Aproximativ opt persoane au fost înjunghiate la carnavalul de la Notting Hill din Londra, în incidente separate

62478260
AFP

Opt persoane au fost rănite cu o arma albă în incidente separate, weekendul trecut, la Londra, în timpul celebrului carnaval din cartierul Notting Hill, al doilea cel mai mare din lume, anunţă marţi poliţia, relatează AFP.

Ca în fiecare an, la sfârşitul lunii august, aproape un milion de persoane erau aşteptate pe stărzile unui cartier situat în vestul capitalei britanice la un carnaval care sărbătoreşte cultura caraibiană.

Trei persoane au fost înjunghjate duminică, iar alte cinci luni, în ziua încheierii carnavalului, în pofida instalării unor portaluri de detectare a metalelor la intrarea a aproximativ 100 de străzi în Notting Hill.

Viaţa a doi dintre cei răniţi luni era în pericol, dar şi a unei femei în vârstă de 32 de ani înjunghiată duminică potrivit poliţiei. În total, 230 de persoane au fost arestate luni, inclusiv 49 cu privire la deţinere de arme albe.

Mai multe atacuri cu cuţitul au avut loc în Regatul Unit în ultimele săptămâni, fără ca poliţia să anunţe motivaţii teroriste, ca uciderea a trei fete cu cuţitul la Southport (nord-vest), în urmă cu aproape o lună, care a provocat revolte împotriva migranţilor şi islamofobe.

Carnavalul de la Notting Hill - care sărbătoreşte de peste 50 de ani comunităţile caraibiene din Regatul Unit prin muzică, caruri alegorice şi costume flamboaiante - este considerat cel mai important din Europa şi al doilea în lume diupă carnavalul de la Rio, în Brazilia.

Articol recomandat de sport.ro
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Citește și...
62459832
Cum sunt eliberați cei mai periculoși criminali din Rusia pentru a lupta în Ucraina. Grațierea vine direct de la Putin

Un criminal rus care a fost eliberat din închisoare pentru a lupta în războiul din Ucraina, pentru a ucide apoi o femeie în vârstă, a fost eliberat a doua oară pentru a se întoarce pe front, potrivit rudelor femeii.

62478222
Un bărbat care urma să se căsătorească a murit într-un accident chiar cu o zi înainte de nuntă. Șoferul vinovat a fugit. FOTO

Tragedie pe o șosea din Manhattan, SUA. Un viitor mire și verișorul acestuia au murit într-un accident grav cu o zi înainte de nuntă, relatează Yahoo News.

62478226
Agenţia pentru Energie Atomică avertizează că există riscul unui ”incident nuclear” la centrala Kursk din Rusia

Directorul general al Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), Rafael Grossi, a avertizat, după o vizită la centrala nuclearo-electrică Kursk, din Rusia, că există un risc de 'incident nuclear' şi că situaţia este gravă.

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.