Dezvăluirile lui Obama din primul volum al cărţii sale de memorii. "A Promised Land", vânzări record în primele 24h

62160194
Getty

Cartea de memorii a fostului preşedinte american Barack Obama, "A Promised Land", lansată pe 18 noiembrie, s-a vândut în primele 24 de ore de la ieşirea sa pe piaţă în 887.000 de exemplare în SUA şi Canada.

Barack o depăşeşte astfel pe soţia sa, Michelle, care în 2018 a vândut într-un interval similar 725.000 de exemplare din memoriile sale "Becoming", o carte care s-a aflat pentru încă un an pe lista best-sellers redactată de The New York Times.

Cuplul Obama a devenit un adevărat succes editorial şi o pondere cu greutate în industria beletristică, cu contracte şi succese chiar şi la categoria filme şi documentare prezentate de Netflix.

Obama

"Suntem încântaţi de prima zi a vânzărilor. Ele reflectă expectativa generalizată a cititorilor faţă de cartea mult aşteptată şi extraordinar de bine scrisă a preşedintelui Obama", notează, într-un comunicat, David Drake, editor la Crown Publishing, proprietate a Penguin Random House.

Memoriile lui Barack Obama se vor publica în două volume, primul este "A Promised Land", care analizează viaţa sa politică înainte de a ajunge la preşedinţie, în timpul campaniei istorice din 2008 şi din primii ani de mandat, transmite Agerpres.

Al doilea volum nu are încă dată de lansare, dar judecând după buna primire făcută de public va fi, de asemenea, un succes editorial.

Memoriile din primul său mandat

 

În cele aproape 800 de pagini ale primului volum, fostul preşedinte îşi analizează deciziile politice, dar şi relaţia cu soţia sa, Michelle Obama, care a trecut prin momente dificile odată cu mandatul de la Casa Albă.

Obama reflectă asupra momentelor hotărâtoare ale primului său mandat (2008-2012), povestind cum arată viaţa unui preşedinte american între polemici, viaţa de familie şi operaţiuni militare secrete.

Printre pasajele cărții se regăsesc și relatări legate de ascensiunea politică a lui Trump, dar și despre lansarea atentatului împotriva lui Osama bin Laden, în pofida reticențelor lui Joe Biden.

De asemenea, Obama rememorează întâlnirile sale cu liderii lumii. Acesta vorbește despre Angela Merkel, pe care o descrie ca fiind, "de încredere, cinstită, corectă, riguroasă intelectual și instinctual amabilă", dar și despre președintele rus Vladimir Putin, văzut ca "un baron local cu rachete nucleare și drept de veto în Consiliul de Securitate al ONU”.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
Citește și...
62160193
Mesajul revoltător, în limba română, afișat într-un hypermarket din Londra. „Avertisment pentru hoții din magazine”

Ambasada României la Londra transmite că a solicitat eliminarea unui mesaj ofensator față de românii din Marea Britanie, afișat într-un magazin din Londra al unui lanț celebru.

62160192
Foști responsabili republicani de securitate naţională îndeamnă partidul să-i ceară lui Trump să-şi recunoască înfrângerea

Peste 100 de foşti responsabili republicani din domeniul securităţii naţionale din SUA au cerut luni ca liderii Partidului Republican să denunţe refuzul lui Donald Trump de a-şi recunoaşte înfrângerea în faţa lui Joe Biden la alegerile din 3 noiembrie.

62160190
Ciocniri între poliţie şi manifestanţii împotriva limitării dreptului la avort, în Polonia

Mai multe ciocniri au avut loc luni la Varşovia între forţele de ordine şi protestatari adunaţi în faţa Ministerului Educaţiei în urma deciziei din instanţă care înăspreşte restricţiile privind dreptul la avort, relatează Reuters.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 08 21h07m09s004
Concluzia lui Luca Niculescu după prima zi de negocieri. Anunță că a găsit un punct comun cu liderii PSD, PNL şi UDMR

Premierul desemnat, Luca Niculescu, a transmis joi că va continua dialogul cu partidele, exprimându-şi încrederea că, de această dată, se va ajunge la un rezultat bun pentru România.

Bolojan pnl 2
Ilie Bolojan: „La Mintia, a avut loc prima aprindere a turbinei pe gaz nr. 1 din noua centrală. Urmează finalizarea testelor”

Premierul demis, Ilie Bolojan, a anunțat că joi a avut loc prima aprindere a turbinei pe gaz nr. 1 din noua centrală de la Mintia, o etapă tehnică importantă pentru una dintre cele mai importante investiții energetice ale României din ultimii ani.

Martori georgescu
Cine sunt cei doi martori-cheie audiați în dosarul lui Călin Georgescu. Legătura lor cu afacerea de 1,1 milioane de euro

Procurorii DIICOT au audiat doi martori importanți în dosarul în care Călin Georgescu a fost arestat preventiv pentru acuzația că ar fi înșelat un om de afaceri cu 1.100.000 de euro.