Aproximativ 250 de tractoare, adunate în fața Consiliului European, în semn de protest. Fermierii au aruncat cu ouă

×
Publicitate

Fermierii belgieni au ieșit din nou în stradă. Pentru a treia oară, de la începutul anului, s-au strâns în fața Consiliului European.  

Vor să îi forțeze pe miniștrii din statele membre să voteze toate cerințele lor înainte de alegeri, adică până la sfârșitul primăverii.

În jur de 250 de tractoare s-au strâns în fața Consiliului European. Manifestația nu a fost una lipsită de incidente.

Agricultorii au aruncat cu petarde și ouă către forțele de ordine și au acoperit bulevardul principal cu pământ, cartofi, ridichi și paleți. Fermierii au dat foc lângă o clădire aflată în renovare, așa că polițiștii au fost nevoiți să folosească tunurile de apă. Mai multe străzi și tuneluri au fost închise, iar circulația a fost perturbată.

Camelia Donțu, corespondent PRO TV: ”Pentru că nu au reușit să îi indepărteze pe protestatari cu tunurile de apă, forțele de ordine au folosit gazele lacrimogene, pe care le-am simțit cu toții, încă le mai simțim. Fermierii s-au îndepărtat de Consiliul European, dar se mobilizează din nou”.

Deși au obținut relaxarea măsurilor de mediu din agricultură, fermierii vor ca liderii Uniunii să nu uite de situația lor dificilă. Și asta pentru că miniștrii europeni ai agriculturii s-au întâlnit la Bruxelles să discute, printre altele, și despre propunerile Comisiei Europene de a flexibiliza politice agricole.

Janusz Wojciechowski, comisarul european pentru agricultură: ”Auzim vocile protestatarilor din agricultură, sunt peste tot în Europa. Le auzim vocile și acum urmează să le prezentăm propunerile concrete. Acesta este răspunsul pentru cererea fermierilor și sper să fie bine primit de către ei. De asemenea, plănuim o întâlnire cu fermierii mâine, după întâlnirea Consiliului.”

Pe viitor, agricultorii nu vor mai fi obligați să-și lase terenurile necultivate, dar dacă vor face asta de bunăvoie, vor primi un sprijin financiar, suplimentar.

În plus, pentru a reduce birocrația, cei care au ferme mai mici de zece hectare nu vor mai fi supuși controalelor sau penalizărilor.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
Citește și...
62436668
Forţa de răspuns a NATO poate intra, staţiona sau tranzita România, dacă va fi cazul, în 2024

În 2024, forța de reacție a NATO poate intra, staționa sau tranzita România, dacă va fi cazul.

62436622
Un român stabilit în Italia s-a trezit cu o datorie de peste 800.000 de euro, după ce i-a fost furat buletinul acum 20 de ani

Un român în vârstă de 40 de ani, rezident în Italia, s-a trezit cu o datorie de 807.000 de euro, după ce un conațional i-a furat identitatea acum 20 de ani și a trăit o „viață paralelă” acumulând datorii colosale în numele său.

62334457
Putin ”trădat” chiar de prietenul cel mai bun. Ce a spus Lukaşenko despre atacatorii de la Moscova

Preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko dă asigurări marţi că autorii atentatului de la sala de concerte Crocus City Hall, la Moscova, soldat cu 139 de morţi, au încercat iniţial să fugă în Belarus, relatează AFP.

Recomandări
62529528
Bogdan Peşchir, un finanţator al campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, trimis în judecată pentru coruperea alegătorilor

Bogdan Peşchir, finanţatorul campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, a fost trimis în judecată de Parchetul General, în stare de libertate, sub aspectul comiterii infracţiunii de coruperea alegătorilor (874 acte materiale), în formă continuată.

Avion sua
Vizita în România a delegației Congresului SUA a fost amânată în ultima clipă. Anunțul Palatului Victoria

Vizita în România a delegației Congresului Statelor Unite ale Americii, programată pentru vineri, 09 octombrie, a fost anulată „din motive obiective”, au anunțat reprezentanții Palatului Victoria chiar în ziua în care trebuia să aibă loc această vizită.

Santier naval damen
Tranzacție-record la Mangalia. Cine a cumpărat oficial șantierul naval Damen și cât a plătit

CITR, lichidatorul judiciar al Damen Shipyards Mangalia, și liderul pieței de restructurare și insolvenţă din România, anunţă vânzarea şantierului vineri, în urma procedurii de licitaţie, la preţul de 138.034.320,47 milioane de euro, fără TVA.