Armata israeliană a lansat ofensiva terestră în Gaza. Tancurile au pătruns în oraș după o noapte de bombardamente

×
Publicitate

Armata israeliană a început luni o ofensivă terestră cu scopul de a prelua controlul asupra orașului Gaza, cel mai important centru urban din enclavă, potrivit publicației Axios.

Avioane de război israeliene au efectuat lovituri aproape continue asupra oraşului Gaza în cursul nopţii, însoţite de focuri de artilerie, a raportat agenţia de ştiri palestiniană WAFA. Media palestiniene au informat că ulterior în oraş au intrat tancuri.

Armata israeliană nu a răspuns imediat la solicitarea de comentarii cu privire la mişcarea raportată, care vine după săptămâni de atacuri israeliene intensive asupra oraşului.

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a ordonat luna trecută armatei să captureze oraşul Gaza, pe care îl descrie ca un bastion al grupării militante Hamas, care a lansat atacul-surpriză din octombrie 2023 asupra Israelului.

Armata israeliană a asediat de atunci Fâşia Gaza, producând o catastrofă umanitară cu distrugeri pe scară largă, strămutări masive şi grave lipsuri de alimente şi apă.

Israel confirmă atacul

Armata israeliană a lansat faza principală a ofensivei sale terestre asupra oraşului Gaza în noaptea de luni spre marţi, a declarat un oficial militar, care a estimat că mii de luptători Hamas se ascund în cel mai mare oraş din enclava palestiniană, informează AFP.

Într-o conferinţă de presă cu jurnalişti străini, oficialul militar israelian a indicat că, în timp ce trupele israeliene operează la periferia capitalei Gaza de săptămâni întregi, armata şi-a intensificat operaţiunile în interiorul oraşului în cursul nopţii de luni spre marţi.

"Ofensiva principală asupra oraşului Gaza a început noaptea trecută (...) ştim că există mii de terorişti Hamas în oraşul Gaza", a insistat el.

Armata israeliană a estimat numărul de luptători ai grupării islamiste palestiniene Hamas care operează în zonă la "2.000 până la 3.000", a adăugat el.

"Am lansat o operaţiune semnificativă în Gaza", a declarat şi premierul israelian Benjamin Netanyahu la începutul unei audieri în instanţă, într-un proces de corupţie aflat în desfăşurare.

„Gaza arde”

Forţele israeliene operează la marginea oraşului Gaza de câteva săptămâni, apropiindu-se de centrul oraşului unde, estimativ, un milion de palestinieni erau adăpostiţi luna trecută. "Gaza arde", a scris ministrul apărării israelian, Israel Katz, într-o postare pe X marţi dimineaţa.

"IDF loveşte cu o mână de fier infrastructura teroristă, iar soldaţii IDF luptă cu curaj pentru a crea condiţiile necesare eliberării ostaticilor şi înfrângerii Hamas", a adăugat el.

Reuters precizează că nu este deocamdată clar dacă Israel Katz se referea la operaţiunea terestră raportată. Hamas a atacat Israel în octombrie 2023, omorând 1.200 de persoane şi luând 251 de ostatici, conform estimărilor israeliene. Autorităţile israeliene spun că 20 dintre cei 48 de ostatici rămaşi în Gaza sunt în viaţă.

Asaltul militar ulterior al Israelului împotriva Hamas a ucis peste 64.000 de palestinieni, conform Ministerul Sănătăţii din Gaza, în timp ce o organizaţie globală de monitorizare a foametei a spus că o parte din enclavă se confruntă cu foametea. Israelul controlează deja aproximativ 75% din Gaza.

Săptămâna trecută, Israelul a lansat un atac aerian împotriva unor lideri ai grupării islamiste palestiniene Hamas din Qatar, extinzându-şi acţiunile militare care s-au desfăşurat în întregul Orient Mijlociu. 

SUA avertizează Hamas

Secretarul de stat american Marc Rubio a asigurat Israelul de sprijinul neclintit al SUA și a declarat că există „o fereastră de timp foarte scurtă în care s-ar putea ajunge la un acord” între această țară și Hamas.

El a subliniat că Hamas nu mai are „luni”, ci „zile și poate câteva săptămâni” pentru a ajunge la un acord de pace.

Rubio a făcut aceste declarații după întâlnirea de ieri cu premierul israelian Benjamin Netanyahu, la Ierusalim.

Întrebat dacă o acțiune diplomatică este încă posibilă, Rubio a răspuns că SUA ar dori ca Hamas să depună armele și să elibereze ostaticii, dar că ar putea fi necesară o „operațiune militară concisă” pentru a elimina gruparea.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
Citește și...
62571495
Președintele Poloniei: „Trebuie să facem totul să fim pregătiţi de război, pentru că numai asta asigură pacea”

Preşedintele polonez Karol Nawrocki a cerut NATO să-şi consolideze capacităţile de descurajare în urma incursiunii unor drone ruseşti în spaţiul aerian al Poloniei, relatează marţi dpa.  

62575165
Doi adolescenți trebuie să plătească peste 300.000 de dolari după ce au urinat într-un vas cu supă la un restaurant din China

Doi adolescenți au fost condamnați să plătească 2,2 milioane de yuani (309.000 dolari) către două companii de catering din China, după ce au urinat într-un vas cu supă la un restaurant hotpot, scrie BBC.

62573130
Donald Trump va intenta un proces de calomnie şi defăimare în valoare de 15 miliarde de dolari ziarului The New York Times

Președintele Donald Trump a anunțat luni că va intenta un proces de 15 miliarde de dolari împotriva ziarului The New York Times, acuzând publicația de calomnie și defăimare, relatează CNN.

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.