Victoria nu le este încă asigurată şi războiul pare să se îndrepte către unul de uzură, în care Iranul încearcă să reziste şi să satureze apărarea antiaeriană inamică, mizând în acelaşi timp pe efectele economice globale ale închiderii Strâmtorii Ormuz, o cale navigabilă esenţială pentru comerţul mondial cu petrol şi gaze, mai relatează agenția EFE.
Preşedintele american Donald Trump a susţinut miercuri că războiul împotriva Iranului "este câştigat", el şi secretarul său al apărării, Pete Hegseth, susţinând de asemenea că, după două săptămâni de bombardamente puternice în care ar fi lovit peste 15.000 de ţinte, ar fi distrus tot ce aveau forţele armate iraniene, că acestea nu ar mai avea flotă, apărare antiaeriană, producţie de arme şi muniţii, că stocurile lor de rachete şi drone ar fi aproape de epuizare, etc.
Iranul răspunde prin rachete, drone și presiune strategică
De cealaltă parte, în primele sale cuvinte ca nou lider suprem al Iranului, ayatollahul Mojtaba Khamenei a promis "răzbunarea sângelui martirilor" şi continuarea luptei, în timp ce salvele de rachete şi drone iraniene către Israel şi bazele americane din Golf nu s-au oprit. Teheranul pare să fi activat o strategie de supravieţuire cu rachete şi drone mai puţin costisitoare şi presiune în Strâmtoarea Ormuz.
Pe hârtie, superioritatea militară a Israelului şi SUA este evidentă şi atacurile lor aeriene, inclusiv asupra unor ţinte strategice, precum siturile subterane de îmbogăţire a uraniului sau de stocare a rachetelor balistice, s-au desfăşurat practic fără replică din partea sistemelor antiaeriene ale Iranului. Dar încă nu este clară tactica folosită de Israel şi SUA, respectiv cât de mult au folosit muniţii lansate de la distanţe sigure, precum rachetele de croazieră Tomahawk şi AGM-158, bombele ghidate AGM-154, rachetele balistice cu lansare terestră PrSM şi dronele, şi cât de mult avioanele de atac invizibile "stealth", precum F-22 sau F-35, au pătruns efectiv în spaţiul aerian iranian.
De partea sa, după războiul de 12 zile din iunie 2025, Iranul s-a pregătit pentru acest nou conflict prin descentralizarea producţiei şi a resurselor militare către provincii. Represaliile sale iniţiale au fost masive şi au avut caracterul unei abordări de tipul "totul sau nimic", dar acum Teheranul se confruntă cu diminuarea stocurilor sale de drone rachete balistice, în timp ce fabricile şi depozitele sale sunt bombardate constant.
Extinderea geografică a conflictului
Confruntat cu imposibilitatea de a câştiga o confruntare directă, Iranul a optat pentru extinderea geografică a conflictului pentru a lovi punctele slabe ale inamicului, reuşind de pildă să neutralizeze în atacurile asupra bazelor americane din Golf radare, afectând în acest mod capacitatea de alertă timpurie a SUA şi Israelului. În paralel cu aceste lovituri, Teheranul se concentrează pe Strâmtoarea Ormuz, uşor de controlat de pe coasta iraniană, în timp ce SUA încă ezită să recurgă la opţiunea riscantă a escortării militare a navelor comerciale care trec pe acolo.
Strategia de supravieţuire a Iranului include şi atacuri cu drone şi rachete balistice menite mai degrabă să satureze apărarea antiaeriană inamică decât să lovească ţinte, tactica incluzând atacuri cu roiuri de drone ieftine Shahed. Sistemele antiaeriene americane şi israeliene sunt stratificate şi eficiente, dar punctele lor slab sunt costurile mari şi/sau resursele limitate, atât în ce priveşte stocurile cât şi capacităţile de producţie. De exemplu, producţia anuală a rachetelor interceptoare Patriot PAC-3, fabricate de compania americană Lockheed Martin la un preţ de 3-4 milioane de dolari bucata, este de numai aproximativ 600 de unităţi, în timp ce numai în primele zile ale războiului au fost consumate în Golf circa 800 de astfel de rachete.
Pe de altă parte, pe plan social populaţia iraniană are o capacitate ridicată de suferinţă, chiar dacă nemulţumirea internă este masivă şi, contrar aşteptărilor preşedintelui american Donald Trump, nu a pornit nicio revoltă care să înlăture actualul regim şi să permită intalarea în locul acestuia a unui regim pro-occidental, obiectivul principal urmărit de Trump, dincolo de cel declarat de eliminare a programului nuclear şi a rachetelor balistice iraniene, însuşi premierul israelian Benjamin Netanyahu recunoscând că şansele de schimbare a regimului iranian sunt în acest stadiu reduse.
Pregătirea Israelului și impactul munițiilor iraniene
Dar şi populaţia israeliană este obişnuită cu sunetul sirenelor de raid aerian şi cu refugiul în buncăre, unde se adăposteşte de proiectilele iraniene, circa jumătate dintre acestea din urmă, potrivit autorităţilor israeliene, având muniţii cu fragmentaţie, care explodează în aer deasupra unei ţinte şi eliberează submuniţii pe o arie extinsă.
Aşadar, victoria este în prezent neclară, şi însăşi noţiunea de victorie. Pentru Occident, succesul în acest moment ar fi restabilirea fluxurilor de petrol din Golf şi degradarea programului nuclear iranian, iar pentru Iran simpla rezistenţă este deja un triumf. Totuşi, pentru SUA şi Israel, cu cât războiul se prelungeşte mai mult, cu atât acesta vine cu semne de înfrângere pentru ele. Pe scurt, actuala superioritate militară israeliano-americană nu este sinonimă cu victoria, iar conflictul pare încă susceptibil să escaladeze înainte ca părţile să se aşeze la o discuţie pentru a găsi o soluţie.
