Aproape 290 de mineri blocaţi într-o mină de aur din Africa de Sud. „Ne aşteptăm ca situaţia să se rezolve”

62546075
Shutterstock

Compania sud-africană Sibanye Stillwater a declarat vineri că se depun eforturi pentru salvarea a 289 de mineri blocaţi sub pământ într-unul dintre puţurile minei de aur Kloof, de lângă Johannesburg.

Muncitorii sunt în siguranţă şi s-au adunat la un punct de adunare din mina de aur subterană, una dintre cele mai adânci ale companiei, situată la aproximativ 60 km vest de Johannesburg, a declarat compania, relatează Reuters.

Nu au fost furnizate detalii despre incident, însă un purtător de cuvânt al companiei Sibanye a confirmat că acesta a avut loc în puţul Kloof 7 al minei, adăugând că toţi minerii au fost găsiţi, iar compania le furnizează hrană.

Procedurile de siguranţă şi examinarea puţului sunt în curs, a adăugat purtătorul de cuvânt, după care minerii vor fi ridicaţi la suprafaţă.

„Ne aşteptăm ca situaţia să se rezolve până la prânz”, a declarat purtătorul de cuvânt.

Accidentele miniere, frecvente în Africa de Sud

Accidentele miniere sunt destul de frecvente în Africa de Sud, care are unele dintre cele mai adânci şi mai vechi mine de aur din lume.

La începutul acestui an, cel puţin 78 de cadavre au fost scoase dintr-o mină ilegală de aur după ce poliţia a întrerupt aprovizionarea cu alimente şi apă timp de luni de zile, în încercarea de a combate activitatea minieră ilegală.

Sibanye, cu sediul în Johannesburg, este una dintre puţinele companii miniere sud-africane care exploatează zăcămintele de aur din zonă.

Producătorul de metale preţioase exploatează zăcământul la adâncimi de aproximativ 3.200 de metri în puţul Kloof 7.

Mina Kloof, care reprezintă 14% din producţia totală de aur a Sibanye, exploatează şi alte două puţuri.

Sindicatul Naţional al Minierilor (NUM) a declarat anterior că a primit informaţii despre incident, care ar fi avut loc joi, în jurul orei locale 22:00 (23:00 ora României).

Articol recomandat de sport.ro
Apartamentul unei jucătoare de tenis, spulberat de ruși. Obiectul rămas intact printre dărâmături
Apartamentul unei jucătoare de tenis, spulberat de ruși. Obiectul rămas intact printre dărâmături
Citește și...
Trump afirmă că Rusia și Ucraina au finalizat un „schimb major” de prizonieri. Întrebarea pe care și-o pune liderul SUA

Preşedintele american Donald Trump a declarat vineri că un schimb major de prizonieri tocmai a fost finalizat între Rusia şi Ucraina, informează Reuters.

Reacția unui bărbat care a găsit un vapor uriaș în fața casei. „Cinci metri mai la sud şi ar fi intrat în dormitor”

Un om cu somn foarte profund nu s-a trezit nici măcar când o navă uriaşă s-a izbit de grădina lui. Norvegianul Johan Helberg dormea adânc când nava container de 135 m lungime a eşuat joi în fiordul Trondheimsfjord şi era cât pe ce să-i lovească locuinţa.

Prima desfăşurare permanentă a trupelor germane în străinătate de după al Doilea Război Mondia. Țara aleasă de Bundeswehr

Cancelarul german Friedrich Merz a vizitat joi Lituania pentru a marca prima desfăşurare permanentă a trupelor germane în străinătate de după al Doilea Război Mondial.

Recomandări
Comuna fără niciun elev, unde statul construiește o școală și primarul vine la birou cu elicopterul. Miliarde pe sate fantomă

STATUL DEGEABA, partea I, ”România, te iubesc!” 2026. Numărul 37, al 19-lea an de emisie. Vă mulțumim că în acest timp ne-ați fost alături! Astăzi vorbim despre statul nostru sufocat de instituții și birocrație.

Trump îi cere lui Zelenski să oprească atacurile asupra infrastructurii petroliere a Rusiei: „Provoacă o penurie de motorină”

Donald Trump i-a cerut lui Volodimir Zelenski să oprească atacurile asupra "infrastructurii de producție și distribuție a motorinei din Rusia", fiindcă "provoacă o criză de combustibil".

Nicuşor Dan, mesaj la Ţebea: „Libertatea şi suveranitatea nu sunt câştigate pentru totdeauna”

Preşedintele Nicuşor Dan a subliniat duminică, în mesajul său cu prilejul serbărilor naţionale de la Ţebea dedicate memoriei lui Avram Iancu, că acestea sunt expresia respectului pentru toţi cei care au contribuit la emanciparea naţiunii române.