Aproximativ 1.300 de locuitori dintr-un cartier din Serbia, evacuați de urgență din cauza unei bombe NATO neexplodată

62443451
Twitter

Circa 1.300 de locuitori dintr-un cartier al oraşului Nis din sud-estul Serbiei au fost evacuaţi, duminică, după ce pe un şantier a fost găsită o bombă neexplodată de circa o tonă, cu o încărcătură de 430 kg de exploziv.

 

Conform ministerului de interne sârb, este vorba de un proiectil lansat de NATO în 1999. Un oficial din minister a precizat că bomba este transportată într-un loc sigur, în vederea detonării.

La operaţiune asistă pompieri, poliţişti şi un echipaj medical.

NATO a bombardat Serbia timp de 78 de zile, în primăvara lui 1999, pentru a pune capăt represiunii regimului sârb condus de Slobodan Milosevic împotriva separatiştilor albanezi din Kosovo.

În 7 mai 1999, un bombardament al aviaţiei NATO a ucis circa 15 oameni într-o piaţă în aer liber din Nis. Operaţiunea a fost prezentată ulterior ca o „eroare”.

Nis, al cincilea oraş ca mărime din Serbia, a fost bombardat din nou după cinci zile; în 12 mai s-au lansat proiectile cu fragmentare, care au provocat moartea a 11 civili.

În total, conform unui raport din 2000 al organizaţiei pentru drepturile omului Human Rights Watch, loviturile NATO au ucis circa 500 de civili sârbi şi albanezi kosovari.

Articol recomandat de sport.ro
„Un idiot nebun!” Rușii, atac nemilos la adresa secretarului de stat din Canada
„Un idiot nebun!” Rușii, atac nemilos la adresa secretarului de stat din Canada
Citește și...
62398275
Țara cu „zona albastră” unde trăiesc cei mai longevivi oameni de pe Pământ. Mănâncă ciocolată preparată de ei
„Zonele Albastre” sunt regiuni unice pe Terra unde oamenii trăiesc sănătos până la vârste înaintate, datorită unui amestec de factori, de la dietă până la condiții climatice și practici religioase.
62443450
Inundaţii masive în urma revărsării unor râuri, aşteptate în Guangdong. 127 de milioane de oameni, în pericol | VIDEO
Principalele râuri, căi navigabile şi rezervoare din provincia chineză Guangdong ameninţă să dezlănţuie inundaţii periculoase.  
62180687
Pedeapsa primită de un infractor sexual care a realizat peste 1.000 de imagini indecente cu copii
Un infractor sexual condamnat în Marea Britanie pentru că a realizat peste 1.000 de imagini indecente cu copii nu are voie să folosească „orice fel instrumente de inteligenţă artificială” în următorii cinci ani.