Incident rasist într-o școală din SUA. Gestul făcut de trei elevi

62080532
BBC

O elevă afro-americană în vârstă de 12 ani i-a acuzat pe trei colegi albi că au imobilizat-o și i-au tăiat codițele în stil afro cu foarfeca.

Incidentul a avut loc în școala private Immanuel Christian din orașul Springfield, din statul American Virginia, în pauza dintre cursuri. Unul dintre profesorii acestei școli este soția vicepreședintelui american Mike Pence, relatează BBC.

Amari Allen a transmis că trei băieți au imobilizat-o și i-au tăiat o parte din codițele în stil afro cu o foarfecă, numindu-le „urâte” și „scămoșate”.

Oficialii școlii și autoritățile cercetează incidentul.

„Băieții au venit la mine și m-au îngrămădit, ca într-o cușcă”, a spus fetița.

„Mi-au acoperit gura, mi-au pus mâinile la spate și au început să îmi taie părul, îmi spuneau că sunt urâtă”, a adăugat Amari Allen.

Ulterior, cei trei băieți i-au furat prânzul fetiței și l-au mâncat în fața ei, spunându-i că nu merită mâncare.

Familia a aflat despre incident după două zile, când bunica fetei a observat că părul fetiței are diferite lungimi.

„Este extrem de dureros. Vreau să îi văd exmatriculați din școală. Vreau să se facă ceva”, a declarat Cynthis Allen, mama fetiței.

Reprezentanții școlii au transmis că au cerut poliției locale să investigheze incidentul.

„Luăm în serios bunăstarea fizică și psihică a elevilor noștri și avem o toleranță zero pentru orice fel de abuz”, a transmis școala prin intermediul unui comunicat.

„Suntem extrem de îngrijorați de acuzațiile făcute și suntem în permanență comunicare cu familia victimei pentru a afla informații și a oferi susținere”.
 

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Citește și...
62080529
Țara în care fumatul pe balcon va fi interzis
Fumătorii ruși sunt vizați de cinci noi legi. Ministerul de Urgență din Rusia a anunțat că fumatul pe balcoanele blocurilor de apartamente va fi interzis.
62080524
Decizia neașteptată luată, în premieră, de autoritățile saudite. Sunt vizați și cetățenii români
Arabia Saudită a anunțat, vineri, că va elibera pentru prima dată vize turistice.
62031896
Rusia speră că SUA nu vor publica detalii despre discuțiile dintre Trump și Putin
Administrația de la Kremlin a transmis vineri că speră ca Statele Unite să nu facă publice detalii confidențiale din conversațiile telefonice ale președinților Donald Trump și Vladimir Putin.