Ann Romney si Michelle Obama. Femeile care pot influenta rezultatul alegerilor prezidentiale din SUA

60608594

Una este alba, cealalta este de culoare. Una s-a nascut intr-o familie prospera, cealalta provine dintr-o familie modesta. Ann Romney si Michelle Obama, cu personalitati si cu istorii diferite, joaca un rol capital in campania electorala a sotilor lor. 

Considerate drept avocati ai propriilor soti, nevestele candidatilor sunt un atu in cursa pentru Casa Alba. In acest an, rolul lor ar putea fi mai important pentru participarea la scrutinul din 6 noiembrie, care se anunta strans, potrivit AFP.

Desi analistii indeamna ca americanii sa voteze pentru un presedinte si nu pentru partenera sa, o prima doamna contribuie la definirea perceptiei alegatorilor. 

Astfel, interventia lui Ann Romney de saptamana trecuta in fata conventiei republicane la Tampa, in Florida, era cu atat mai mult asteptata pentru ca avea ca scop sa-l "umanizeze" pe Mitt Romney, intotdeauna perceput ca o persoana rece si distanta. "Americanii gandesc ca aceste femei pot schita portretul adevarat al propriilor soti, evocand felul in care se comporta in viata privata ca soti, tati sau ca gestionari ai treburilor familiale", explica pentru AFP Catherine Allgor, profesoara la Universitatea din California, in Riverside, si specialista in istoria primelor doamne.

Ei trebuie sa fie la fel de atenti cand Michelle Obama isi va sustine discursul la conventia democrata care se deschide marti la Charlotte, in North Carolina (sud-est). Spre deosebire de multe alte tari, Prima Doamna a Statelor Unite joaca un rol determinant in politica interna: multi apreciaza ca este aproape imposibil pentru un presedinte american sa fie acceptat fara o sotie alaturi de el.

"Iata de ce aceste femei se ridica si vorbesc despre mariajul lor. Este ceva foarte puternic", puncteaza Catherine Allgor. In opinia jurnalistei din New York Jodi Kantor, autoarea unei biografii a cuplului Obama, primele doamne trebuie sa se situeze deasupra evenimentelor politice: "Ann Romney a inceput prin a spune «Vreau sa va vorbesc despre dragoste», chiar daca pronunta un discurs foarte politic. Cu cat se situeaza deasupra bataliei, cu atat sunt mai percutante", a reamintit ea pentru radioul public.

Michelle Obama, in varsta de 48 ani, este perfect constienta de acest lucru: de-a lungul mandatului sotului sau, ea s-a angajat sa apere cauze consensuale, prin sustinerea familiilor de militari sau prin initiativele de lupta impotriva obezitatii. Avocata cu diplome obtinute la Princeton si la Harvard, aceasta mama a doua fete a avut o cariera stralucita insa, la un moment, s-a dedicat caminului Obama.

Ann Romney
 Ann Romney, in varsta de 63 ani, la randul ei a ramas acasa pentru a-i creste pe cei cinci fii. Convertita la credinta mormona a sotului sau, aceasta fiica de om de afaceri, care a trebuit sa lupte impotriva unui cancer de san si unei scleroze multiple, este absolventa de limba franceza a Universitatii mormone din Brigham Young, in Utah.

Criticata in aprilie de catre o democrata care a punctat faptul ca ea nu a lucrat niciodata, Ann Romney a aparat imediat alegerea sa de viata pe Twitter: "Am ales sa raman acasa pentru a creste cinci baieti. Credeti-ma, a fost multa munca". Ea are o abordare cu siguranta mai traditionala fata de functia sa decat actuala locatara de la Casa Alba. Michelle Obama, prima sotie de culoare al unui presedinte ale Statelor Unite, a incercat sa deschida Casa Alba unor influente culturale noi.

Discursul sau va fi ascultat atent de catre rivala sa: "Vreau sa il ascult pe presedinte si presupun ca va vorbi si Michelle, vreau sa o ascult in egala masura", a declarat Ann Romney pentru Fox News.

Michelle Obama a renuntat sa urmareasca insa conventia republicana: "In calitate de sotie a celui pe care vor sa-l invinga, am preferat sa nu ma uit", a marurisit ea pentru CBS.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Componentul Generației de Aur s-a căsătorit! Imagini spectaculoase de la nuntă
FOTO Componentul Generației de Aur s-a căsătorit! Imagini spectaculoase de la nuntă
Citește și...
60553026
Barack Obama, un "mare fan" al lui Clint Eastwood, nu este deranjat de criticile acestuia

Presedintele SUA, Barack Obama, a declarat ca ramane un mare fan al lui Clint Eastwood si nu este deranjat de afirmatiile facute de acesta cu ocazia conventiei nationale republicane, informeaza blogul publicatiei The Hill. 

60590266
Mitt Romney promite milioane de locuri de munca, daca va deveni presedinte al SUA

Mitt Romney, candidatul republican la presedintia SUA, a promis ca, daca va fi ales, va crea milioane de locuri de munca, cerandu-le alegatorilor "sa intoarca pagina" dupa mandatul presedintelui democrat Barack Obama. 

60590266
Mitt Romney se va lupta cu Barack Obama la alegerile prezidentiale. Clint Eastwood il sustine. VIDEO

Mitt Romney a acceptat joi seara nominalizarea partidului republican pentru alegerile prezidentiale din 6 noiembrie. El le-a cerut suporterilor sai "sa intoarca pagina" presedintiei Obama si "deceptiilor din ultimii patru ani".

Recomandări
Nicusor dan afp 000 c8lp7ke
Nicușor Dan, la a patra încercare de a desemna un premier. Cele trei variante de prim-ministru independent

Luni va avea loc o nouă rundă de negocieri la Palatul Cotroceni. Reprezentanții partidelor vor merge la discuții cu șeful statului, după care Nicușor Dan va desemna un nou premier.

Rti turism
România a pierdut milioane de euro din PNRR pentru patrimoniu și turism înainte de a fi folosite. Rețeta incompetenței

„Turismul pierde timpul”, partea I. România a primit prin PNRR zeci de milioane de euro pentru a restaura monumente și a dezvolta turismul în Delta Dunării. România a picat examene importante.

60328175
A fost cea mai friguroasă dimineață la munte din această toamnă. Cum va fi vremea în următoarele zile

Primul weekend din octombrie a adus temperaturi de plajă, la malul mării, dar și îngheț la mare altitudine. Pe litoral, unii au admirat marea și s-au bucurat de soarele generos. La munte, în schimb, a fost cea mai rece dimineață din această toamnă.