voie minorilor să-și schimbe sexul. Vârsta a fost redusă la 16 ani

Decizie îndelung dezbătută în Suedia. Parlamentul a adoptat o lege care reduce vârsta minimă pentru schimbarea legală a sexului de la 18 la 16 ani.

62294598
Raport: Un val de căldură sângeros, la începutul lui aprilie, în Sahel, cu un vârf de 48,5°C

Valul de căldură - care a paralizat electricitatea, sisteme de sănătate, a ucis oameni şi le-a afectat activităţile agricole - care a afectat Sahelul la începutul lui aprilie este legat de modificările climatice ”de origine umană”. 

62442812
Fulgere violet în noapte și imagini desprinse parcă din altă lume. A erupt vulcanul Ruang: ”Fugim, oameni buni!” FOTO&VIDEO

Indonezia a închis un aeroport şi a evacuat sute de persoane din vecinătatea vulcanului Ruang după ce acesta a expulzat lavă, roci şi cenuşă timp de mai multe zile, au precizat joi oficialii locali, care au declarat cel mai înalt nivel de alertă.

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.