Arctica a înregistrat cel mai călduros an din istoria măsurătorilor meteorologice, arată un raport NOAA
Arctica s-a confruntat cu cel mai călduros an din istoria înregistrărilor meteorologice, potrivit unui raport publicat marţi de Administraţia Naţională Oceanică şi Atmosferică (NOAA) din Statele Unite.
Între octombrie 2024 şi septembrie 2025, temperaturile au fost cu 1,6°C mai mari decât media înregistrată între 1991 şi 2020, potrivit raportului anual întocmit de NOAA pentru Arctica, bazat pe date ce datează începând din anul 1900.
Tom Ballinger, cercetător la Universitatea Alaska şi coautor al studiului, a declarat că este "alarmant" să se constate o astfel de încălzire într-o perioadă atât de scurtă şi a spus că această tendinţă este "aparent fără precedent în perioada recentă şi poate chiar de câteva mii de ani încoace".
Anul analizat de NOAA include cea mai călduroasă toamnă din istoria înregistrărilor, a doua iarnă în topul celor mai călduroase ierni şi a treia vară în clasamentul celor mai călduroase veri înregistrate în Arctica începând din 1900.
Această regiune în care se află şi Polul Nord este afectată de un fenomen denumit "amplificare", care o determină să se încălzească mai repede decât zonele aflate la latitudini medii. Acest mecanism se datorează mai multor factori, precum scăderea acoperirii cu zăpadă şi a suprafeţei banchizei.
Topirea banchizei
În martie 2025 a fost înregistrat un recul inedit al banchizei din Arctica, cu un maxim al suprafeţei sale ajuns la cel mai scăzut nivel măsurat de la începutul monitorizării din satelit.
Cercetătorii de la National Snow and Ice Data Center (NSIDC) au estimat că banchiza Arcticii a ajuns la mărimea sa maximă din 2025 pe 22 martie, cu o suprafaţă evaluată la 14,33 milioane de kilometri pătraţi, reprezentând cea mai mică valoare măsurată în peste patru decenii de monitorizare satelitară.
În fiecare iarnă, banchiza - gheaţă formată prin îngheţarea apei de mare - reintră în drepturi în jurul Polului Nord şi se extinde apoi, pentru a-şi atinge suprafaţa maximă în luna martie.
Însă din cauza schimbărilor climatice de natură antropică, gheaţa întâmpină tot mai multe dificultăţi în a se forma din nou.
Acest lucru înseamnă "o problemă imediată pentru urşii polari, focile şi morsele de acolo, care folosesc gheaţa ca o platformă pentru a se deplasa, a vâna sau a se înmulţi", a explica Walt Meier, coautor al raportului NSIDC.
Deşi topirea banchizei nu duce în mod direct la creşterea nivelului oceanelor, spre deosebire de topirea gheţii situate pe uscat (calote glaciare, gheţari), ea provoacă numeroase consecinţe climatice, care ameninţă multe ecosisteme.
Iar această topire accentuează, de asemenea, schimbările climatice, întrucât prin scăderea suprafeţei sale, banchiza albă descoperă astfel oceanul, care, fiind mai închis la culoare decât gheaţa, reflectă mai puţin razele solare şi absoarbe mai multă energie.
Valuri de frig
Deoarece Arctica se încălzeşte mai repede decât restul planetei noastre, acest lucru duce la scăderea diferenţelor de temperatură care ajută la păstrarea aerului rece în apropierea polilor, permiţând frigului glacial să se răspândească mai frecvent la latitudini mai joase, potrivit unor studii.
Precipitaţiile din regiune au înregistrat, de asemenea, un nou record în perioada octombrie 2024 - septembrie 2025, cunoscută totodată sub denumirea de "anul apei" şi inclusă în topul 5 al anilor cu cele mai multe ploi de după 1950.
Aceste temperaturi mai calde şi o vreme mai umedă duc totodată la înverzirea tundrei, un mediu ecologic alcătuit dintr-o vegetaţie joasă şi din permafrost, un sol congelat care conţine dublul cantităţii de CO2 din atmosferă şi triplul celei care a fost emisă de activităţile umane începând cu anul 1850.
În 2025, media înverzirii maximale a tundrei circumpolare a fost a treia în topul celor mai ridicate din ultimii 26 de ani de înregistrări satelitare.
Dezgheţarea permafrostului - denumit şi pergelisol - eliberează fier în ocean şi este responsabilă în special de fenomenul "râurilor ruginite".
Potrivit noului raport, peste 200 de cursuri de apă au fost identificate ca fiind decolorate sau portocalii, semn al degradării calităţii apei, contribuind în special la pierderea biodiversităţii acvatice.
