Anglia iese din "lockdown" și va reveni la restricțiile locale. Planul autorităților pentru Crăciun

62160199
Getty

Prim-ministrul britanic Boris Johnson a anunţat luni revenirea, la începutul lui decembrie, după patru săptămâni de reintrare în lockdown, la o strategie locală împotriva noului coronavirus, însoţită de un program masiv de depistare.

În pofida veştilor bune care se succed în ultima vreme privind viitoarele vaccinuri, printre care şi proiectul britanic AstraZeneca/Oxford, şeful guvernului conservator a avertizat că restricţiile vor rămâne în vigoare timp de mai multe luni, potrivit Agerpres.

"Nu poate fi un Crăciun normal şi drumul este lung până în primăvară", le-a spus Boris Johnson, aflat în izolare după ce a fost în contact cu o persoană infectată, prin videoconferinţă, deputaţilor.

"Dar am parcurs o etapă şi se întrevede ieşirea. Trebuie să rezistăm virusului până când depistarea şi vaccinurile vin în ajutorul nostru şi reduc necesitatea restricţiilor", a adăugat el, înainte ca intervenţia sa să fie întreruptă din cauza unor probleme tehnice, provocând ilaritate pe băncile din Westminster.

Regatul Unit, ţara europeană cea mai îndoliată de pandemie, a înregistrat peste 55.000 de morţi în rândul persoanelor testate pozitiv şi peste 1,5 de milioane de cazuri confirmate.

De la "lockdown" la restricții locale

 

După patru săptămâni de izolare generală decretată pe 5 noiembrie, Anglia va reveni la restricţii impuse local în funcţie de incidenţa virusului, în baza unui sistem pe trei niveluri care va fi totuşi consolidat.

Există totuşi o veste bună pentru fanii fotbalului, care vor putea reveni pe stadioane la începutul lui decembrie, în zonele cel mai puţin afectate de virus. Numărul de spectatori autorizaţi să asiste la meciuri va depinde de nivelul de alertă din fiecare regiune, care va fi dezvăluit joi, fără a depăşi 4.000.

Peste tot în Anglia, magazinele neesenţiale şi sălile de sport se vor putea redeschide, iar serviciile religioase şi căsătoriile se vor putea relua.

Locuitorii se vor putea aduna în număr de maxim şase. În timpul izolării, nu era posibil să te întâlneşti decât cu o singură persoană în exteriorul domiciliului, într-un parc, de exemplu.

Acolo unde vor putea redeschide, pub-urile şi restaurantele vor lua ultimele comenzi la ora 22:00 şi vor închide o oră mai târziu.

Discuții pentru o abordare unică de sărbători

 

Restricţiile ar urma să fie relaxate timp de câteva zile de Crăciun şi sunt în curs discuţii între guvern şi autorităţile din Scoţia, Ţara Galilor şi Irlanda de Nord pentru a se încerca să se ajungă la o abordare unificată, fiecare provincie decizând singură până acum strategia sa sanitară.

Liderul opoziţiei laburiste, Keir Starmer, a calificat abordarea locală drept "riscantă", reamintind că ea "nu a funcţionat" înainte, fiind înlocuită în decembrie cu o izolare generală.

Guvernul contează pe vaccinele în curs de dezvoltare pentru a depăşi pandemia. Boris Johnson a salutat vaccinul Astra-Zenecca realizat în colaborare cu Universitatea Oxford, eficient în medie în proporţie de 70% şi până la 90% în unele cazuri, "o minunată realizare a ştiinţei britanice".

"Noi am comandat 100 de milioane de doze de vaccin de la Oxford şi peste 350 de milioane de doze în total", a spus el.

Planul său pentru perioada de după izolare include şi un program masiv şi rapid de depistare a virusului în populaţia din zonele clasificate cu risc "foarte ridicat", după modelul experienţei realizate "cu succes la Liverpool, unde peste 200.000 de persoane au fost testate de la începutul lui noiembrie", a indicat guvernul într-un comunicat.

Astfel, persoanele intrate în contact cu un caz pozitiv se vor putea testa regulat, ceea ce le-ar permite să scape de perioada de izolare de 14 zile obligatorie în prezent, precum cea în care se află şi premierul Boris Johnson.

Un proiect-pilot va fi lansat săptămâna viitoare la Liverpool şi va fi extins, în caz de succes, la personalul din sănătate în decembrie şi la restul ţării în ianuarie.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
Citește și...
62160196
Cozi imense la deschiderea unui nou fast food. Oamenii au așteptat 14 ore ca să își cumpere mâncare

Cozi uriașe s-au format vineri în două orașe din Colorado, unde un lanț celebru de fast food a deschis primele două restaurante din acest stat american.

62160194
Dezvăluirile lui Obama din primul volum al cărţii sale de memorii. "A Promised Land", vânzări record în primele 24h

Cartea de memorii a fostului preşedinte american Barack Obama, "A Promised Land", lansată pe 18 noiembrie, s-a vândut în primele 24 de ore de la ieşirea sa pe piaţă în 887.000 de exemplare în SUA şi Canada.

62160193
Mesajul revoltător, în limba română, afișat într-un hypermarket din Londra. „Avertisment pentru hoții din magazine”

Ambasada României la Londra transmite că a solicitat eliminarea unui mesaj ofensator față de românii din Marea Britanie, afișat într-un magazin din Londra al unui lanț celebru.

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.